„Cerul aprins” de la Brașov. „Șevaletul lui Dumnezeu”, semn bun, semn rău?

Un cer aprins în culori neobişnuite, așa a fost asfințitul la Brașov și în zona metropolitană, joi, 4 martie 2021. Zeci de brașoveni au imortalizat momentului, sute de poze au fost publicate pe rețelele de socializare. Și mii de comentarii: „Pur și simplu… magic”, „Șevaletul lui Dumnezeu”, „Soarele este cel mai mare pictor al naturii”, „Ce lumini!”, „Filmul unui apus de milioane!”, sunt câteva dintre acestea. Majoritatea au apreciat frumuseţea uluitoare a norilor în lumina apusului, de un portocaliu aprins, dar au existat și semnele de îngrijorare. De la probleme de mediu - „Nisipul din Sahara arată frumos și pe cerul Brașovului”, la frică - „Așa a fost și în 4 Martie 1977, cand s-a produs cutremurul, nu voi uita niciodată”, și premoniții - „Prevestește ceva. Așa se zice, să sperăm că nu va fi nimic rău. Dumnezeu să ne păzească, noapte binecuvântată”.

Cerul părea că a luat foc, având o tentă de portocaliu aprins. Ce spune însă știința despre „cerul de foc”? Un răspuns îl oferă Geogra.ro, care explică de ce este cerul albastru și de ce poate deveni chiar roșu la apus și la răsărit.

Lumina este o parte a spectrului electromagnetic compusă din cele 7 culori de bază cunoscute ca ROGVAIV (roşu, orange, galben, verde, albastru, indigo şi violet) şi dintr-o gamă largă de culori intermediare. Diferenţa de la o culoare la alta constă în lungimea de undă sau frecvenţa caracteristică, iar ochii noştri sunt nişte „senzori” care captează lungimile de undă şi creierul nostru le interpretează ca fiind culori.

La trecerea prin atmosfera Pământului, lumina interferează cu gazele componente (în special azotul şi oxigenul, care împreună compun 99% din gazele atmosferice) şi intervine astfel fenomenul de difuzie a luminii. Interacţiunea cea mai pronunţată se constată în cazul luminii cu lungimea de undă cea mai mică (violet, indigo şi albastru), deoarece lungimea de undă se apropie ca dimensiune de cea a moleculelor gazelor respective. În acest fel, lumina violetă şi albastră este reflectată de la o moleculă la alta astfel încât pare că vine de peste tot (lumină difuză), motiv pentru care cerul are culoare albastră.

Fenomenul poate fi imaginat ca un soi de „ping-pong ceresc”, cu un număr infinit de mingi de culoare albastră care vin spre noi. Culoarea cerului este albastru şi nu violet deoarece Soarele emite culoarea albastră cu o intensitate mai mare şi pentru că ochii noştri captează mai eficient această culoare.  

Lumina cu lungime de undă mai mare, galbenă, portocalie şi roşie, interferează mai puţin cu moleculele gazelor atmosferice şi trece mai uşor prin atmosferă. La apus şi la răsărit calea parcursă de razele solare prin atmosferă este cea mai lungă şi prin urmare, culorile care reuşesc să ajungă mai uşor la noi sunt roşul şi portocaliul, în timp ce albastrul şi violetul se pierd din ce în ce mai mult din cauza difuziei.

Fenomenul poate fi accentuat de prezenţa moleculelor de apă, a norilor, a prafului sau a unor substanţe poluante. În timpul unor erupţii vulcanice, de exemplu, mari cantităţi de cenuşă şi gaze pot fi emanate în atmosferă, în acest caz cerul devenind de un roşu aprins, acesta este şi motivul pentru care în înţelepciunea populară se spune că un cer de un roşu ieşit din comun prevesteşte un eveniment negativ.