Curs BNR
1 EUR = 4.9774 RON
1 USD = 4.3833 RON
1 GBP = 5.8304 RON
1 XAU = 464.4611 RON
1 AED = 1.1933 RON
1 AUD = 2.7957 RON
1 BGN = 2.5449 RON
1 BRL = 0.7714 RON
1 CAD = 3.1559 RON
1 CHF = 5.2813 RON
1 CNY = 0.6015 RON
1 CZK = 0.1993 RON
1 DKK = 0.6668 RON
1 EGP = 0.0860 RON
1 HUF = 1.2223 RON
1 INR = 0.0513 RON
1 JPY = 3.0556 RON
1 KRW = 0.3047 RON
1 MDL = 0.2538 RON
1 MXN = 0.2227 RON
1 NOK = 0.4191 RON
1 NZD = 2.6097 RON
1 PLN = 1.1646 RON
1 RSD = 0.0425 RON
1 RUB = 0.0530 RON
1 SEK = 0.4526 RON
1 TRY = 0.1141 RON
1 UAH = 0.1048 RON
1 XDR = 5.9383 RON
1 ZAR = 0.2318 RON
Publicat la 23 ianuarie 2018
Traseul autostrăzii Ploieşti - Braşov a tot fost modificat din 2006 încoace, iar actuala „rută”, o parte contractată deja de CNAIR, e contestată de localnicii din Cristian. Obiecţii există şi la Ghimbav
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Braşov, Adrian Veştea, a avut luni o întâlnire de lucru, la Râşnov, cu primarii şi arhitecţii-şefi din Predeal, Râşnov, Cristian şi Ghimbav, localităţi aflate pe traseul autostrăzii Ploieşti - Braşov, precum şi cu reprezentanţii locali ai Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Această discuţie a survenit ca urmare a dezbaterii de la Buşteni, ce s-a desfăşurat săptămâna trecută, organizată de Ministerul Transporturilor, la care a participat şi preşedintele CJ Braşov, iar scopul întâlnirii de la Râşnov a fost de a armoniza toate aspectele privind traseul autostrăzii şi a definitiva documentaţiile tehnice premergătoare demarării lucrărilor.
La discuţiile de la Râşnov, preşedintele CJ a fost însoţit de Adrian Ibănescu, arhitectul-şef al judeţului, şi de consilierul judeţean Mihail Veştea.
Segmentul Râşnov - Cristian, contestat de două primării
Potrivit reprezentanţilor Consiliului Judeţean Braşov, în momentul de faţă, pentru porţiunea de autostradă dintre Predeal şi Ghimbav există un studiu de fezabilitate realizat în anul 2006, precum şi un certificat de urbanism emis de CJ Braşov pentru traseul de la momentul respectiv, care legă autostrada de DN 1 între Ghimbav şi Codlea.
„Traseul pus în discuţie în prezent diferă de cel iniţial, deoarece se opreşte în DN 73, pe teritoriul administrativ al comunei Cristian şi nu există nici o clarificare cu privire la legătura înspre Sibiu”, a precizat arhitectul-şef al Judeţului Braşov, Adrian Ibănescu.
Din 2006 şi până în prezent, Consiliul Judeţean a mai eliberat două certificate de urbanism pentru porţiunea de autostradă Predeal - Ghimbav, în 2014 şi în decembrie 2017, însă ambele au fost negative, având în vedere că Primăria Ghimbav, respectiv Primăria Cristian au formulat obiecţii referitoare la traseu.
De asemenea, în cazul Primăriei Cristian, a fost vorba şi despre opoziţia unor cetăţeni care au depus memorii, reclamând faptul că „desenul” autostrăzii le afectează casele şi proprietăţile.
Neclarităţi şi la Predeal, şi la Râşnov
Pe de altă parte, edilii prezenţi luni la discuţii au mai semnalat unele probleme la Predeal, în zona poligonului de biatlon, precum şi la intrarea în Râşnov.
Varianta CNAIR: Contractul pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor a fost semnat încă de anul trecut
În timpul discuţiilor de la Râşnov, reprezentanţii CNAIR Braşov au susţinut faptul că proiectul de construire a segmentului Râşnov - Cristian este deja elaborat şi există chiar o licitaţie adjudecată pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor.
Contrar celor constatate ieri, la şedinţa cu primarii localităţilor de pe traseul autostrăzii, în luna noiembrie 2017, şeful Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Braşov, Adriana Nicula, declara că s-au realizat chiar şi exproprierile necesare pentru acest tronson de autostradă. „Mai trebuie expropriate câteva suprafeţe pe care urmează a fi construit drumul de legătură”, a spus atunci şeful DRDP Braşov.
Contractul pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor la capătul de autostradă Râşnov - Cristian (lotul 5 din autostrada Comarnic - Braşov) a fost semnat în 2 octombrie 2017. Lucrările vor fi efectuate de Asocierea SC Alpenside SRL - SC Specialist Consulting SRL, valoarea contractului fiind de 118.019.701 lei, fără TVA (140.443.444 lei cu TVA). Termenul de finalizare este de 24 de luni, din care 6 luni va dura proiectarea, iar 18 luni lucrările propriu-zise. Garanţia de bună execuţie a lucrărilor este de 48 de luni. Potrivit contractului, sectorul de autostradă va avea o lungime de 6,3 km, iar drumul de legătură va avea 3,7 km (acesta va avea profil de drum naţional cu patru benzi, separate pe zona mediană).
23 ianuarie - termen pentru primari pentru prezentarea soluţiilor, 25 ianuarie - discuţii tehnice la Ministerul Transporturilor
După întâlnirea de la Râşnov, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea, a precizat că „am concluzionat că fiecare unitate administrativ-teritorială de pe traseul autostrăzii Ploieşti - Braşov trebuie să analizeze proiectul şi impactul lui asupra comunităţii locale şi să formuleze propuneri concrete care să armonizeze necesitatea realizării acestui obiectiv vital cu interesele legitime ale locuitorilor. Propunerile vor trebui transmise până mâine (marţi, n.r.), la CNAIR Braşov şi la Consiliul Judeţean, urmând ca în 25 ianuarie, să aibă loc o discuţie tehnică la Ministerul Transporturilor. În măsura atribuţiilor noastre, dorim să fim cooperanţi şi să venim în întâmpinarea proiectului, mai ales că se pare că există şi voinţă, şi putinţă, pentru realizarea lui”.
Când în Brașov ninge, Hurghada și Dubai sunt la câteva ore de zbor și au peste 20 de grade. Pentru mulți brașoveni, sejurul de iarnă la Marea Roșie (Hurghada, Sharm el-Sheikh,[...]
2026-11-07 citeste mai multCrăciunul este momentul în care casele noastre se umplu de lumină, liniște și așteptarea unor clipe deosebite. Unul dintre cele mai importante elemente ale decorului festiv este, fără îndoială, bradul, care devine centrul reuniunilor de familie.
2026-11-07 citeste mai multToamna vine cu multe provocări și întrebări, mai ales când vrei să știi cum îl îmbraci pe cel mic ca să poată petrece în continuare cât mai mult timp afară. Instinctul este să apelezi la hainele groase din dulap, dar mai multe straturi nu înseamnă mai mult confort.
2026-11-07 citeste mai multO grădină bogată și plină de viață începe întotdeauna cu o planificare atentă și alegerea la timp a semințelor potrivite. Indiferent de sezon, organizarea din timp face diferența între o recoltă de succes și un spațiu verde lăsat la voia întâmplării.
2026-11-07 citeste mai multPentru mulți turiști, existența unui restaurant în incinta hotelului reprezintă un avantaj important. După o zi de călătorie sau un program încărcat, posibilitatea de a lua masa fără să părăsească unitatea de cazare poate influența alegerea hotelului. Pentru proprietari, însă, lucrurile sunt mai complicate. Un restaurant presupune personal, aprovizionare, echipamente și cheltuieli care continuă să existe chiar și atunci când mesele sunt aproape goale.
2026-11-07 citeste mai mult
sasu
2018-01-23 11:41:01
cum naiba sa semnezi actele cand tu nu ai toate hartiile in regu8la? domnilor de la cnair sunteti dezastru domne sunteti praf. asa ceva nu se poate. faceti naibii odata ceva si fiti seriosi. sa va fie rusine. rusine rusine de rusine ca sunteti incompetenti si praf. demisia tata demisisa lasati pe altii sa lucreze care pot si stiu. sunt fermn convins ca si aici sunt firmele unui cumnat rude etc, cineva fura bani la greu.