banner la cocos banner promotional

Curs BNR

1 EUR = 4.9774 RON

1 USD = 4.3833 RON

1 GBP = 5.8304 RON

1 XAU = 464.4611 RON

1 AED = 1.1933 RON

1 AUD = 2.7957 RON

1 BGN = 2.5449 RON

1 BRL = 0.7714 RON

1 CAD = 3.1559 RON

1 CHF = 5.2813 RON

1 CNY = 0.6015 RON

1 CZK = 0.1993 RON

1 DKK = 0.6668 RON

1 EGP = 0.0860 RON

1 HUF = 1.2223 RON

1 INR = 0.0513 RON

1 JPY = 3.0556 RON

1 KRW = 0.3047 RON

1 MDL = 0.2538 RON

1 MXN = 0.2227 RON

1 NOK = 0.4191 RON

1 NZD = 2.6097 RON

1 PLN = 1.1646 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0530 RON

1 SEK = 0.4526 RON

1 TRY = 0.1141 RON

1 UAH = 0.1048 RON

1 XDR = 5.9383 RON

1 ZAR = 0.2318 RON

Editia 8736 - 01 sep 13:01

Ce vrea Emil Constantinescu?

Autor:

Publicat la 23 iunie 2006

Emil Constantinescu a intrat în galeria președinților aleși democratic ai României printr-o întâmplare combinată: susținerea insistentă a candidaturii sale de către Alianța Civică și de către Ana Blandiana personal, și resentimentele lui Corneliu Coposu față de Ion Rațiu, cel mai avizat aspirant al Convenției Democratice la această funcție

Emil Constantinescu a intrat în galeria președinților aleși democratic ai României printr-o întâmplare combinată: susținerea insistentă a candidaturii sale de către Alianța Civică și de către Ana Blandiana personal, și resentimentele lui Corneliu Coposu față de Ion Rațiu, cel mai avizat aspirant al Convenției Democratice la această funcție. Aceste două umori, coroborate cu dorința majorității electoratului pentru o schimbare care să ofere șansa unei guvernări mai coerente și mai puțin corupte l-au propulsat pe Emil Constantinescu, ca exponent al schimbării la Cotroceni. Timp de patru ani, el s-a străduit să-și construiască o personalitate care-i lipsea în mod natural. Prizonier al Convenției și al celor trei centre de putere care fragmentau demersul guvernamental, și-a îndreptat atenția spre exterior, în aspirația de a deveni „lider zonal” într-o parte a Europei în care România ar fi putut constitui un model. N-a fost să fie, ori pentru că statura sa nu era suficientă, ori pentru că altele erau interesele marilor puteri în zonă. Eșecul extern a fost consolidat de cel interne: ‘înfrângerea’ sa de către securiști a rămas de pomină, la fel ca și ‘greața’ față de politicieni. În aceste condiții, cariera politică s-a încheiat înainte de termen odată cu dizolvarea de facto a Convenției și cu defecțiunea liberală care l-a lăsat, practic, fără obiectul muncii. Intrat în viața civilă, Emil Constantinescu a plonjat pentru o bună bucată de vreme în uitare. Încercările sale de a anima niște partide de buzunar au fost sortite eșecului. Nu l-au scos din anonimat nici cele patru volume masive de amintiri de la Cotroceni pe care nu prea s-a încumetat nimeni să le citească. Au trecut peste el două cicluri electorale fără a lăsa urme. Iată însă că, de o bucată de vreme, Emil Constantinescu este activ. Prezent pe ecranele televizoarelor în talk-show-uri de mai mică sau mai mare audiență, el și-a îndreptat tirul asupra celorlalți doi președinți. Asupra lui Traian Băsescu - inamic vechiși îndârjit, încă de pe vremea guvernării Convenției - și a lui Ion Iliescu. Pe primul îl acuză cu insistență de colaborare cu Securitatea și încearcă să convingă CNSAS să caute și prin acele dosare care conțin dovada ‘prieteniei’ actualului președinte cu odioasa instituție. Pe cel de-al doilea îl dă în vileag ca fiind cel care ar fi organizat cu bună știință expediția minerilor în Capitală în iunie 1990 și că ar fi promovat ciomăgirea cadrelor didactice (printre care s-ar fi numărat și el) și a studenților din Univeristate, oferindu-i lui Dan Voinea acele informații de care acesta are nevoie pentru a-și desăvârși opera justițiară. Mai pe șleau spus, Emil Constantinescu ar fi încântat să-i dea în gât pe cei doi colegi ai săi. Cu ce beneficii? Unul extrem de incert: portretul său ar putea rămâne singurul neciobit în galeria președinților. Pe el, însă, nu-l va mai putea aduce nimic în primul plan al unei vieți politice ce a evoluat în direcții pe care el nu mai reușește să le perceapă.
+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie