Curs BNR
1 EUR = 4.9774 RON
1 USD = 4.3833 RON
1 GBP = 5.8304 RON
1 XAU = 464.4611 RON
1 AED = 1.1933 RON
1 AUD = 2.7957 RON
1 BGN = 2.5449 RON
1 BRL = 0.7714 RON
1 CAD = 3.1559 RON
1 CHF = 5.2813 RON
1 CNY = 0.6015 RON
1 CZK = 0.1993 RON
1 DKK = 0.6668 RON
1 EGP = 0.0860 RON
1 HUF = 1.2223 RON
1 INR = 0.0513 RON
1 JPY = 3.0556 RON
1 KRW = 0.3047 RON
1 MDL = 0.2538 RON
1 MXN = 0.2227 RON
1 NOK = 0.4191 RON
1 NZD = 2.6097 RON
1 PLN = 1.1646 RON
1 RSD = 0.0425 RON
1 RUB = 0.0530 RON
1 SEK = 0.4526 RON
1 TRY = 0.1141 RON
1 UAH = 0.1048 RON
1 XDR = 5.9383 RON
1 ZAR = 0.2318 RON
Publicat la 27 sepembrie 2019
Secţia de Neuropsihiatrie, de ani buni cea mai marginalizată, e acum cea mai modernă dintr-un spital de pediatrie din România
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Braşov, Adrian Veştea, şi dr. Liviu Muntean, directorul medical al Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii, au inaugurat joi Secția de Neuropsihiatrie, cu 25 de paturi, situată la etajul V al clădirii, care a fost reabilitată cu fonduri alocate din bugetul județean.
Lucrările, care au costat 533.860 lei, au început în data de 21 iunie 2019. Prin acest proiect au fost realizate recompartimentări ale saloanelor, astfel încât acum sunt funcționale saloane cu două, trei sau patru paturi, separate pentru fete și băieți, fiecare având grupuri sanitare proprii. Au fost înlocuite instalația electrică, ușile, geamurile, a fost montat linoleumul și s-au făcut igienizări pe tot etajul. Totodată, s-au montat sisteme de alarmare și lumini de veghe la fiecare pat, fiind luate măsurile necesare pentru siguranța micilor pacienți. De asemenea, au fost modernizate sala de tratament, sala de jocuri, sala de mese, cabinetul psihologic și cel al medicilor.
100 de mici pacienţi în fiecare lună
Toate informațiile au fost prezentate președintelui CJ de către dr. Laura Popescu, șef Secție Neuropsihiatrie. Din cele 25 de paturi ale secției clinice, 10 sunt alocate psihiatriei și 15, neurologiei. De altfel, când a prezentat noua secţie, aceasta a declarat că „este un vis împlinit. Ne simţim ca acasă pentru că o mare parte din zi ne-o petrecem aici. Condiţiile hoteliere sunt o necesitate nu numai pentru cei care sunt găzduiţi aici, ci şi pentru noi, personalul medical, pentru că venim cu plăcere la muncă. Nu pot decât să mulţumesc încă o dată autorităţilor competente, în speţă Consiliului Judeţean Braşov, pentru că a înţeles că singura posibilitate de a înfrunta toate neplăcerile vieţii este să investeşti şi să te dezvolţi”. Totodată, ea a amintit că înainte de realizarea acestor lucrări secţia pe care o conduce era „Cenuşăreasa” spitalului şi nu arăta deloc bine. „A mai existat un proiect de renovare, dar la nivelul anilor 2007, când erau alte cerinţe şi standarde. Prin ceea ce s-a făcut acum, faţa acestei secţii a fost complet schimbată”, a explicat, Laura Popescu, în opinia căreia, această secţie este cea mai modernă dintr-un spital de pediatrie din România.
În medie, la această secţie sunt trataţi lunar în jur de 100 de pacienţi.
Unitate de Primiri Urgenţe mai mare
Tot joi, președintele CJ Brașov a verificat stadiul realizării proiectului de extindere, reparații și igienizare a Unității de Primiri Urgențe (UPU), care într-o săptămână se va finaliza. De altfel, o parte a UPU a fost mutată deja în spațiile renovate. Lucrările costă 524.300 lei, iar finanţarea este asigurată integral de Consiliul Judeţean Braşov.
„Prin aceste lucrări, suprafaţa Unităţii de Primiri Urgenţe a fost dublată, pentru că s-au mutat nişte cabinete şi garderoba. Prin aceste lucrări am separat fluxurile de pacienţi şi au fost amenajate spaţii mai generose pentru pacienţi, astfel că se va evita aglomeraţia”, a precizat Muntean.
(2).webp)
Ambulatoriul şi Spălătoria sunt aproape gata, urmează Pediatrie 1 şi Ortopedia. Până la sfârşitul anului întreg spitalul va avea o nouă faţă
La sfârșitul anului 2019, clădirea Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Brașov va fi aproape în totalitate modernizată, având în vedere că sunt în curs de desfășurare sau în pregătire alte lucrări, finanțate tot din bugetul județean.
Astfel, sunt aproape gata lucrările de igienizarea și zugrăvirea Ambulatoriului – în valoare de 480.000 de lei. De asemenea, sunt aproape gata reparații la spălătoria spitalului, care au costat 290.000 lei. „Spaţiul în care funcţionează spălătoria nu a fost renovat niciodată. Acum, prin acest proiect se fac lucrări astfel încât rufele murdare să nu se intersecteze cu cele curate. De asemenea, tot cu finanţare de la Consiliul Judeţean Braşov vom achiziţiona maşini de spălat speciale”, a explicat directorul medical al spitalului, Liviu Muntean.
Săptămâna viitoare vor începe reparațiile curente la Secția Pediatrie 1, valoarea acestora fiind de 724.000 de lei.
Tot anul acesta este programată igienizarea și zugrăvirea Compartimentului Ortopedie (valoarea estimată a lucrărilor este de 180.000 lei) precum şi igienizarea, zugrăvirea şi înlocuire geamurilor şi a uşilor de la etajul 2 (unde sunt sălile de curs pentru studenți, vestiare și diverse birouri), investiţie estimată la 150.000 de lei.
În primăvara acestui an, cu fonduri totalizând 56.000 de lei, asigurate tot din bugetul Consiliului Județean Brașov, au fost terminate lucrările de reparații și modernizări începute în 2018 la Secția de Sterilizare.
Investiţii de 2,9 milioane de lei în 2019
Astfel, valoarea totală a lucrărilor desfășurate în acest an la Spitalul de Copii și finanțate din bugetul județului pe anul 2019 depășește 2,9 milioane de lei.
„Mă bucur că până la finele acestui an Spitalul Clinic de Copii Brașov va fi în totalitate modernizat și utilat la cele mai înalte standarde. Această unitate spitalicească de elită în ceea ce privește calitatea actului medical asigură acum condiții optime de lucru pentru tot personalul, precum și condiții hoteliere foarte bune pentru micuții internați din județul Brașov și din județele învecinate. Investițiile nu se vor opri aici. Vom dota Ambulatoriul spitalului printr-un proiect cu fonduri europene de aproape 10 milioane de lei, care este în evaluare la ADR Centru”, a precizat Adrian Veştea.
.webp)
„Imagistica” ar putea intra în modernizare anul viitor
Directorul economic al Spitalului Clinic de Copii Braşov, dr. Liviu Muntean, a anunţat că pentru anul viitor este programată modernizarea Laboratorului de Imagistică. „Lucrările la acest spaţiu depind de aparatura medicală pe care o vom primi. Noi am solicitat un RMN şi un Computer Tomograf, iar după ce le primim vom putea începe lucrările, pentru că spaţiile vor fi configurate în funcţie de aceste echipamente”, a explicat reprezentantul spitalului.
(1).webp)
(3).webp)
.webp)
.webp)
.webp)
.webp)
(1).webp)
.webp)
nu este nici un comentariu
Primarul Sectorului 3 al capitalei, Robert Negoiţă, susţine că iniţiativa PSD privind reforma administrativă ar fi pornit de la preşedintele Nicuşor Dan, care i-ar fi condiţionat pe social-democraţi[...]
2026-11-16 citeste mai multAlexandrescu l-a criticat pe George Simion după manifestaţia organizată sâmbătă, 14 noiembrie, în Bucureşti, în sprijinul lui Călin Georgescu. „Vreau să-mi scot[...]
2026-11-16 citeste mai multPreşedintele Asociaţiei 15 Noiembrie 1987, Marius Boeriu, mesaj dur pentru clasa politică
2026-11-16 citeste mai multCod SMIS 126992 – etapa I / Cod SMIS 325557– etapa II
2026-11-13 citeste mai multMoţiunea simplă la adresa ministrului Finanţelor, Alexandru Nazare, dezbătută miercuri şi votată, a fost respinsă în plenul Senatului. AUR i-a reproşat ministrului de resort Alexandru[...]
2026-11-13 citeste mai mult
Adaugă un comentariu