banner la cocos banner promotional

Curs BNR

1 EUR = 4.9774 RON

1 USD = 4.3833 RON

1 GBP = 5.8304 RON

1 XAU = 464.4611 RON

1 AED = 1.1933 RON

1 AUD = 2.7957 RON

1 BGN = 2.5449 RON

1 BRL = 0.7714 RON

1 CAD = 3.1559 RON

1 CHF = 5.2813 RON

1 CNY = 0.6015 RON

1 CZK = 0.1993 RON

1 DKK = 0.6668 RON

1 EGP = 0.0860 RON

1 HUF = 1.2223 RON

1 INR = 0.0513 RON

1 JPY = 3.0556 RON

1 KRW = 0.3047 RON

1 MDL = 0.2538 RON

1 MXN = 0.2227 RON

1 NOK = 0.4191 RON

1 NZD = 2.6097 RON

1 PLN = 1.1646 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0530 RON

1 SEK = 0.4526 RON

1 TRY = 0.1141 RON

1 UAH = 0.1048 RON

1 XDR = 5.9383 RON

1 ZAR = 0.2318 RON

Editia 8751 - 22 sep 23:28

Cinci scurt metraje româneşti se vor lupta pentru trofeu la Dracula Film Festival

Autor:

Publicat la 11 sepembrie 2015

În competiția pentru trofeul Vlădutz, acordat de Dracula Film Festival, au intrat cinci scurtmetraje româneşti, aparţinând genurilor horror, comedie, animaţie şi dramă.  Cea de-a treia ediţie a festivalului va avea loc în perioada 7 - 11 octombrie, la Braşov.
„Începem să avem comedii negre, cu umor, filme făcute de o generaţie foarte tânără, unii încă studenţi, regizori care dau dovadă de o maturitate admirabilă în ceea ce priveşte abordarea scenariului şi lucrul cu actorii. Sunt filme diverse, dar le uneşte dorinţa de a explora zone pe care cinematograful românesc nu le frecventează: thrillerul psihologic - «În ataş» (R. Mircea Bobîna) -, spaţiul cosmic - «Omulan!» (R. Matei Branea) -, viaţa de student cu toate incidentele şi substanţele aferente - «Închirirez mansardă, rog seriozitate» (R. Sorin Tănase) -, o revizitare artistică a unui trecut crâncen - «Black Friday» (R. Roxana Stroe) - şi un sfârşit abrupt şi poetic al copilăriei - «Vacanţă la ţară» (R. Andrei Tănase)", declară Cristi Mărculescu, selecţionerul festivalului.
De altfel, potrivit organizatorilor, Dracula Film Festival este singurul eveniment de profil din România care are o competiţie de scurtmetraj autohton.
Organizatorii informează, de asemenea, că la Dracula Festival va avea loc proiecţia primului film românesc 3D, „Dopul scuză mijloacele" (30 de minute), de Mihai Ionescu, o comedie neagră despre un nefericit care rămâne blocat într-o gaură de canal, fapt ce le oferă concetăţenilor ocazia de a a-şi reevalua vieţile, societatea şi priorităţile. Între Franz Kafka şi I.L. Caragiale, fabula SF a lui Mihai Ionescu este unul dintre cele mai interesante şi copioase scurtmetraje autohtone. Proiecţia 3D a filmului va avea loc la Cinema One, pe 11 octombrie, şi va fi urmată de o sesiune de întrebări şi răspunsuri cu regizorul Mihai Ionescu şi Eugen Kelemen, postproduction manager.
Cea de-a treia ediţie a Dracula Film Festival va avea loc între 7 şi 11 octombrie, în Braşov, la Teatrul Sică Alexandrescu, Cinema One, Cinemateca Patria şi Centrul Cultural Reduta. Dracula Film Festival este un festival competiţional - unde vor fi proiectate filme horror, SF, supranaturale, thriller şi fantasy - şi are trei secţiuni: lungmetraje internaţionale, scurtmetraje internaţionale şi scurtmetraje româneşti.

Selecţia Dracula Film Festival
- „Închiriez mansardă, rog seriozitate" (14 minute) este o comedie neagră despre proprietari şi chiriaşi, cu droguri şi aspirine, ale tinereţii valuri şi incidente care pot schimba radical destinul tuturor celor implicaţi într-un deces cu cauze dubioase.

- „Black Friday" (21 de minute) prezintă o zi ca oricare alta în Republica Socialistă România. Doar că unul câte unul şi doi câte doi cetăţenii încep să cadă seceraţi prin parcarea din spatele blocului. Cauza este ceva mult mai parşiv decât orice demenţă răzbunătoare.

- Animaţia „Omulan!" (15 minute) îl prezintă pe omuleţul mucalit, pragmatic şi aventurier, care pleacă prin cosmos în căutarea divinităţii. După o serie de întâlniri cu animale şi ecosisteme fantastice, nobila lui expediţie se împotmoleşte în amor şi alcool.

- În „Vacanţă la ţară" (22 de minute), lăsaţi la bunici, doi adolescenţi se plictisesc teribil. Cercurile misterioase din lanul de grâu le vor da un motiv de investigaţie, aventură şi oroare. Scurtmetrajul este o dramă despre sfârşitul copilăriei.

- În „În ataş" (18 minute), un soldat din Republica Moldova, recent întors din Afganistan, trebuie să-şi pună ordine în viaţă şi să-şi ajute fostul camarad de arme, internat de autorităţile sovietice într-un ospiciu. Dar realitatea optzecistă a Chişinăului începe să fie foarte elastică.
 

+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie