Ce semeni și ce culegi…

Președintele Traian Băsescu și-a prezentat cel de-al patrulea mesaj către națiune în fața camerelor reunite ale Parlamentului. Reunite, e un fel de a spune. În timp ce președintele Senatului se află prin Mexic, iar cel al Camerei refuză ostentativ să participe la manifestările în care evoluează președintele, reuniunea a fost... - continuare în pagina 3 -... prezidată de „vici”. În sală au fost prezenți mai puțin de jumătate din numărul total de parlamentari, iar dintre aceștia, majoritatea au reprezentat-o deputații și senatorii PD-L. Cu alte cuvinte, președintele s-a adresat, în primul rând, propriului său partid și celor câțiva „invitați speciali”. Evident că, în aceste condiții, mult mai inspirat ar fi fost dacă s-ar fi adresat națiunii, ca de obicei, de pe treptele de la Cotroceni. Absenteismul masiv al aleșilor, la o manifestare la care s-a autoinvitat primul dintre aleși, apare din primul moment ca un gest de nepolitețe. Nu față de omul Băsescu, ci față de instituția pe care acesta o reprezintă. Din al doilea, ea se înscrie ca un protest față de atitudinea exprimată constant de președintele Băsescu față de cei „322”. Întâmplător sau nu, aceștia au fost, în mare, cei care n-au onorat evenimentul, în mod justificat, dat fiind faptul că președintele nici nu și-a retras acuzațiile și nici nu și-a cerut scuze. Prezența sa în fața unor persoane pentru care nu manifestă niciun fel de respect nu are nici o logică, cu atât mai mult cu cât n-ar fi servit decât ca prilej pentru lansarea de noi acuzații. Nu este normal ceea ce se întâmplă, dar Traian Băsescu trebuie să realizeze, măcar acum, la final, că nu poți să culegi decât ceea ce semeni. În altă ordine de idei, discursul său de ieri ar fi meritat o altă primire. Lucru remarcat, de altfel, în funcție de propriile viziuni, de câțiva dintre reprezentanții opoziției. Mircea Geoană a întrezărit o posibilitate de a fi numit premier, în ciuda declarațiilor anterioare, iar PRM-ul și-a văzut confirmate, de la nivelul Cotrocenilor, propriile opțiuni electorale. Altminteri, am sentimentul că puterile din stat au ajuns la apogeul dezbinării, lucrând tot mai puțin și mai dezlânat pentru binele, proclamat doar, al nației care i-a ales.