banner la cocos banner promotional

Curs BNR

1 EUR = 4.9774 RON

1 USD = 4.3833 RON

1 GBP = 5.8304 RON

1 XAU = 464.4611 RON

1 AED = 1.1933 RON

1 AUD = 2.7957 RON

1 BGN = 2.5449 RON

1 BRL = 0.7714 RON

1 CAD = 3.1559 RON

1 CHF = 5.2813 RON

1 CNY = 0.6015 RON

1 CZK = 0.1993 RON

1 DKK = 0.6668 RON

1 EGP = 0.0860 RON

1 HUF = 1.2223 RON

1 INR = 0.0513 RON

1 JPY = 3.0556 RON

1 KRW = 0.3047 RON

1 MDL = 0.2538 RON

1 MXN = 0.2227 RON

1 NOK = 0.4191 RON

1 NZD = 2.6097 RON

1 PLN = 1.1646 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0530 RON

1 SEK = 0.4526 RON

1 TRY = 0.1141 RON

1 UAH = 0.1048 RON

1 XDR = 5.9383 RON

1 ZAR = 0.2318 RON

Editia 8655 - 07 mai 18:45

Ce se ascunde după lacătul pus pe Prima Şcoală Românească

Autor: Marius BOERIU

Publicat la 25 sepembrie 2024

Dosar penal pentru lucrări neautorizate

Ce se ascunde după lacătul pus pe Prima Şcoală Românească

Dosar penal pentru lucrări neavizate la Muzeul Prima Şcoală Românească, din Şcheii Braşovului. Experţii în monumente istorice spun că muncitorii care efectuau lucrările au distrus picturi murale vechi de peste două secole şi au răzuit cu şpaclul ornamente vechi. De asemenea, s-au efectuat săpături în pereţi, în decorul mural, pentru introducerea cablurilor electrice. Pentru că este vorba de un monument de clasa A, era nevoie de avize pentru restaurare.

Expert restaurare: décor de secol 18, distrus
„Se poate vedea traseul cablurilor noi care au fost trasate prin pereţi, distrugându-se o parte din decorul pictat. Aceste uşi păstrează decorul original de secol 18. Acuma ele sunt complet decapate, adică tot acest finisaj istoric a fost înlăturat, au fost aduse la aspectul unor simple uşi de lemn”, a spus, pentru Pro TV, Marina Iliescu, arhitect expert monumente istorice.



Proprietar, Biserica: „Am executat, cu bună credinţă, nişte lucrări pentru conservare”
„Am executat, cu bună credinţă, nişte lucrări pentru conservarea clădirilor. Suntem într-un proces complex de cercetare, de expertizare pentru întreaga clădire, incluzând elemente artistice valoroase: pergamentul, pictura murală, stucaturile, feroneria, sobele ceramice. Lucrăm îndeaproape cu experţi acreditaţi de Ministerul Culturii pentru a găsi soluţiile corecte, în aşa fel încât să intrăm în legalitate. Ne dorim să avem grijă de această clădire şi facem tot ceea ce ne stă în putinţă pentru a face acest lucru”, ne-a declarat directorul Muzeului Prima Şcoală Românească, preotul Sebastian Pârvu.
Ministerul Culturii spune că a aflat de situaţie în luna februarie a acestui an, moment în care a şi dispus oprirea lucrărilor.



O problemă ascunsă încă din februarie
Obiectivul cultural emblematic al Braşovului, „Prima Şcoală Românească", aparţine Bisericii „Sfântul Nicolae”. Pentru a renova muzeul şi alte două clădiri din apropiere, preoţii au obţinut finanţare inclusiv de la Consiliul Judeţean şi au contractat o firmă de construcţii înfiinţată acum doi ani.
Lucrările au fost oprite şi vor fi reluate doar după ce proprietarii vor intra în legalitate şi vor face dovada că pe şantier ajung specialişti în restaurare. „În 16 februarie 2024, muzeul este înştiinţat în scris că a executat lurări fără aviz DJC/MC şi s-a solicitat oprirea lucrărilor până la întocmirea documentaţiilor necesare (expertize de specialitate, studiu de parament, ş.a.) şi autorizarea lucrărilor”, se arată într-o adresă a Ministerului Culturii.
Pentru distrugerile deja făcute, Poliţia a deschis un dosar penal.

Explicaţiile de luni: lucrări din anii 60, anii 70, în anii 80. 2024 – descoperiri sub stratul de humă
Dezvăluirile vin la o zi după ce conducerea Muzeului a anunţat că Prima Şcoală Românească funcţionează în această perioadă în Casa Barac, tot în curtea Bisericii „Sf. Nicolae” din Braşov. Mutarea tuturor colecţiilor a fost explicată prin faptul că „era nevoie de anumite lucrări de igienizări în  spaţiul muzeului”.
„Sub stratul de vopsea, de humă, au apărut nişte desene, nişte şabloane făcute cu pensula, nu sunt picturi, sunt doar nişte şabloane murale şi acestea au nevoie de restaurare. Am fost la Institutul Naţional al Patrimoniului şi acolo am cercetat arhiva cu lucrările care au fost făcute pe acest imobil de-a lungul timpului, începând din 1957, la acest imobil s-a lucrat, au fost lucrări ample de reparaţii, pe urmă au mai fost lucrări în anii 60, în anii 70, în anii 80. Deci clădirea aceasta a fost restaurată şi reparată de mai multe ori. Ne-am oprit din primăvară, am funcţionat în Casa Barac de atunci şi am continuat să tot facem documentaţii. De un an de zile tot umblăm după hârtii. Beneficiem de sprijinul autorităţilor, Direcţia de Cultură ne-a îndrumat în aşa fel încât să facem ceea ce trebuie făcut”, a spus, luni, pr. Sebastian Pârvu.
În acest moment se lucrează încă la partea de documentaţii, a mai spus acesta. Cel puţin până la finalul anului, Muzeul va funcţiona tot în Casa Barac.

Foto: Capturi Pro TV

+3 -2

Comentarii

'Gogu'

2024-09-25 09:57:22


'Situația legată de Muzeul Prima Școală Românească din Șcheii Brașovului este îngrijorătoare, deoarece lucrările neautorizate au dus la distrugerea unor elemente istorice valoroase, cum ar fi picturi murale și ornamente vechi de peste două secole. Aceste intervenții, care includ răzuirea decorului original și săpături pentru introducerea cablurilor electrice, au fost făcute fără avizele necesare, fapt cu atât mai grav cu cât muzeul este un monument de clasă A, ceea ce impune respectarea strictă a reglementărilor pentru restaurare.\n\nReacția proprietarilor, reprezentanți ai Bisericii „Sfântul Nicolae”, indică faptul că lucrările au fost realizate „cu bună credință”, însă fără consultarea adecvată a specialiștilor din domeniul patrimoniului, ceea ce a dus la deteriorări. În urma constatărilor, Ministerul Culturii a oprit lucrările în februarie, iar Poliția a deschis un dosar penal pentru distrugerile deja făcute.\n\nCazul subliniază importanța colaborării între proprietarii de monumente istorice și experții acreditați în restaurare, astfel încât să fie păstrată integritatea patrimoniului național'

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie

  • Separaţi, dar nu despărţiţi

    PNL va asigura chestiunile tehnice legate de guvernare, dar nu vede posibilă continuarea coaliţiei cu PSD şi după alegeri. Anunţul vine chiar de la preşedintele PNL, care spune că Marcel Ciolacu[...]

    2024-09-25 citeste mai mult
  • Lista lui Iohannis

    Klaus Iohannis ar avea pretenţii să îşi impună apropiaţii la parlamentare. Jurnaliştii Digi24TV au obţinut informaţii pe surse că liderul de la Cotroceni le-ar fi cerut liberalilor să[...]

    2024-09-25 citeste mai mult
  • „Se încheie o etapă, începe alta”

    „Se încheie o etapă, începe alta”

    PNL a anunţat marţi seară că a adoptat o decizie prin care constată că PSD a provocat criza politică şi este „responsabil” pentru situaţia creată, liberalii urmând să treacă[...]

    2026-05-07 citeste mai mult
  • „Pot să fiu eu”

    „Pot să fiu eu”

    Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri, 6 mai, că formaţiunea pe care o conduce exclude varianta formării unui guvern în care premierul să provină din zona AUR, subliniind că PSD[...]

    2026-05-07 citeste mai mult
  • Vrea şi CG

    Vrea şi CG

    George Simion, liderul AUR, a declarat marţi seară că numirea lui Călin Georgescu în funcţia de premier rămâne „o variantă reală”, dacă situaţia politică va permite[...]

    2026-05-07 citeste mai mult