S-a încheiat turul ediției 92 a primului eșalon fotbalistic, o ediție în care 6 formații au fost calificate în Cupele Europene, două în Liga Campionilor (din care una direct în grupele ligi) alte patru în Europa-League
S-a încheiat turul ediției 92 a primului eșalon fotbalistic, o ediție în care 6 formații au fost calificate în Cupele Europene, două în Liga Campionilor (din care una direct în grupele ligi) alte patru în Europa-League. Dacă formația campioană a reușit cel mai bun punctaj al unei formații românești în grupele Champions League și clasându-se pe locul 3 în grupă calificându-se în promovarea europeană. Celelalte patru competitoare au evoluat modest care au arătat adevărata valoare a campionatului intern.
Revenind la campionatul intern, față de edițiile anterioare, lupta a fost mai acerbă în topul ierarhiei un număr de opt formații s-au luptat pentru hegemonie. Podiumul este ocupat, (situație unicat în ultimii 20 de ani) cu același punctaj de trei formații iar între locul 1 și 6 sunt numai 4 puncte.
Campioană de toamnă a devenit CFR-ul clujean, la egalitate de puncte dar cu un golaveraj mai bun față de Unirea și Steaua. Clujenii au în meciurile cu sextetul turului o singură înfrângere la Vaslui (0-2), cu un egal acasă cu Timișoara (0-0) și o alta în deplasarea din Ghencea (2-2). A învins campioana, Unirea cu 2-0 și Rapidul cu 4-1 demonstrând că este cea mai constantă formație. Campionii pe lângă înfrângerea de la Cluj au mai pierdut meciul de acasă cu vasluienii 1-2. Câștigă în fața Stelei și a Rapidului cu același scor 1-0.
Stegarii care au ca obiectiv o Cupă Europeană are două remize, cu Unirea și Steaua (în ambele 0-0), a învins Timișoara cu 1-0 dar a pierdut la Cluj și în Giulești ambele cu 1-2.
Lidera turului campionatului precedent, Dinamo București, a acuzat unele probleme interne care au făcut ca să se afle la 7 puncte de topul clasamentului, fiind decepția primei părți a campionatului. Învinsă de inter-ul argeșean în „Groapă” ca și de Oțelul a avut și rezultate surprinzătoare prin victoriile cu CFR și Unirea. Conducerea executivă încă speră la obținerea titlului și obținerea calificări în Champions League după care umblă de ani de zile.
Stegarii, care au fost timp de patru runde pe primul loc este echipa care de-a lungul turului a fost în situații favorabile în toate partidele susținute dar au ratat cele mai mari situații. Așa s-au pierdut meciurile cu CFR și Rapid din deplasare sau cu Dinamo de sub Tâmpa. Aflată la patru puncte de un loc european echipa de sub Tâmpa are de susținut 9 meciuri în deplasare în retur din care patru partide în compania formațiilor care au același obiectiv, ceea ce să recu-noaștem că va fi dificil.
Modesta comportare
a noilor promovate
La finalul turului campionatului precedent două din echipele promovate s-au aflat printre protagonistele campionatului. Este vorba de F.C. Brașov și F.C. Argeș, care au terminat în prima jumătate a campionatului. De această dată toate nou promovate se află în zona inferioară a clasamentului. Nemțenii de la Ceahlăul cu un –17 la adevăr, cu greu se mai pot gândi la salvare. Același aspect se produce și cu alte două promovate, Unirea Alba Iulia și Internațional Curtea de Argeș. Speranțe au însă ploieștenii de la Astra, dar destul de vagi și poate că vom asista la finalul campionatului ca toate noile promovate să retrogradeze.
Superlativele turului
După consumarea celor 153 de partide, primele constatări:
- Surpriza ediției: Internațional Curtea de Argeș datorită celor 4 victorii obținute în deplasare față de una acasă.
- Decepția ediției: Gloria Bistrița, fără victorie în deplasare
- Antrenorii Farului: Dan Petrescu, Viorel Moldovan.
- Cel mai bun conducător de club: M.M. Stoica.
Cele mai multe…
Cele mai puține…
- Cele mai multe goluri înscrise: Rapid 36 (2,11 goluri/meci), Steaua și F.C. Vaslui câte 25 (1,47 g.m.)
- Cele mai puține goluri înscrise: Gloria Bistrița și Ceahlăul câte 13 (0,76 g.m.), Pandurii 14 (0,82 g.m.)
- Cele mai multe victorii: CFR Cluj, Unirea Urziceni și Steaua câte 10 victorii.
- Cele mai puține victorii: Gloria și Ceahlăul câte 2, Unirea Alba Iulia 3.
- Cele mai multe înfrângeri: Ceahlăul și „Inter” câte 11, Universitatea Craiova 10.
- Cele mai puține înfrângeri: F.C. Timișoara 2, CFR, Unirea și Steaua câte 3.
- Cele mai multe egaluri: Gloria 8, F.C. Timișoara 7, F.C. Brașov și Dinamo câte 6.
- Cele mai puține egaluri: „Inter” 1, „U” Craiova 2, „Poli” Iași și F.C. Vaslui câte 3.
- Cele mai multe victorii acasă: CFR și Rapid câte 7 Unirea Urziceni 6.
- Cele mai puține victorii acasă: Ceahlăul și „Inter” câte 1, Gloria Bistrița 2.
- Cele mai multe victorii în deplasare: Steaua 6, Unirea Urziceni, F.C. Vaslui, Dinamo și „Inter” câte 4.
- Cele mai puține victorii în deplasare: Unirea A. Iulia, Gloria și Astra: nici una.
- Diferențe între locul din clasamentul de ască cu deplasare: CFR Cluj: loc 1 acasă și 7 în deplasare; Steaua locul 8 acasă și 1 în deplasare; Rapid locul 2 acasă și 8 în deplasare; F.C. Brașov locul 4 acasă și locul 10 în deplasare; Dinamo locul 12 acasă și locul 4 în deplasare;
- Diferențe apropiate: Unirea Urziceni locul 3 acasă și 2 în deplasare; F.C. Vaslui locul 6 acasă și 5 în deplasare; Pandurii locul 11 acasă și 12 în deplasare.
Meciurile de acasă
au dominat ediția
Din ediția 2006/2007 de când s-a revenit la sistemul cu 18 echipe în ligile de fotbal, în fiecare tur se dispută 153 de partide ca și în edițiile anterioare gazdele au avut prioritate și de această dată.
Kapetanos cu același număr de goluri înscrise în continuare s-au clasat: 8 goluri Florin Coste („U” Craiova ), Ovidiu Herea (Rapid 1, Gigel Bucur (FC Timișoara) 6 goluri Liviu Ganea (Astra Ploiești) , Dorin Goga (FC Timișoara), Mugurel Buga (Rapid) Wesley Lopez (FC Vaslui) Alexandru Ioniță (Rapid), Marius – Ioan Bilașca (Unirea Ur-ziceni).
Sarabanda antrenorilor continuă
Este o mare performanță când un antrenor poate să-și ducă mandatul pe o întreagă ediție de campionat. Nici această a 92-a ediție a primei ligi nu se desminte. Din cele 18 cluburi numai în opt dintre ele cei acreditați cu conducerea tehnică au reușit să-și continue mandatul până la final.
Timișorenii au început cu Ioan Sabău care a înlocuit o serie de antrenori precum Uhrin- Balint -Velcea și a terminat cele 17 runde. La Urziceni, Dan Petrescu, la F.C. Brașov, Viorel Moldovan, la Poli Iași, Petre Grigoraș, la Oțelul, Dorin Munteanu, la Mediaș, Cristian Pustai, la Alba Iulia, Adrian Falub, iar la Internațional, Ștefan Stoica.
În celelalte 10 cluburi s-au perindat câte 2-3 sau chiar mai mulți antrenori. În ultima perioadă de timp cei mai mulți antrenori a schimbat „Steaua”: A fost Dorinel Munteanu, Marius Lăcătuș, Pedrazzini iar acest campionat să se înceapă cu Bergodi pentru a-I preda bagheta lui Mihai Stoichiță. Alte 6 cluburi au schimbat câte 4 antrenori. CFR-ul clujean după Trombeta a urmat Jidra-Uhrin, Conceicao pentru a prelua Conceicao. F.C. Timișoara pe traseul Uhrin-Balint-Velcea a terminat turul cu Ionuț Sabău. Rapidul nu s-a desmințit. Mult discutatul Peseiro, de care George Copos a „scăpat” foarte greu au urmat Rada, Viorel Hizo pentru a încheia cu Nicolae Manea. Ultimul vrea si el să cedeze. Vasluiul de la Viorel Moldovan, au urmat Cristi Dulca apoi Zotincă pentru a termina cu Marius Lăcătuș. Dinamoviștii, după Rednic au urmat Bonetti și Ion Marin pentru a se termina turul cu Cornel Țălnar care se pare că va părăsi „banca” în favoarea lui Ionuț Badea. Astra Ploiești, revenită după ce a avut alte denumiri, de la Răchită, echipa a trecut de la C. Lazăr, la Șumudică, la Ion Moldovan pentru a termina turul cu Nicolo Napoli, antrenorul destituit de craioveni și refuzat de brașoveni. Bistrițenii și nemțenii au fost mai ponderați. După plecarea lui Ioan Sabău, Gloria lui „tata Jean” la numit în locul lui pe Sandu Tăbârcă care i-a predat ștafeta septugenarului Florin Halagian. La rândul lui Florin Halagian ar dori să renunțe pentru retur. Nemțenii lui „Pinalti” au trecut de la Florin Marin la Mihai Ionescu pentru a ajunge la Gigi Mulțescu.Câți dintre antrenorii care au încheiat turul de campionat vor fi la reunirea lotului pentru retur? Vom vedea în prima jumătate a luni Ianuarie iar din aceștia pe câți îi va apuca finalul campionatului.
Clasament inter – bucureștean
Ca și în ediția precedență din cele 18 echipe participante pe prima scenă trei sunt din București. Să ne amintim că în sezonul 2005/2006 erau cinci iar în 2006/2007 erau 4. Cele trei fac parte din jumătate a clasamentului. În disputa dintre ele, Dinamo și Rapid sunt neînvinse clasate în această ordine, pe când Steaua aflată în clasamentul general pe treapta a treia a podiumului se află pe ultimul loc în București.
1. Dinamo (8) 2 1 1 0 2-1 4 (+1)
2. Rapid (5) 2 0 2 0 2-2 2 (+2)
3. Steaua (3) 2 0 1 1 1-2 1 (-5)
* În prima paranteză locul ocupat la încheierea turului
Clasament olteano-muntean
Numărul echipelor din această zonă a rămas același, cinci. Față de sezonul trecut au retrogradat F.C. Argeș și C.S. Otopeni și au promovat Internațional Curtea de Argeș și Astra Ploiești. Cu excepția campioanei în exercițiu, Unirea Urziceni. Care conduce în acest clasament și se află pe locul 2 în clasamentul turului, celelalte patru echipe se află în zona inferioară între locurile 11 și 15. Noile promovate, se află în acest clasament cu punctaje medii. Singura echipă cu un procentaj peste media pe țară, este a Unirii Urziceni, cu o singură remiză din 4 partide.
1. U. Urziceni (2) 4 3 1 0 9-4 10 (+4)
2. U. Craiova (14) 4 2 0 2 6-6 6 (+3)
3. Astra (13) 4 2 0 2 6-7 6 (-3)
4. Pandurii (11) 4 1 1 2 3-5 4 (-2)
5. „Inter” Ag. (15) 4 1 0 3 5-7 3 (-3)
Clasament ardeleano -bănățean
Față de sezonul precedent numărul echipelor a crescut de la 5 echipe la 6 prin promovarea echipei Unirea Alba-Iulia. Lide-ra turului de campionat, CFR 1907 Cluj, conduce și clasamentul ardelean.
Este zona în care „Stegarii” ocupă poziția a 3-a . Singura echipă care nu a cunoscut înfrângerea de la celelalte competitoare din zonă este cea a CFR-ului, care însă a jucat pe propriul teren trei partide față de F.C. Timișoara și F.C. Brașov fiecare cu câte patru meciuri în deplasare și numai unul acasă ca o comparație, la finalul turului din 2008, campioana în exercițiu la acea perioadă, CFR Cluj ocupă locul 2 la general cum este acum cu Unirea Urziceni. Dacă anul trecut F.C. Brașov era pe ultimul loc în clasamentul zonal, cu numai 3 puncte, în actualul clasament ocupă locul 3 cu 7 puncte. Era singura echipă din Ardeal cu nici o victorie, acum are 2.
1. CFR Cluj (1) 5 3 2 0 7-2 11(+2)
2. F.C. Timișoara (4) 5 2 2 1 10-6 8(+5)
3. F.C. Brașov (7) 5 2 1 2 5-5 7(+4)
4. Gloria Bistrița (7) 5 1 2 2 4-6 5(-7)
5. U. A. Iulia (16) 5 0 4 1 5-6 4(-8)
6. Gaz Metan (10) 5 0 3 2 4-10 3(-6)
Clasament inter-moldovean
Ca și în ediția precedentă Moldova are tot 4 echipe dar în locul Gloriei Buzău retrogradată a repromovat Ceahlăul. Zona este dominată tot de formația vasluiană, dar în timp ce în campionatul precedent avea maximum de puncte de data aceasta are o remiză. Din această zonă o echipă se află în zona retrogradării, Ceahlăul.
1. F.C. Vaslui (6) 3 2 1 0 4-2 7(+1)
2. Oțelul (9) 3 1 2 0 5-1 5(-1)
3. „Poli Iași”(12) 3 1 0 2 3-6 3(0)
4. Ceahlăul (18) 3 0 1 2 0-3 1(-2)
Adaugă un comentariu