Curs BNR

1 EUR = 4.9754 RON

1 USD = 4.6739 RON

1 GBP = 5.8294 RON

1 XAU = 359.4100 RON

1 AED = 1.2727 RON

1 AUD = 3.0029 RON

1 BGN = 2.5439 RON

1 BRL = 0.8841 RON

1 CAD = 3.3857 RON

1 CHF = 5.1301 RON

1 CNY = 0.6459 RON

1 CZK = 0.1973 RON

1 DKK = 0.6669 RON

1 EGP = 0.0958 RON

1 HUF = 1.2669 RON

1 INR = 0.0559 RON

1 JPY = 3.0239 RON

1 KRW = 0.3381 RON

1 MDL = 0.2628 RON

1 MXN = 0.2760 RON

1 NOK = 0.4260 RON

1 NZD = 2.7610 RON

1 PLN = 1.1462 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0495 RON

1 SEK = 0.4274 RON

1 TRY = 0.1437 RON

1 UAH = 0.1182 RON

1 XDR = 6.1501 RON

1 ZAR = 0.2467 RON

Editia 8166 - 19 apr 06:29

Cezar Irimia: „Toți miniștri ne-au mințit că există citostaticele în depozite”

Autor: Ovidiu VRÂNCEANU, Buna Ziua Braºov

Publicat la 28 ianuarie 2013

Președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer este mulțumit de rezolvarea problemei medicamentelor oncologice, dar „mai este mult de făcut”

Cezar Irimia: „Toți miniștri ne-au mințit  că  există citostaticele în depozite” Președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer este mulțumit de rezolvarea problemei medicamentelor oncologice, dar „mai este mult de făcut”. Cezar Irimia, președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer, este mulțumit de faptul că în sfârșit criza citostaticelor începe să aibă o rezolvare. Acesta ne-a declarat că „este criză de mai bine de un an, iar acum ea a început să se rezolve. Toți miniștrii ne-au mințit că medicamentele se aflau la compania de stat Unifarm, dar de fapt ele nu existau. Acum au început să fie aduse o parte dintre medicamente, ceea ce este foarte bine, dar mai este mult de făcut. În timpul acesta, cât am fost mințiți, au murit copii, au murit adulți, fără nicio șansă”. Președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer a purtat vineri o discuție cu ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu, solicitându-i mai multă transparență în modul de gestionare a banilor. El l-a felicitat pe ministru pentru că nu a vrut să aloce bani din fondurile sănătății pentru fondul de rulment al Unifarm, banii în acest sens urmând să provină din alte fonduri guvernamentale, a mai anunțat Irimia. Se modifică Legea sănătății Premierul Victor Ponta a anunțat că Guvernul va modifica Legea sănătății, pentru a permite ministerului de resort să majoreze capitalul social al Unifarm, și va împrumuta din Trezorerie 800.000 euro pentru achiziționarea în avans a tuturor medicamentelor necesare pentru programele oncologice. „Din păcate, situația medicamentelor pentru programele speciale oncologice s-a rezolvat doar statistic (de la circa 2.500 de bolnavi pe listele de așteptare la 1.200 și reducerea perioadei de la șase la două luni). Azi (n. red. – vineri), cu Ministerul Finanțelor și Ministerul Sănătății am identificat soluțiile reale pentru ca problema să fie rezolvată definitiv; în ședința de miercuri, prin două ordonanțe de urgență, vom modifica Legea Sănătății 95/2006 pentru a da voie Ministerului Sănătății să majoreze capitalul social la Unifarm și vom împrumuta imediat din Trezorerie către Unifarm cei 800.000 de euro necesari pentru achiziționarea în avans a tuturor medicamentelor necesare”, a afirmat Ponta. Comisia de specialitate a Ministerului Sănătății a identificat între 18 și 24 de medicamente oncologice la care sunt discontinuități în aprovizionare, dintre care 13 sunt în stocul Unifarm, alte trei vor intra, patru nu pot fi achiziționate din cauza prețului, pentru restul fiind negocieri. 13 medicamente în stoc Ministerul Sănătății a prezentat vineri Guvernului o notă privind „criza” medicamentelor oncologice. Documentul conține informații referitoare la mecanismul de finanțare a tratamentului oncologic în rețeaua spitalelor publice, cauzele apariției unor disfuncții și propuneri de soluționare a acestora. Ministerul precizează că în proiectul de buget pe 2013 sunt alocați peste un milion de lei pentru medicamentele necesare bolnavilor de cancer, instituția urmând să propună modalități de suplimentare cu o sumă între 500.000 și 1.000.000 de euro. Conform datelor transmise de Compania Națională Unifarm, în prezent există în stoc 13 medicamente din această listă (Bleomycinum, Dacarbazinum, Cisplatinum, Ciclophosphaminum, Methotrexatum, Alkeran 2mg, Purinethol, Vinblastin). Alte trei dintre medicamentele oncologice aflate pe listă vor intra în depozitele Unifarm până la sfârșitul lunii ianuarie (Endoxan, Leucheran și Oncaspar), patru medicamente nu se pot achiziționa ca urmare a prețului foarte mare sau a faptului că s-a sistat sau s-a blocat producția lor, iar pentru restul medicamentelor oncologice se poartă negocieri, a precizat Ministrul Sănătății în nota prezentată la Guvern. Ministerul Sănătății arată în document că toate aceste medicamente sunt la dispoziția spitalelor, în depozitele Companiei Naționale Unifarm și sunt afișate în sistemul electronic de achiziție (SEAP). Pentru a rezolva „criza” medicamentelor oncologice, Ministerul Sănătății propune, în nota prezentată Guvernului, printre altele, reevaluarea și aplicarea protocoalelor terapeutice, majorarea fondurilor de care dispune Compania Națională Unifarm pentru achiziția de medicamente oncologice cu o sumă echivalentă cu până la un milion de euro, prin majorarea capitalului social al companiei prin aport în numerar, încheierea unui contract de prestări servicii între Ministerul Sănătății și Unifarm, pentru achiziția de medicamente oncologice, vânzarea acestora către spitale și plata unui avans de 30 la sută, ce va fi decontat la sfârșitul fiecărui an. De asemenea, Ministerul Sănătății propune obținerea unui credit cu garanție guvernamentală de către Unifarm, publicarea pe site-ul MS a stocurilor de medicamente oncologice și actualizarea săptămânală a acestora. În plus, potrivit MS, este necesară reproiectarea mecanismului de decontare a serviciilor medicale, intensificarea activității de control și sancționarea managerilor de spital care nu achiziționează medicamente oncologice de la Unifarm ori care întârzie achitarea facturilor restante.
+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading