Ce trebuie să facem dacă vrem să iertăm, dar tot timpul ne aducem aminte ce ne-a făcut persoana respectivă?

Este greu să ierţi, este cea mai grea lucrare. Numai oamenii care nu au practicat-o niciodată pot spune: „Ei, mare lucru să te mântuieşti aşa, la urmă spun şi eu, iaca, i-am iertat şi mă mântuiesc”, spunea Părintele Selafiil (foto).
A ierta este o lucrare permanentă, „iară şi iară căutăm motive pentru care să-l îndreptăţim pe cel din faţa noastră: poate a fost obosit, poate-i bolnav, are o educaţie altcumva decât a mea, nu l-am înţeles eu corect, am fost eu obosit şi tulburat. Să luăm vina asupra noastră. Acesta este un exerciţiu duhovnicesc prin care ne desăvârşim. Deci să nu ne tulburăm, că nimeni nu poate ierta dintr-odată. Dacă ar fi aşa de simplu, n-ar mai sta această poruncă în mijlocul Evangheliei, n-ar mai făgădui Dumnezeu Împărăţia pentru un gând pe care noi l-am putea dobândi atât de uşor. Este osteneală. Dar, prin exerciţiu, dacă tot timpul vom căuta aceasta, vom reuşi”.
Iubirea, spune şi Sfântul Siluan Athonitul, se poate deprinde, poate deveni un obicei. Să ne obişnuim să gândim frumos, să ne obişnuim să alungăm gândurile rele, să nu le credem. Şi atunci putem deveni ucenici adevăraţi ai lui Hristos, pentru că El a zis: „întru aceasta vor vedea oamenii că sunteţi ucenici ai Mei, dacă veţi avea dragoste între voi”.