Cercul vicios: mecanismul mecanismului

Vizita şi discuţiile purtate la Bucureşti de către ministrul de Externe al Olandei, Frans Timmermans sunt de natură să proiecteze o rază de lumină asupra mecanismului de analiză şi decizie a admiterii în spaţiul Schengen. La finalul discuţiilor purtate cu Titus Corlăţean, în care chestiunea a ocupat un loc principal (a fost, dealtfel, scopul principal al vizitei), şeful diplomaţiei olandeze (a cărui ţară a blocat, sistematic, accesul nostru în Schengen) a declarat: “Poziţia noastră este dintotdeauna aceeaşi, suntem stricţi şi, de aceea, suntem uneori priviţi cu încruntare, dar suntem şi corecţi”, concluzionând că Haga va face o evaluare completă a Raportului MCV, după care va discuta la Bruxelles, “în spiritul cooperării şi dorinţei de a rezolva împreună problemele”.
Concluzia care se poate trage este că Olanda rămâne pe poziţie şi că o eventuală modificare a atitudinii sale depinde viitorul raport de ţară, cel din decembrie 2014, de după alegerile europarlamentare şi modificarea organigramei Comisiei. Este la fel de evident că actualul Raport nu modifică percepţia asupra principalelor neajunsuri de care Olanda e nevoită să ţină cont.
Mecanismul mecanismelor se devoalează a fi următorul: ţările care manifestă rezerve (Olanda, Germania, Finlanda, între altele) se ghidează în primul rând după ce se spune în Raport. Iar Raportul este redactat la Bruxelles de către funcţionărimea comunitară pe baza a două surse principale: presa autohtonă şi sugestiile unor personalităţi locale de încredere. Cine sunt acestea? E simplu: câţiva europarlamentari cunoscuţi pentru poziţiile lor (dintre care nu poate să lipsească Monica Macovei, favorita comisarului Reding), câteva ONG-uri finanţate de organisme radicale şi presa de opoziţie (grupul invitat la ambasada SUA). Nimeni dintre aceştia nu are interesul să pună în evidenţă evoluţiile pozitive – câte există – pentru că în felul acesta şi-ar pierde din importanţă. Există, în schimb, preocuparea de a adăuga noi şi noi condiţii care să menţină acest statu-quo avantajos.
Ce n-a spus dl Timmermans este cât cântăreşte componenta politică internă a deciziei: în ţările “protestante”, interesele electorale ale aripilor politice radicale prevalează în luarea unor decizii prin care guvernele doresc să-şi asigure sprijinul acestora şi în care un rol important joacă problema imigraţiei rome, pentru care ţările în cauză nu reuşesc să găsească soluţii, aşteptând de la România măsuri care să restricţioneze libera circulaţie a cetăţenilor săi europeni.
Cu alte cuvinte, mecanismul mecanismului care condiţionează accesul României în spaţiul Schengen este un cerc vicios, care pleacă şi se întoarce din realitatea politică internă a unei ţări care nu reuşeşte să-şi definească obiectivele naţionale.