Ce simt copiii când sunt bătuţi de părinţi. „Umilinţa este aceeaşi ca în cazul unui viol”

2 din 10 părinţi români cred că educaţia copiilor se face prin bătaie. Este una dintre concluziile studiului „Bunăstarea Copilului din Mediul Rural” 2024, realizat la comanda World Vision România. Psihologii consideră însă că traumele cu care cresc şi se dezvoltă aceşti copii îi vor urmări pe viaţă şi îi vor transforma şi pe ei în viitori bătăuşi.
Peste 19% dintre părinţii chestionaţi consideră că uneori este nevoie să-ţi baţi copiii pentru a-i educa mai bine. Şi mai grav este faptul că şi cei mici consideră acelaşi lucru: 9% dintre copiii intervievaţi cred că bătaia chiar este ruptă din Rai, iar unde dă mama creşte.
De ce îşi bat românii copiii? Pentru că violenţa se află în ADN-ul lor. „Pe vremea dacilor, părintele care îşi lovea copilul era lovit de toţi membrii familiei şi, dacă fapta se repeta, mânca bătaie de la tot statul. Pe vremea comuniştilor, bătaia la români a devenit un obicei absolut firesc şi a rămas integrat ca fiind normal. Revenind în prezent, există aşa numitul efect transgeneraţional, care ne ajută să înmagazinăm totalitatea păcatelor părinţilor şi bunicilor noştri, a fricilor, a defectelor, a tulburărilor psihoemoţionale”, explică psihologul Radu Leca.

Cum percep copiii bătaia?
Cum resimt cei mici această agresiune din partea părinţilor?  Este o întrebare cu un răspuns foarte dur oferit pe care ni l-a oferit specialistul. „Faptul că românii îşi bat copiii reprezintă cel mai mizer act, construit pe aceeaşi structură fundamentală de umilinţă ca şi pedofilia. Avem de-a face cu un raport de forţe care spune în felul următor: de fiecare dată când un copil este maltratat, în sufletul său această bătaie este egală cu un viol sau cu o perversiune sexuală. Copilul este afectat din punct de vedere emoţional aproape la fel”, explică psihologul.
Nu există educaţie prin bătaie, există traumă prin bătaie şi atât, a mai precizat specialistul. Prin agresiune fizică, obiectivele părinţilor ar putea fi atinse, însă asta nu este educaţie. Este doar teroare: „La fel ca şi în cazul olimpicilor români care, în vremea comunismului, mâncau bătaie până câştigau o medalie de aur. La fel şi în cazul acesta: copilul este bătut până când furnizează rezultatele pe care părintele le doreşte de la el”.

Viitorul bătăuş de mâine
Ce se întâmplă, în timp, cu aceşti copii? „Bătaia aplicată de cel care ar fi trebuit să-i iubească, adică mama sau tata, reprezintă cea mai mare umilinţă pe care copiii o pot înregistra. Şi îi transformă psihoemoţional, ducându-i în anxietate profundă sau depresie profundă. Alături de violul prin bătaie, sau bătaia prin viol, avem de-a face o îndepărtare a copiilor de şcoală, de religie. Ei vor căuta refugiu din faţa realităţii în reţelele sociale, jocurile online şi în consumul de stupefiante”, continuă psihologul Radu Leca. Mai mult decât atât, copiii maltratati azi de părinţi, în sânul familiei, vor prelua acest model de educaţie şi-l vor aplica la rândul lor propriilor lor copii: „La fel ca în cazul copiilor cu părinţi alcoolici sau toxicomani, copiii maltrataţi ajung să considere bătaia ca fiind o normalitate. Prin urmare, o vor aplica şi ei, la rândul lor, când vor ajunge adulţi vor deveni părinţi”.  

Psiholog: „Un agresor va rămâne agresor toată viaţa”
Toţi părinţii care îşi bat copiii intră sub incidenţa tulburărilor de furie, a tulburărilor afective şi, evident, a tulburărilor psihiatrice, a mai precizat specialistul: „Atunci când un părinte ridică mâna, avem de-a face cu cea mai importantă formă de clacare psiho-emoţională în prezenţa unui diagnostic psihiatric a părintelui. Părintele care îşi loveşte, îşi bate, îşi maltratează, îşi domină prin violenţă copilului este un părinte ce ar trebui oricând să facă parte din colectivul de pacienţi ai spitalelor de psihiatrie. Ei sunt nişte oameni profund bolnavi şi nu ar trebui să mai fie sub nicio formă niciodată alături de acei copii”.
Pot fi aceşti oameni trataţi şi videcaţi de furie şi agresivitate? Din păcate, nu, mai spune psihologul, căci o persoană agresivă va rămâne agresivă toată viaţa. Rare sunt situaţiile când ceva din comportamentul acestui individ se mai poate schimba în bine. „Există aici două răspunsuri. Cel oficial şi cel neoficial. Cel oficial, susţinut de toţi psihologii acreditaţi, spune aşa: vom susţine întotdeauna ca terapia cu un părinte furios să aibă prioritate, acesta să beneficieze de toată înţelegerea şi ajutorul de care noi suntem capabili. Scopul este respectarea binelui superior al copilului, iar intervenţia terapeutică trebuie să susţină integrarea părintelui în interiorul familiei”. Dar există şi un răspuns neoficial, despre care specialiştii se feresc să vorbească: „În majoritatea cazurilor în care vorbim despre violenţă în interiorul familiei, făptaşul repetă actul de violenţă chiar la şase, 12, 14, 24 de luni de la începutul terapiei. Deci, cumva, nu funcţionează nimic. E de păcat şi e degeaba”, a mai precizat specialistul.