După victoria din meciul cu Dinamo, Marius Lăcătuș și ai lui trebuiau să confirme, iar confirmarea ascensiunii de formă trebuia să vină din ultimul meci de pe teren propriu din Ligă cu Slavia Praga
După victoria din meciul cu Dinamo, Marius Lăcătuș și ai lui trebuiau să confirme, iar confirmarea ascensiunii de formă trebuia să vină din ultimul meci de pe teren propriu din Ligă cu Slavia Praga. Coach-ul stelist nu-i putea folosi pe Nicoliță, pe mai vechii accidentați Rădoi, Ghionea și Pleșan, dar a trimis vârful de lance Valentin Badea, pe care dorea să-l readucă în prim plan. Timpul rece și tribunele golașe parcă nu te îndemnau la joc, dar în prima repriză elevii lui Marius Lăcătuș nu și-au lăsat adversarii să sufle. Au avut o posesie a mingii de 65%, iar ocaziile nu au întârziat să apară. Cursele lui Dică și Neaga au stârnit panică în careul advers. În min 8 Dică încearcă vigilența lui Vaniak din 18m., dar acesta respinge cu dificultate. Neaga reia, dar era în offside. Peste patru minute a veni și golul, un gol în stil „Lăcătuș” de acum vreo 20 de ani. Dică îi trimite lui Badea, înfipt ca un ghimpe în apărarea oaspeților, și, talonat de fundașii centrali Hubacek și Sucky, cu șpițul împinge balonul ce intră în poartă, spre stupefacția chiar a autorului golului.
Golul dă aripi steliștilor, care forțează desprinderea. În min 27 o combinație Dică – Neaga, iar ultimul șutează din careu peste transversală. Peste trei minute, Croitoru avansează pe flancul drept, centrează la Neaga, care din 8m trimite puțin pe lângă poartă. O altă centrare a lui Dică, deosebit de activ (era urmărit din tribune de impresari străini) și Badea din careu trimite cu capul, fără probleme pentru Vaniak. Poate cea mai mare ocazie a meciului avea să se producă în min 34, când la centrarea lui Dică de pe dreapta, Badea, din 6m. șutează, dar portarul oaspete scoate incredibil din cădere, în corner.
La reluare, steliștii reduc turația, permițând cehilor să țină în frâu ofensiva gazdelor. Viteza de joc scade, forțele steliștilor sunt epuizate. În min 62 Neaga centrează de pe stânga, mingea se plimbă prin fața careului, dar nimeni nu se află pentru a o împinge în poartă. Cehii încep și ei să pună probleme. În min 66 Krajcik centrează de pe flancul drept, dar Gaucho nu ajunge. După ce în min 74 Croitoru șutează pe jos, mingea fiind respinsă de apărători, oaspeții reușesc să înscrie în min 78 la o fază care nu se anunța periculoasă. Pe traseul Krajcik – Tavarez – Senkerik, ultimul pune capul, pe lângă Ovidiu Petre și înscrie pentru 1-1 și pentru eliminarea definitivă a Stelei din competițiile europene. Degeaba se mai năpustesc steliștii în atac, cehii calmi acum resping acțiunile lui Neșu, Dică sau Ovidiu Petre.
Este pentru prima dată în cele cinci prezențe ale Stelei de-a lungul timpului în Liga Campionilor când nu reușesc tradiționala victorie. Un singur punct în șase partide – mult prea puțin pentru pretențiile unei echipe ce se dorește a deveni campioană și de a reveni din toamna viitoare în Liga Campionilor. Doar cu o repriză mai aproape de valoarea ei, cu numeroase ratări, nu se poate scoate capul la nivel european. Dacă nu învingi o formație modestă, cum este cea a Slaviei, care a avut un singur șut pe poartă, și acela cu gol, nu ai ce căuta printre granzii Europei, cum de altfel nici formația pragheză nu are ce căuta.
Arsenal, la prima
înfrângere
FC Sevilla – Arsenal 3-1 (2-1)
Stadion: „Ramon Sanchez”
Au înscris: Keita (24), Luis Fabiano (34), Kanouta (89 pen) / Eduardo (11)
FC Sevilla: Palop – Daniel Alves, F. Fazio, Dragutinovic, Crespo (min 64 Masquera) – Jessus Nava, Keita, Poulsen, Adriano (min 90 Jose Marti) – Luis Fabiano (min 75 Kerzahov), Kanoute. Antrenor: Manuel Jimenez.
Arsenal: Almunia – Hoyte (min 66 Sagna), Toure, Senderos, Traore – Eboue (78 Walcott), Silva, Fabregas (min 56 Rosicky), Denilson – Da Silva, Bendtner. Antrenor: Arsene Wenger.
Arbitru: Eric Brambor (Olanda).
„Tunarii” au început în forță și la prima acțiune periculoasă, în min 11, Eduardo Da Silva primește o pasă excelentă de la Bendtner și înscrie.
Golul venit atât de rapid nu a turnat plumb în picioarele elevilor lui Jimenez, care egalează după 13 minute prin Keita și apoi preiau controlul prin Luis Fabiano, în min 34.
De altfel, Luis Fabiano a fost cel mai bun jucător al gazdelor, care a tras echipa după el. Cu două minute înainte de final, Kanoute transformă un penalty și spaniolii detronează formația londoneză de pe primul loc.
După această victorie, cărțile pentru „primăvara europeană” au fost deja făcute, cele două formații promovând în optimile Ligii, iar praghezii în UEFA.
Adaugă un comentariu