banner la cocos banner promotional

Curs BNR

1 EUR = 4.9774 RON

1 USD = 4.3833 RON

1 GBP = 5.8304 RON

1 XAU = 464.4611 RON

1 AED = 1.1933 RON

1 AUD = 2.7957 RON

1 BGN = 2.5449 RON

1 BRL = 0.7714 RON

1 CAD = 3.1559 RON

1 CHF = 5.2813 RON

1 CNY = 0.6015 RON

1 CZK = 0.1993 RON

1 DKK = 0.6668 RON

1 EGP = 0.0860 RON

1 HUF = 1.2223 RON

1 INR = 0.0513 RON

1 JPY = 3.0556 RON

1 KRW = 0.3047 RON

1 MDL = 0.2538 RON

1 MXN = 0.2227 RON

1 NOK = 0.4191 RON

1 NZD = 2.6097 RON

1 PLN = 1.1646 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0530 RON

1 SEK = 0.4526 RON

1 TRY = 0.1141 RON

1 UAH = 0.1048 RON

1 XDR = 5.9383 RON

1 ZAR = 0.2318 RON

Editia 8764 - 05 iun 01:21

Chisturile ovariene devin un lucru obișnuit

Autor: Mirela VASILOI

Publicat la 27 iunie 2008

Chisturile ovariene au devenit afecțiuni de care suferă din ce în ce mai multe femei. Din păcate, vârsta pacientelor scade de la an la an și copile care abia au ajuns la pubertate se confruntă cu astfel de probleme

Chisturile ovariene au devenit afecțiuni de care suferă din ce în ce mai multe femei. Din păcate, vârsta pacientelor scade de la an la an și copile care abia au ajuns la pubertate se confruntă cu astfel de probleme. Un chist ovarian este o colecție de lichid și semilichid pe ovar și reprezintă o funcționare anormală a ovarului. „Chistul ovarian este destul de des întâlnit, mai ales la femeile care au ciclu menstrual ovulatoriu. Apariția acestor chisturi este direct legată de procesul de ovulație. De aceea, apariția lor la fetele care nu au avut menarhă (prima menstruație n.r) sau la femeile care au trecut de perioada de menopauză reprezintă un serios semnal de alarmă, fiindcă acestea pot fi semnele unui început de cancer”, explică medicul ginecolog brașovean dr. Andreea Ciobanu. Controlul ginecologic regulat este una dintre cele mai importante etape în menținerea sănătății aparatului genital. Cum apar chisturile? Fiecare ovar conține numeroase ovule, dar lunar, la maturitate ajunge numai unul. Cavitatea în care un ovul se dezvoltă poartă din punct de vedere științific denumirea de folicul. „În perioada de ovulație acest folicul ovarian va elibera ovocitul (ovulul n.r) spre a-și urma drumul către trompe și o posibilă fecundare. Un răspuns greșit la stimulii veniți de la nivelul hipotalamusului și a hipofizei duc la o funcționare anormală a folicului ovarian. Deși ar trebui să elibereze ovocitul, el continuă să crească și să se umple de lichid, devenind astfel un chist”, explică medicul brașovean. Durerea cheamă medicul Ca simptomatologie, chistul ovarian se poate manifesta prin dureri pelviene constante sau intermitente care pot radia în partea inferioară a spatelui sau în șolduri, la începutul sau la sfârșitul menstruației. De asemenea, senzația de prea plin sau greutate în abdomen și presiune în zona rectală sau vezica urinară, alături de dificultăți în golirea totală a vezicii urinare sunt semne ale unui posibil chist. Sângerările anormale și durerile în timpul actului sexual sunt principalele simptome pe care pacientele le acuză când ajung la medicul ginecolog. Un chist ovarian poate fi descoperit de doctorul specialist în timpul unui simplu examen pelvian, la palparea ovarelor. Dacă se suspectează existența unui chist, următorul pas este reprezentat de o ecografie, fiind cea mai bună tehnică imagistică pentru detectarea chisturilor ovariene. Imaginea rezultată în urma ecografiei poate fi analizată de doctor pentru a confirma prezența unui chist și a ajuta la identificarea locației sale și a determina dacă este solid, umplut cu lichid sau o combinație a acestora. Ecografia se poate realiza abdominal sau vaginal, neimplicând nicio durere. Chisturile funcționale sunt normale „Dacă o femeie are ciclu regulat, cea mai mare parte a masei ovariene este reprezentată de așa numitele chisturi ovariene funcționale, ceea ce nu este chiar anormal. Acestea sunt legate de mecanismul ovulației, ele reabsorbindu-se fără intervenția medicului în timpul unui viitor ciclu menstrual”, declară dr. Andreea Ciobanu. Totuși, în special la femeile de până la 30 de ani aceste chisturi sunt urmărite timp de câteva cicluri menstruale pentru a verifica dacă au dispărut. Deoarece contraceptivele orale ajută în parte prin prevenirea ovulației, doctorii nu se așteaptă ca femeile care iau anticoncepționale orale să prezinte astfel de chisturi obișnuite. Astfel, femeile care dezvoltă chisturi ovariene în timp ce iau contraceptive orale pot fi sfătuite pe lângă simpla observație să supravegheze mai atent, prin ecografie, și mai puțin obișnuit, prin explorarea chirurgicală a ovarului. Un ovar chistic neschimbat sau în creștere necesită investigații. Cele mai multe chisturi ovariene dispar fără tratament în intervalul de unul până la trei cicluri menstruale. „Dacă există un chist funcțional de dimensiune mai mare și produce anumite simptome, de obicei se încearcă un tratament cu contraceptive. Acestea ar trebui să prevină dezvoltarea a noi chisturi funcționale și regresia celui deja existent, prin compoziția hormonală pe care o deține medicamentul”, menționează medicul. Intervine chirurgia Când chistul atinge o dimensiune mare care nu se mai poate reabsorbi, este solid sau plin cu resturi, crescând constant sau are o fomră neregulată, asupra lui se intervine chirugical. Dacă acesta nu este canceros, poate fi înlăturat chirurgical, fără a înlătura și ovarul. În unele cazuri însă doctorul poate dori să înlăture și ovarul afectat, lăsându-l pe celălalt intact cu scopul de a păstra posibilitatea de a avea un ciclu normal.
+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie