Cele 3 apocalipse trăite deja

Atunci când credem că avem necazuri şi viaţa pare insuportabilă ar trebui să frunzărim istoria şi să realizăm că, de fapt, trăim timpuri bune în comparaţie cu înaintaşii noştrii. 
Omenirea a traversat vremuri mai bune, vremuri mai rele, dar a reuşit să supravieţuiască. Au fost însă trei momente de cumpănă în care existenţa speciei umane a fost puternic ameninţată.  

Anul de coşmar al umanităţii
Prima situaţie cruntă a omenirii a fost în anul 536 d.Hr. Au fost 12 luni marcate de evenimente catastrofale conjugate, adică foamete, războaie şi epidemii, un coşmar ale cărui efecte s-au întins pe durata unui deceniu. Şi totul a fost provocat de un fenomen natural extrem. Mai precis, profesorul Christopher Loveluck de la Universitatea din Nottingham a descoperit că toată tragedia din anul 536 d Hr şi din deceniile următoare a fost provocată de erupţia unui vulcan din Islanda. Acesta a aruncat atât de mult cenuşă în aer încât razele soarelui au fost parţial blocate. În acest context, temperaturile au scăzut brusc, iar recoltele, cel puţin în anul 536 d.Hr s-au redus semnificativ. A fost o adevărată reacţie în lanţ, fiindcă în anii următori au avut loc şi alte erupţii vulcanice, menţinând scăzute temperaturile. Recoltele au fost tot mai mici iar numărul victimelor creştea exponenţial în toată zona eurasiatică. Specialiştii au denumit-o „Mica Glaciaţiune a Antichităţii Târzii”. 
„Mica Glaciaţiune a Antichităţii Târzii a început în primăvara anul 536 şi a durat în vestul Europei până în anul 660 d.Hr, iar în Asia Centrală până în anul 680 d.Hr”, a precizat McCormick, pentru history.com. Fenomenul s-a petrecut aproape peste noapte. Oamenii s-au trezit că cerul rămâne întunecat, ca o noapte perpetuă. „ Razele soarelui era foarte slabe şi aveau o culoare albastru pal. Căldura abia se simţea. Un nor înghiţea cerul şi nu ne lăsa să vedem adevăratele culori ale cerului şi ale soarelui. La prânz, oamenii nu-şi vedeau nici măcar umbrele pe pământ. Luna plină era lipsită de splendoare. Anotimpurile s-au amestecat, iarnă fără furtuni, primăvară fără dulceaţă şi vară fără căldură. Era doar un îngheţ prelungit şi o secetă care se întindea de la un anotimp la altul. Îngheţul din vremea culesului a întărit merele iar pe struguri i-a amărât. Din cauza foametei trebuia să consumăm toate rezervele”, scria Cassiodorus. 
Foametea, lipsa recoltelor, anarhia provocată de lipsuri şi mizerie a deschis o poartă largă epidemiilor. În anul 541 d.Hr, în acel deceniu fatadic, a lovit şi ciuma. I s-a spus „ciuma lui Iustinian” fiindcă avusese loc în timpul domniei renumitului împărat bizantin. Boala a răpus peste 50 de milioane de oameni. Pe fondul bolii, foametei şi al războaielor, numărul morţilor aproape l-a egalat pe cel rezultat din Al Doilea Război Mondial, într-o perioadă în care populaţia Globului era infinit mai redusă decât cea din perioada 1939-1945. Impactul asupra oamenilor din secolul VI d.Hr a fost devastator.
Părea cu adevărat sfârşitul lumii. „În timpul acelor vremuri a fost o molimă care aproape a ucis întreaga rasă umană(....) pentru această calamitate nu poţi găsi nicio explicaţie în afară de pedeapsa divină. Pentru că nu a venit doar într-o parte a lumii şi doar în anumite circumstanţe, într-un anotimp anume, pentru a găsi o explicaţie cât de cât plauzibilă. Nu! A îmbrăţişat întreaga lume şi a întunecat viaţa tuturor oamenilor, fără diferenţă de neam, de rang, sex sau vârstă. Pe toţi deopotrivă”, scria Procopius din Cezareea. Specialiştii spun că în Eurasia aproximativ 55% din populaţie a fost ucisă fie de foamete, fie de boli, fie de anarhie. 

Deceniile în care trăia doar cine avea noroc
O altă perioadă cumplită a fost epoca ciumei care a bântuit prin Europa, Asia şi o parte din Africa. Este vorba despre  perioada „Morţii Negre”, aşa cum a rămas cunoscută în istorie această epidemie, şi care a durat din 1340 până în 1353. A fost provocată de Yersinia Pestis, o bacterie care a parazitat purecii de pe şobolani. În condiţiile precare de salubritate din taberele militare, dar şi din oraşele medievale, pline de şobolani, boala s-a răspândit fulgerător de la un capăt al altuia al continentelor. Dezastrul a început odată cu asediul forţelor tătărăşti asupra portului genovez Kaffa din Crimeea.
Armata mongolă era devastată de ciumă, iar cadavrele contaminate erau catapultate, ca armă biologică, în cetate. Marinarii genovezi din Caffa au adus boala în porturile natale. În 1348, Europa era devastată de boală. Ciuma a făcut ravagii din Italia şi până în Scandinavia, Insulele Britanice şi Rusia. În 1345, probabil tot pe filieră central-asiatică, ciuma devastează şi China. După 1349, boala se răspândeşte în Peninsula Arabică. Boala, care nu avea tratament, lua viaţa în câteva zile. Cei mai rezistenţi supravieţuiau o săptămână, sucombând cu febră mare şi pustule purulente. În doar şase ani, au murit peste 100 de milioane de oameni la nivel global, depăşind victimele celor mai sângeroase conflicte militare din istorie. Zone întregi au fost efectiv depopulate. Au murit 25 de milioane de europeni şi peste 60 de milioane de asiatici, majoritatea chinezi, mongoli şi arabi.
„Dezastrul care s-a abătut asupra săracilor, dar şi asupra celor mai înstăriţi din oraşe era o privileşte îngrozitoare. Cei mai mulţi rămâneau în case, fie din cauza sărăciei, fie din speranţa că acasă sunt mai în siguranţă. Cu toate acestea, se îmbolnăveau cu miile. Nemaivând pe nimeni care să le acorde atenţie şi îngrijire, fiind cu totul abandonaţi, aproape toţi mureau. Mulţi sfârşeau pe stradă, şi ziua şi noaptea. Alţii mureau în case, iar vecinii aflau acest lucru după mirosul cumplit al descompunerii. Fiecare colţ al oraşului era plin cu morţi, care erau aruncaţi în gropi comune. Erau căraţi din case şi aruncaţi în faţa uşilor, pe unde se putea, direct pe jos sau pe mese. Erau aduse aşa de multe cadavre la biserici în fiecare zi şi aproape în fiecare oră că nu era destul pământ sfânt pentru a fi înmormântaţi, mai ales că fiecare dorea să-şi înmormânteze ruda, în mormintele de familie, conform tradiţiei. Cimitirele erau pline, aşa că au fost săpate şanţuri, unde erau aruncate şi îngropate cadavrele cu sutele”, mărturisea Boccaccio, contemporan cu pandemia de ciumă.

Specia umană, la un pas de dispariţie
Cu toate acestea, niciuna dintre tragediile mai sus menţionate nu au fost atât de aproape de a distruge complet specia umană ca schimbările climatice de acum 900.000 de ani. Strămoşii noştrii, primii oameni moderni, numiţi şi Homo Antecessor, au fost la un singur pas de dispariţie. Pe scurt, conform studiilor, 99% dintre indivizii speciei umane au dispărut. Doar o minune sau poate o luptă disperată pentru supravieţuire a făcut ca astăzi să mai populăm Pământul. 
Specialiştii de la Departamentul de Biologie Enviromentală a Universităţii din Roma şi cei de la  Universitatea din Shanghai au realizat, pe baza studiilor extinse şi a cercetărilor arheologice, că a existat o adevărată apocalipsă a speciei umane acum aproximativ 900.000 de ani. „Rezultatele cercetărilor au arătat că strămoşii omului au trecut printr-o scădere severă a numărului populaţiei cu doar 1280 indivizi rămaşi în intervalul de timp 930.000 şi 813.000 ani în urmă. Această scădere severă a populaţiei a durat 117.000 de ani şi a adus omenirea în pragul extincţiei”, precizează autorii studiului. Doar 1280 de oameni au mai rămas pe întreaga Planetă.
Specialiştii spun că de vină pentru această apocalipsă a umanităţii au fost schimbările climatice bruşte. Mai precis, cercetătorii chinezi Yi-Hsuan Pan şi Haipeng Li spun că a fost vorba despre o perioadă lungă de glaciaţiune, cu temperaturi foarte scăzute şi o secetă masivă la nivel global. Hominizii vânători-culegători, dependenţi de vânatul tot mai puţin şi de vegetaţia tot mai săracă, au început să fie seceraţi de foamete şi boli. În Spania, acolo unde au fost găsite fosile ale lui „Homo Antecessor”, s-au descoperit şi urme de canibalism. Comunităţile umane dispăreau pe capete după perioade dramatice de foamete şi canibalism. Singurele comunităţi care au supravieţuit sunt cele din afara zonele glaciare, cel mai probabil din zona Ecuatorului. „Aceste descoperiri deschid noi orizonturi în cercetarea evoluţiei umane pentru că ridică câteva semne de întrebare, precum locul în care indivizii rămaşi au supravieţuit dar şi cum au reuşit să depăşească schimbările climatice catastrofale”, precizează Yi-Hsuan Pan pentru „China Daily”.