Cele 3 momente în care omenirea a fost la un pas de al Treilea Război Mondial

Al Doilea Război Mondial s-a încheiat oficial pe 2 septembrie 1945, odată cu semnarea actului de capitulare necondiţionată a Japoniei, deşi în Europa lupta se terminase mai devreme, pe 8 mai 1945, odată cu înfrângerea Germaniei Naziste. A fost cel mai devastator război din istoria lumii. A luat viaţa a peste 60 de milioane de oameni, atât militari cât şi civili.
Însă omenirea nu pare să fi învăţat nimic din ceea ce s-a întâmplat în prima jumătate a secolului XX, adică două războaie mondiale, holocaust, masacre, genocid, deportări, crime de război. Spunem asta pentru că nici bine nu se răciseră ţevile de tun din al Doilea Război Mondial că Marile Puteri deja îşi ascuţeau din nou cuţitele. Lumea intrase în faza Războiului Rece, un conflict indirect, prin sfere de influenţă, dar care a pus omenirea de câteva ori în faţa izbucnirii unui al Treilea Război Mondial. De această dată unul şi mai devastator, cu arme nucleare, şi care cu siguranţă dacă ar fi avut loc ar fi provocat distrugeri ireparabile. Poate chiar distrugerea civilizaţiei umane. Iată trei momente din istoria secolului trecut, care ar fi putut provoca în orice clipă un nou război mondial. 

Maşinaţiunile lui Churchill şi un plan secret care putea arunca lumea în aer
După terminarea celui De-al Doilea Război Mondial, lucrurile erau departe de a fi lămurite la nivel mondial. URSS a fost mereu un aliat de conjunctură şi de care, ulterior, ceilalţi încercau să scape într-un mod brutal. Un exemplu a fost Germania Naziste, care a încheiat un pact de neagresiune cu URSS, iar după ce şi-a rezolvat situaţia pe frontul de vest s-a întors cu toată forţa împotriva ruşilor. Dar şi britanicii, după ce i-au convins pe ruşi să li se alăture în războiul contra Germaniei, la finalul marii conflagraţii mondiale, au vrut să-i distrugă. Mai precis, Winston Churchill a elaborat un plan secret de atac surpriză asupra trupelor sovietice staţionate în Germania. „Pentru a impune voinţa Statelor Unite şi a Imperiului Britanic asupra Rusiei”, preciza Churchill. 
Primul ministru britanic era un anticomunist convins. Spunea despre comunism că este „filosofia eşecului, crezul ignoranţei şi evanghelia invidiei”. În cartea sa „Al Doilea Război Mondial”, Churchill a descris marele conflict ca o „luptă pentru civilizaţie”, iar în volumul său final a recunoscut că treaba a fost lăsată pe jumătate terminată permiţând Uniunii Sovietice să aibă o sferă de influenţă în lumea postbelică. 
Aşa că a luat naştere Planul „Unthinkable”( de neimaginat). Acesta presupunea un atac surpriză asupra forţelor sovietice staţionate în Germania. Data ipotetică pentru începerea invaziei aliate în Europa de Est controlată de sovietici era programată pentru 1 iulie 1945, cu patru zile înainte de alegerile generale din Regatul Unit. Planul presupunea un atac surpriză cu 47 de divizii britanice şi americane în zona Dresdei, în mijlocul liniilor sovietice. Aceasta reprezenta aproape jumătate din cele aproximativ 100 de divizii disponibile cartierelor generale britanice, americane şi canadiene la acea vreme.
Totodată această operaţiune era secondată de un alt plan secret, care indica modul în care Marea Britanie s-ar fi apărat în cazul în care sovieticii ar fi dat lovituri de răspuns după acel atac. Practic, miza era alungarea URSS din zona Europei Centrale şi Est-Centrale.
Acestei planuri au venit şi în contextul în care Stalin dădea bănuieli aliaţilor. Deşi se înţeleseseră ca URSS să atace Japonia în joncţiune cu americanii, ruşii nu mişcaseră niciun deget. Tocmai de aceea Aliaţii se temeau ca nu cumva URSS să se alăture, de fapt, Japoniei contra SUA şi Marea Britanie. În cele din urmă, însă, planul a fost abandonat. fiind considerat de Comitetul Șefilor de Stat Major Britanic impracticabil din punct de vedere militar, din cauza unei superiorităţi anticipate a diviziilor forţelor terestre sovietice din Europa şi Orientul Mijlociu. Exista riscul unui conflict prelungit. Pe scurt, un al Treilea Război Mondial. Planurile atacului asupra URSS au fost secrete până în 1993. Dar spionii ruşi informaseră încă din 1945, pe toţi superiorii, că ceva se pregăteşte contra URSS. 

Cuba, rachete nucleare şi cele câteva ore care au despărţit lumea de un război 
Un al doilea moment incredibil de cotitură în istoria umanităţii şi care putea duce fără discuţie la al Treilea Război Mondial, a avut loc în anul 1962 şi a rămas cunoscut în istorie drept „Criza Rachetelor din Cuba”. 
Cuba este o insulă situată în apropiere de coastele sudice ale Statelor Unite. Până în 1959, producţia cubaneză, fie că este vorba despre agricultură sau industrie, era practic controlată de investitorii americani. Totul cu sprijinul dictatorului cubanez Fulgencio Batista. În timp ce turiştii bogaţi şi marii magnaţi trăiau o viaţă de lux în flamboiantele oraşe cubaneze, marcate de un colonialism pitoresc, populaţia din mahalale şi mai ales din zonele rurale era săracă, analfabetă şi mai ales, sătulă de condiţia în care se afla. În anul 1959 a avut loc Revoluţia Cubaneză iar Fidel Castro a pus mâna pe putere, alungându-l pe dictator.
Fidel Castro a transformat Cuba în ţară comunistă, având relaţii strânse cu URSS. Americanii nu s-au împăcat cu ideea pierderii influenţei în Cuba. În plus, modelul cubanez putea fi preluat uşor de celelalte state sud şi central americane care trăiau cam în aceleaşi condiţii. Iar asta ar fi creat o mare bolşevică de sorginte sud-americană în preajma Statelor Unite. Tocmai de aceea americani au reacţionat. Încă din timpul mandatului lui Eisenhower, americanii au încercat o invazie în Cuba, în 1961. 
Acţiunea a eşuat. Următorul preşedinte al SUA, J.F. Kennedy, s-a declarat un înverşunat militant în rezolvarea crizei cubaneze, percepută ca un atentat la lumea democrată. De poziţia Cubei au profitat sovieticii. Hruşciov era nemulţumit şi îngrijorat de faptul că în Turcia, dincolo de Marea Neagră, se aflau baze americane, cu rampe de lansare a rachetelor nucleare Jupiter. În acel moment ruşii erau inferiori americanilor ca armament intercontinental şi se simţeau expuşi.
Hruşciov profită de prietenia cu Fidel Castro şi face o mutare extrem de periculoasă. În anul 1962, URSS a construit baze pe teritoriul Cubei, dar şi rampe de lansare a rachetelor nucleare. Chiar au şi fost aduse 80 de rachete nucleare. Rachetele nucleare ruseşti se aflau la numai 150 de kilometri de coastele Floridei. Un atac ar fi avut efecte devastatoare. Îngrijorarea era şi mare, fiindcă sursele de informaţie şi spionaj american au aflat că este vorba despre rachete nucleare SS-4 cu rază de acţiune de peste 2000 de kilometri, care ar fi putut distruge oraşe precum Miami sau New Orleans, dar şi rachete Sopka, deasemenea aţintite asupra SUA. Alarma s-a dat în Statele Unite după ce s-a aflat că mai multe nave sovietice se îndreptau către Cuba. Kennedy a convocat de urgenţă Comitetul Executiv al Securităţii Naţionale şi au luat în calcul mai multe variante.  Preşedintele american a instituit ultimul nivel al stării de alertă în SUA, pregătind armata pentru un război nuclear.
În tot acest timp navele sovietice pline cu soldaţi şi echipamente militare se apropiau de Cuba. Urma să aibă loc ciocnirea care ducea la un război nuclear. 
Sesizând pericolul situaţiei, Hruşciov a făcut primul pas. I-a trimis o scrisoare lui Kennedy, pe 26 octombrie. „Dacă nu v-aţi pierdut autocontrolul şi vă daţi seama la ce se poate ajunge, atunci, Domnule Preşedinte, dumneavoastră şi cu mine trebuie să lăsăm acum capetele funiei cu care aţi legat nodul războiului, căci cu cât tragem mai tare, cu atât nodul va fi mai strâns”, scria liderul sovietic.
Hruşciov promitea retragerea trupelor şi a rachetelor nucleare din Cuba. Condiţiile puse de ruşi erau promisiunea americanilor de a nu invada Cuba şi retragerea rachetelor nucleare din Turcia. A urmat o discuţie telefonică de aproximativ două ore între cei doi preşedinţi. Nimeni nu ştie ce-au vorbit. Cert este că ruşii au retras navele, dar şi rachetele din Cuba. La fel au făcut şi americanii cu cele din Turcia. Omenirea fusese la un pas de război nuclear. 

O alarmă falsă care putea produce distrugeri catastrofale
Un alt treilea eveniment care putea conduce lejer la un al Treilea Război Mondial a fost declanşat de o eroare a unui sistem anti-rachetă. Mai precis, în timpul Războiului Rece, sovieticii au conceput un sistem radar de avertizare timpurie menit să urmărească ameninţările în mişcare rapidă pentru a putea fi distruse la timp. Sistemul se numea Oko. Pe 26 septembrie 1983, însă, Oko era să provoace un război nuclear. Mai precis, a funcţionat defectuos. În jurul orei 00.00, alarmele lui Oko s-au declanşat în mod eronat. Sovieticii au crezut, însă, că o rachetă nucleară americană se îndreaptă către ei. Totodată, sistemul era prevăzut cu o măsură de contracarare a atacului. Adică şi ruşii răspândeau pe loc cu o salvă de rachete nucelare. 
Stanislov Petrov, un ofiţer care a ajutat la crearea codului pentru software-ul de avertizare a resetat sistemul. Ameninţarea continua să apară. Situaţia a fost salvată de acest ofiţer care a reuşit să gândească situaţia la rece. În loc să urmeze protocolul, care implica alertarea superiorilor din lanţul de comandă, Petrov a aşteptat dovezi care să-i confirme situaţia. Nu au venit dovezile aşteptate, iar lucrurile s-au liniştit. Practic, inacţiunea lui Petrov a evitat un dezastru nuclear, dar şi un nou război mondial. 
Doar 11 zile mai târziu, forţele NATO de la Bruxelles au participat la un exerciţiu militar comun care a simulat un răspuns la un ipotetic atac nuclear sovietic. Exerciţiul a avut numele de cod Able Archer 83. Aceste exerciţii au declanşat paranoia la Moscova. 
Bazându-se pe informaţii dubioase conform cărora o ofensivă NATO împotriva URSS ar putea fi mascată sub pretextul unui exerciţiu militar, sovieticii au început pregătirile pentru represalii la scară largă. Apoi, liderul sovietic Iuri Andropov a mobilizat divizii militare întregi, a pus în poziţie armele nucleare şi a mobilizat o flotă de bombardiere care transportau focoase nucleare. În curând, însă, ruşii au realizat că era doar un exerciţiu şi situaţia s-a relaxat.