banner la cocos banner promotional

Curs BNR

1 EUR = 4.9774 RON

1 USD = 4.3833 RON

1 GBP = 5.8304 RON

1 XAU = 464.4611 RON

1 AED = 1.1933 RON

1 AUD = 2.7957 RON

1 BGN = 2.5449 RON

1 BRL = 0.7714 RON

1 CAD = 3.1559 RON

1 CHF = 5.2813 RON

1 CNY = 0.6015 RON

1 CZK = 0.1993 RON

1 DKK = 0.6668 RON

1 EGP = 0.0860 RON

1 HUF = 1.2223 RON

1 INR = 0.0513 RON

1 JPY = 3.0556 RON

1 KRW = 0.3047 RON

1 MDL = 0.2538 RON

1 MXN = 0.2227 RON

1 NOK = 0.4191 RON

1 NZD = 2.6097 RON

1 PLN = 1.1646 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0530 RON

1 SEK = 0.4526 RON

1 TRY = 0.1141 RON

1 UAH = 0.1048 RON

1 XDR = 5.9383 RON

1 ZAR = 0.2318 RON

Editia 8783 - 05 noi 02:14

Cei mai buni ambasadori ai României peste hotare - străinii care învaţă la Braşov limba română

Autor: Adina CHIRVASĂ

Publicat la 06 iulie 2017

Cei mai buni ambasadori ai României peste hotare - străinii care învaţă la Braşov limba română

De 10 ani, Braşovul găzduieşte, pe parcursul lunii iulie, cursurile de limbă, cultură şi civilizaţie românească, organizate de Institutul Cultural Român. Cursurile, însă, se desfăşoară de 23 de ani, în ţara noastră. Mulţi dintre cursanţi vin pentru a doua, a treia sau chiar a cincea oară, iar unii organizează cursuri de limbă română în ţările din care provin.

Elev la Braşov, profesor de română în Brazilia
Alzir Oliveira (foto) este profesor de limbi clasice şi lingvistică romanică la Universidade Federal do Rio Grande do Norte, din Natal (Brazilia).

Este pentru a cincea oară la Braşov şi în ţara sa a organizat cursuri de limba română pentru comunitatea academică. Şi a avut succes. „În luna aprilie, am făcut un curs cu 16 ore şi am avut avut interes foarte mare, 54 de de elevi şi 30 au ajuns la sfârşit”, ne spune profesorul brazilian.

A 7-a limbă
Bruno Sarta (foto) este interpret la Comisia Europeană şi cunoaşte „doar” cinci limbi străine, dar se descurcă şi cu araba.

Vrea să înveţe mai bine şi limba română, pe care o consideră o limbă destul de grea, aşa că a venit pentru a doua oară la Braşov. „Învăţ română mai bine şi m-am întâlnit cu prietenii, va fi o lună liniştită, îndepărtat de muncă, într-un oraş frumos”, ne povesteşte Bruno despre aşteptările sale.

Româna la înălţime, la propriu şi la figurat
Cursanţi au venit, din mai multe ţări, precum Marea Britanie, Islanda, Belgia, Germania, Olanda, dar şi SUA, Canada sau China. Pe tot parcursul lunii, străinii vor lua lecţii de limba română, dar vor avea şi cursuri speciale. „În primele două vineri va fi «română altfel», vinerea aceasta va fi româna la înălţime, adică vom face română pe Transfăgărăşan şi le vom oferi un picnic, iar a doua vineri va fi România medievală, pentru că vom merge la Sighişoara şi vom face ore de limba română atipică”, a explicat Ana Borca (foto), coordonator programe limba română ICR.

Vor mai fi conferinţe de limbă română, ţinută de prorectorul Universităţii Transilvania, prof. Univ.dr. Mihaela Gheorghe, de istorie, susţinute de Adrian Cioroianu. „Doamna Ioana Pârvulescu, de la voi, de aici, din Braşov, a acceptat să vină să ţină o prelegere despre literatura română. A treia conferinţă va fi despre cinematografia românească şi aici vom avea o surpriză pentru ei, pentru că în afară de criticul de film Irina Margareta Nistor, la aceasta va veni şi fostul nostru cursant, Vicente Pascual, regizor”, a mai spus Ana Borca.

Şi gastronomie, şi actorie
De asemenea, cursanţii vor participa la ateliere de creaţie desfăşurate de două ori pe săptămână - jurnalism şi publicitate, gastronomie şi actorie. Programul este organizat în parteneriat cu Facultatea de Litere a Universităţii Transilvania din Braşov, Muzeul „Casa Mureşenilor” şi Centrul Cultural Reduta. „Este un proiect excelent care a creat deja o comunitate importantă de oameni ce cunosc limba română, cultura română, literatura română, şi o promovează ca nişte adevăraţi ambasadori, peste tot în lume, deci această şcoală de vară este un succes pentru România, în primul rând”, a precizat conf.univ.dr. Adrian Lăcătuş (foto), decan Facultatea de Litere Braşov. Cursurile de limbă, cultură şi civilizaţie românească reprezintă cel mai longeviv program al ICR.


 

+1 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie