Ceartă pe ursul Cocolino
Autor: Andreea ALDEA
Publicat la 12 aprilie 2007
Un urs brun ținut în captivitate de un făgărășean din Mândra a băgat zâzanie între reprezentanții Gărzii de Mediu Brașov și cei ai Asociației Milioane de Prieteni
Un urs brun ținut în captivitate de un făgărășean din Mândra a băgat zâzanie între reprezentanții Gărzii de Mediu Brașov și cei ai Asociației Milioane de Prieteni. Totul a pornit de la un localnic din Mândra care ține în spatele unui motel de la marginea localității un exemplar de urs brun, în vârstă de cinci ani. Ursul Cocolino, fost „angajat” al Circului din Oradea, a ajuns odată cu pensionarea în proprietatea lui Vlad Ioan. Inventiv din fire, făgărășeanul s-a gândit să pună bazele unei mici afaceri, intenționând să își deschidă o mini… grădină zoologică. Deranjat de zgomotul produs de animal și de condițiile mizere în care acesta era ținut, unul dintre clienții motelului a alertat Asociația Milioane de Prieteni. Potrivit președintei Asociației, Cristina Lapis, instituția a făcut demersurile legale pentru eliberarea ursului, obținând acordul de la Agenția pentru Protecția Mediului Brașov și Direcția Sanitar-Veterinară Brașov pentru a lua ursul și a-l transporta în rezervația din Zărnești.
Cazul va ajunge pe masa Comisiei Europene
Acțiunea nu a mai avut loc deoarece cei de la Garda de Mediu Brașov au decis în urmă cu două zile ca ursul să rămână la proprietar. Comisarii Gărzii de Mediu au constatat la rândul lor că proprietarul nu deține autorizație de mediu pentru a ține ursul în captivitate. În plus au stabilit că spațiul în care viețuiește ursul nu este amenajat conform normelor europene. Cu toate acestea au interzis celor de la Asociația Milioane de Prieteni să scoată ursul din captivitate, dând mamiferul în custodia… proprietarului. „Comisariatul Județean Brașov al Gărzii Naționale de Mediu a constatat că domnul Vlad Ioan din localitatea Făgăraș deține în captivitate un exemplar de urs brun, fără a deține Autorizație de Mediu. Pentru această faptă numitul a fost sancționat contravențional cu suma de 500 lei, s-a dispus reținerea animalului și s-a încheiat un proces verbal de dare în custodie. Darea în custodie reprezintă singura soluție legală pentru prevenirea unor evenimente nedorite, cum ar fi furtul, îmbolnăvirea sau moartea animalului, custodele fiind obligat să păstreze bunul în starea în care i-a fost predat și răspunzând penal pentru încălcarea acestei obligații. Nu am dat ursul celor de la Asociație deoarece ei nu aveau autorizație de mediu pentru transportul acestuia. Nu a fost nicidecum vorba de rea-voință. Când cei de la Asociație când vor obține autorizația vor putea lua ursul și îl vor putea transporta. Dacă proprietarul își amenajează spațiul conform normelor europene, ursul va rămâne însă al lui”, susține Nechifor Morar, șeful Gărzii de Mediu Brașov. Președinta Asociației Milioane de Prieteni, Cristina Lapis, susține că deține toate auto-rizațiile pentru a muta ursul în rezervație și a-l scăpa de captivitate. „Avem autorizații de toate felurile. Sunt minciunile lor. În momentul în care am fost sesizați noi am făcut toate demersurile legale. Acum nu rămâne decât să facem plângere la Comisia Europeană, pentru nerespectarea Convenției de la Berna”, afirmă Cristina Lapis.
Ion Vlad, proprietarul ursului, spune că își va face grădănă zoologică și nu are de gând să renunțe așa ușor la animal. El a fost taxat cu 500 de lei, pentru că îl ține pe Cocolino la el la motel, fără autorizație
Cristina Lapis, președinta Asociației Milioane de Prieteni, spune că vrea să salveze „urșii de restaurant” și promite că va reclama autoritățile locale la Comisia Europeană, pentru nerespectarea Convenției de la Berna
Nechifor Morar, comisar șef al Gărzii de Mediu Brașov, a lăsat deocamdată ursul în custodia proprietarului: „Când cei de la Asociație vor obține autorizația de mediu pentru transport vor putea lua ursul. Dacă proprietarul își amenajează spațiul conform normelor europene, ursul va rămâne însă al lui”.
Comentarii
nu este nici un comentariu
Adaugă un comentariu