Runda a III-a a primului eşalon fotbalistic programase derby-ul de tradiţie Steaua-Rapid, dar prin hotărârea TAS a fost anulat, iar campioana a rămas singura echipă cu un singur meci disputat, cel victorios cu Ceahlăul Piatra Neamţ. Cum acest derby a fost anulat atenţia s-a mutat lângă Podul Înalt la partida dintre FC Vaslui şi CFR Cluj. Vasluiul rămas fără principalul Ilie Stran, demis şi a avut pe bancă pe un necunoscut, Ionuţ Moşteanu, care a produs marea surpriză a etapei prin victoria la scor de 4-0. Nu a fost surpriza victoriei, cât a proportiilor scorului. Ca o coincidenţă scorul de 4-0 a fost stabilit în minutul 33 al partidei, iar în acelaşi minut la disputa de la Braşov dintre nou promovata Corona şi europena Astra scorul era acelaşi, dar pentru oaspeţi. Runda a consemnat şi prima schimbare de antrenor a sezonului, destituirea lui Ilie Stan de la FC Vaslui şi se pare că se pregăteşte plecarea lui Mircea Rednic , pe cale amiabilă, de la CFR Cluj şi revenirea lui Eugen Trică, „reas pe dreapta”după consumarea returului ediţiei de campionat.
Trei nou-promovate se află în continuare în top
Trei dintre nou promovatele editiei şi în acelaşi timp debutante pe prima scenă se menţin în sextetul fruntaş al campionatului. Timişorenii, combinaţi cu cei din Recaş împart primul loc cu Pandurii iar echipele din Botoşani şi Năvodari împart locurile 5 şi 6 , toate fiind fără înfrângere. Numai că cea de-a treia debutantă, Corona Braşov se află fără punct câştigat, pe ultimul loc cu 9 goluri primite şi primele două goluri înscrise în meciul din această a treia rundă.De altfel, antrenorul braşovean Nicolae Manea, exasperat de echipa pe care o pregăteşte a declarat la conferinţa de presă de după meci, ”îmi vine să le spun şefilor clubului să desfiinţeze echipa”. Stegarii, după un început mai greoi au scos o remiză albă la Ploieşti şi au ajuns să fie vecini cu fosta campioană din 2012, CFR Cluj, ca de altfel şi la finalul campionatului precedent.
Cifrele rundei
S-au înscris 21 de goluri în numai 8 partide, cu o medie de 2,62 goluri/meci,medie identică cu cea din runda precedentă. Au fost acordate 53 de avertismente, în media campionatului nostru. Numărul eliminaţilor a scăzut de la 7 în etapa anterioară la 5 din care numai două pentru atacuri grosolane ,Temwanjera de la Vaslui în min. 67 şi Obbu de la CFR în min.78. Corona a stabilit un nedorit record prin eliminarea celui de-al patrulea jucăptor, de data aceasta Răzvan Damian.Anterior văzuse roşu Marius Burlacu şi Vasile Olariu în etapa I-a şi Horia Popa în runda a II-a. Numărul spectatorilor a crescut de la o medie de 3328 / meci din runda a II-a la 4687 în cea de-a treia. Cei mai multi spectatori au fost la Timişoara şi Ploieşti câte 7000, iar cei mai putini la Chiajna şi pe „Silviu Ploieşteanu” la meciul Coronei unde intrarea a fost liberă, cu câte 3000.
Clasament
1 Pandurii Tg Jiu 3 2 1 0 6-3 7
2 ACS Poli Timişoara 3 2 1 0 6-3 7
3 Astra Giurgiu 2 2 0 0 9-2 6
4 Oţelul Galaţi 3 2 0 1 4-3 6
5 FC Botoşani 3 1 2 0 3-2 5
6 Săgeata Năvodari 3 1 2 0 3-2 5
7 Petrolul Ploieşti 3 1 2 0 2-1 5
8 Ceahlăul Piatra Neamţ 3 1 1 1 5-3 4
9 Dinamo Bucureşti 3 1 1 1 2-2 4
10 FC Vaslui 2 1 0 1 4-2 3
11 Steaua Bucureşti 1 1 0 0 2-1 3
12 FC Braşov 3 0 2 1 2-4 2
13 CFR Cluj 3 0 2 1 2-6 2
14 U Cluj 3 0 1 2 2-4 1
15 Viitorul Voluntari 2 0 1 1 0-4 1
16 Gaz Metan Mediaş 3 0 0 3 2-5 0
17 Corona Braşov 3 0 0 3 2-9 0
Următoarea etapă:
Vineri, 9 august: FC Braşov - FC Botoşani (19:30-Digi 1)
Sâmbătă, 10 august : Săgeata Năvodari-ACS Poli Timişoara;CFR Cluj - Viitorul Constanta , Concordia Chiajna - Corona Braşov.
Duminică, 11 august: Ceahlăul Piatra Neamţ-Pandurii Tg.Jiu ;Oţelul Galaţi-Petrolul Ploieşti;Astra Giurgiu - Universitatea Cluj, Dinamo Bucureşti - Steaua Bucureşti,
Luni, 12 august: Gaz Metan Mediaş - FC Vaslui.
Adaugă un comentariu