Curs BNR
1 EUR = 4.9774 RON
1 USD = 4.3833 RON
1 GBP = 5.8304 RON
1 XAU = 464.4611 RON
1 AED = 1.1933 RON
1 AUD = 2.7957 RON
1 BGN = 2.5449 RON
1 BRL = 0.7714 RON
1 CAD = 3.1559 RON
1 CHF = 5.2813 RON
1 CNY = 0.6015 RON
1 CZK = 0.1993 RON
1 DKK = 0.6668 RON
1 EGP = 0.0860 RON
1 HUF = 1.2223 RON
1 INR = 0.0513 RON
1 JPY = 3.0556 RON
1 KRW = 0.3047 RON
1 MDL = 0.2538 RON
1 MXN = 0.2227 RON
1 NOK = 0.4191 RON
1 NZD = 2.6097 RON
1 PLN = 1.1646 RON
1 RSD = 0.0425 RON
1 RUB = 0.0530 RON
1 SEK = 0.4526 RON
1 TRY = 0.1141 RON
1 UAH = 0.1048 RON
1 XDR = 5.9383 RON
1 ZAR = 0.2318 RON
Publicat la 23 mai 2025
12 documentare despre natură, majoritatea proiectate în premieră națională, 5 expoziții de fotografie, 3 masterclass-uri, numeroase întâlniri cu invitați speciali și ateliere pentru copii. Acestea alcătuiesc programul celei de-a treia ediții LYNX Festival, ce va avea loc la Brașov, în perioada 4 - 9 iunie. „Și, pentru că am ținut cont de sălile pline de la edițiile anterioare, anul acesta majoritatea activităților se vor desfășura în cadrul Centrului Cultural Reduta și Cinema City, unde vom putea acomoda un public cinefil de două ori mai numeros. Așteptăm cu nerăbdare revederea cu publicul, în mai puțin de două săptămâni.”, a declarat Matei Truța, directorul festivalului și vicepreședintele Asociației România Sălbatică.
Intrarea la toate evenimentele din cadrul festivalului este gratuită. Pentru a-și asigura un loc la proiecțiile documentarelor, publicul interesat își poate rezerva un bilet cu valoare zero, începând de azi, prin intermediul platformei iabilet.ro: https://bilete.lynxfestival.ro/
Ocean
Una dintre marile surprize de anul acesta este proiecția în premieră la Cinema City a documentarului Ocean (r. Colin Butfield, Toby Nowlan & Keith Scholey), pe care publicul va avea șansa să-l urmărească înaintea lansării oficiale de pe National Geographic. După șapte decenii în care ne-a arătat în documentare revoluționare toate aspectele lumii naturale, David Attenborough, care a împlinit recent 99 de ani, aduce pe marile și micile ecrane un mesaj de speranță într-un nou film spectaculos. Viața lui a coincis cu cele mai semnificative descoperiri ale lumii subacvatice, iar Ocean arată prin povești inspiraționale din jurul lumii că oceanul planetar poate reveni la bogăția din trecut, iar astfel ne poate ajuta să avem o planetă mai stabilă și mai sănătoasă.
Cactus hotel
O altă proiecție specială din programul LYNX Festival 2025 este cea a documentarului câștigător al trofeului de anul trecut, Cactus Hotel, pe 9 iunie. Extrem de apreciat și premiat în festivaluri din întreaga lume, documentarul a fost primit cu mult entuziasm și curiozitate de publicul de la Brașov, astfel că anul acesta organizatorii l-au readus în program, alături de o surpriză specială: un masterclass cu regizorul Yann Sochaczewski. Inspirat de o carte pe care a citit-o în copilărie, Yann a creat 50 de minute de povești pline de umor și sensibilitate construite în jurul unui cactus saguaro. În cadrul masterclass-ului el va dezvălui detalii inedite din culisele întregului proiect și va vorbi despre provocările din spatele camerei și industriei filmului documentar.
Gala celui mai important concurs de fotografie de natură din România
Alt eveniment important din programul celei de-a 3-a ediții a LYNX Festival îl reprezintă vernisajul expoziției și ceremonia de premiere a celei de-a XVI-a ediții a Concursului internațional de fotografie de natură Milvus Photocontest, cel mai important concurs de fotografie de natură din România, organizat de Grupul Milvus (Asociația de Protecție a Păsărilor și Naturii) și Forona (Organizația Fotografilor de Natură din România). Concursul este deschis pentru amatori și profesioniști din întreaga lume, iar la ediția de anul acesta s-au înscris 193 fotografi, din 31 de țări, cu nu mai puțin de 2333 de imagini, distribuite în categoriile Natură, Viața Sălbatică, Natura României și Junior. Juriul a fost format din fotografii de natură Dan Dinu, Dorin Bofan, Kerekes István, Daniel Mîrlea și Zoltán Gergely-Nagy.
Fotografiile finaliste vor fi expuse în cadrul unei expoziții în aer liber, în fața Rectoratului Universității din Brașov (Bulevardul Eroilor, nr. 29), care va rămâne disponibilă vizitatorilor în perioada 1 - 28 iunie.
Safari în Kenya
O altă expoziție amplă organizată cu prilejul LYNX Festival este Safari în Kenya, o incursiune printre imagini cu o natură vibrantă, autentică și variată, care merită cunoscută și protejată. Fotografii care expun sunt Costel Agache, Gabi Rusu, Florentina Tîlvîc, Mircea Sasu, Remus Munteanu și Roxana Badea, iar imaginile sunt realizate în parcuri naționale din Kenya - Amboseli, Lake Nakuru, Masai Mara, Meru, Samburu, Tsavo Est și Tsavo Vest.
Expoziția va fi disponibilă vizitatorilor în perioada 3 - 8 iunie la Centrul Multicultural al Universității Transilvania, iar vernisajul va avea loc pe 7 iunie, de la ora 16:00 și va fi urmat de un masterclass despre cum decurge un safari fotografic și provocările care apar într-o astfel de aventură. Acesta va fi susținut de Elijah Wambugu și Dan Dinu, cei care i-au însoțit pe cei 6 fotografi în Kenya. Elijah este ghid profesionist, cu o experiență de peste 20 de ani și vine special la Brașov, în cadrul festivalului, pentru a povesti curioșilor despre cele mai importante lucruri pe care trebuie să le știi despre fauna continentului african atunci când te îmbarci într-o astfel de călătorie.
Programul complet al ediției cu numărul 3 se regăsește pe site-ul festivalului: https://lynxfestival.ro/program
nu este nici un comentariu
Câştigătoarea va fi distribuită în „Steaua fără nume”, o premieră TSA
2025-05-23 citeste mai multElevii din ciclul gimnazial, dar şi liceenii se pot înscrie pentru seria de meditaţii gratuite pe tot parcursul următorului an şcolar. Acestea vor fi oferite de Asociaţia Kastel, gratuit,[...]
2025-05-23 citeste mai mult„Mireasa şi alte povestiri” este cartea pe care Simona Nicoleta Lazăr a lansat-o joi, 22 mai, la Biblioteca Judeţeană „George Bariţiu” din Braşov. Un volum care conţine[...]
2025-05-23 citeste mai multAlina Sorescu x Picii vor fi la Râșnov în 31 mai, mai exact la Dino Parc, unde vor susține un concert special dedicat Zilei Copilului, începând cu ora 13.00. În plus,[...]
2025-05-23 citeste mai multElevul David Tache din clasa a X-a B a Colegiului Naţional „Andrei Șaguna” din Braşov a obţinut premiul al II-lea la prima ediţie a Olimpiadei Naţionale de Inteligenţă Artificială[...]
2025-05-23 citeste mai mult
Adaugă un comentariu