Curs BNR
1 EUR = 4.9774 RON
1 USD = 4.3833 RON
1 GBP = 5.8304 RON
1 XAU = 464.4611 RON
1 AED = 1.1933 RON
1 AUD = 2.7957 RON
1 BGN = 2.5449 RON
1 BRL = 0.7714 RON
1 CAD = 3.1559 RON
1 CHF = 5.2813 RON
1 CNY = 0.6015 RON
1 CZK = 0.1993 RON
1 DKK = 0.6668 RON
1 EGP = 0.0860 RON
1 HUF = 1.2223 RON
1 INR = 0.0513 RON
1 JPY = 3.0556 RON
1 KRW = 0.3047 RON
1 MDL = 0.2538 RON
1 MXN = 0.2227 RON
1 NOK = 0.4191 RON
1 NZD = 2.6097 RON
1 PLN = 1.1646 RON
1 RSD = 0.0425 RON
1 RUB = 0.0530 RON
1 SEK = 0.4526 RON
1 TRY = 0.1141 RON
1 UAH = 0.1048 RON
1 XDR = 5.9383 RON
1 ZAR = 0.2318 RON
Publicat la 10 noiembrie 2026
Dispar 20 de comune din judeţ şi 4 oraşe - Ghimbav, Rupea, Predeal, Victoria. Sânpetrul şi Tărlungeniul ar urma să fie ridicate la rang de oraş
Dragoş Benea (foto), vicepreşedinte PSD şi responsabil pentru reforma teritorială, a declarat luni, 9 noiembrie, după şedinţa partidului că PSD lucrează pe mai multe scenarii legate de comasarea localităţilor mici. El a spus că unul dintre scenarii prevede comasarea tuturor comunelor sub 3.000 de locuitori.
Benea s-a delimitat de proiectul de comasare voluntară înaintat de Ministerul Dezvoltării şi a spus că guvernul condus de Luca Niculescu ar trebui să-şi asume răspunderea în faţa Parlamentului pe proiectul propus de PSD. „Aproape 1.700 de comune sunt cu populaţie până în 3.000 de locuitori. Ele vor trebui să se comaseze”, a spus acesta într-o conferinţă de presă.
Benea, care este şi şeful PSD Bacău, a anunţat că şi oraşele mici care au scăzut sub pragul legal de 10.000 de locuitori, vor fi comasate sau retrogradate la statutul de comună.
Patru oraşe din judeţ ar urma să se transforme în comune. Unul ar putea redeveni oraş dacă se uneşte cu comunele de lângă
În prezent, patru oraşe din judeţul Braşov au sub 10.000 de locuitori, potrivit datelor ultimului recensământ: Ghimbavul – 8.776 rezidenţi, Victoria – 7.847, Rupea – 5,716 şi Predeal – 4.428 de locuitori.
În schimb, Sânpetru şi Tărlungeni ar urma să se transforme din comune în oraşe, având, ambele, câte mai mult de 14.000 de rezidenţi.
Dacă analizăm detaliat comasările pe micro-regiuni, aplicarea pragurilor de minimum 3.000 de locuitori pentru comune şi minimum 10.000 pentru oraşe modifică radical harta în Ţara Făgăraşului şi în zona Rupea.
Ţara Făgăraşului (Vestul Judeţului)
Zona Făgăraşului se confruntă cu o fărâmiţare administrativă severă, majoritatea comunelor având sub 3.000 de locuitori, fostul pol industrial Victoria scăzând sub pragul urban.
Noul scenariu al reorganizării ar însemna:
- Municipiul Făgăraş (35.443 loc.) rămâne polul central al regiunii;
- Oraş retrogradat: Victoria (7.847 loc.) devine comună şi va trebui să absoarbă localităţile rurale din jur pentru a funcţiona ca un centru micro-regional.
- Comune mici care dispar şi se comasează (sub 3.000 loc.): Sâmbăta de Sus (1.586 loc.), Şinca Nouă (1.583 loc.), Lisa (1.875 loc.), Cincu (1.950 loc.), Beclean (1.970 loc.), Drăguş (1.055 loc.), Ucea (2.364 loc.), Viştea (2.288 loc.), Hârseni (2.347 loc.), Părău (2.224 loc.), Şoarş (2.148 loc.).
Zona Rupea – Homorod – Caţa (Nordul Judeţului)
Această micro-regiune este caracterizată de sate întinse, dar slab populate.
Rupea (5.716 loc.) îşi pierde statutul de oraş şi devine comună-centru pentru întreaga micro-regiune, iar Hoghizul (5.220 de locuitori) ar rămâne singura comună independentă din zonă.
Ar urma să dispară comunele Buneşti (2.960 loc.), Homorod (2.688 loc.), Caţa (2.709 loc.), Jibert (2.758 loc.), Ungra (2.416 loc.), Augustin (2.399 loc.), Ormeniş (2.124 loc.), Ticuşu (1.085 loc.), care fie se vor uni, fie se vor alipi oraşului Rupea sua comunei Hoghiz.
Zona Rupea va funcţiona cel mai probabil ca o singură mare entitate rurală unificată în jurul fostului oraş Rupea şi a comunei Hoghiz, absorbind toate satele din jur. Rupea ar putea rămâne oraş, ca şi în cazul Victoriei, doar dacă va îngloba satele din jur.
Coridorul Turistic Bran – Moieciu – Fundata (Sud-Vest)
Zona montană este un reper turistic major, dar fragmentat administrativ.
În urma reorganizării, Predealul, ajuns la mai puţin de 4.500 de rezidenţi, ar urma să îşi piardă statutul de oraş, în timp de comunele Bran sau Moieciu ar fi nevoite să preia în administraţie comuna Fundata, cea mai mică din judeţ raportat la populaţie, cu doar 658 de locuitori. (BizBraşov.ro)
nu este nici un comentariu
Cifrele transportului cargo sunt şi ele încurajatoare
2026-11-09 citeste mai multFurnizorii de energie electrică ar putea avea obligaţia de a oferi contracte de furnizare pe durată determinată de cel puţin un an şi cu preţuri fixe, la solicitarea oricărui client final, precum[...]
2026-11-09 citeste mai multCurtea de Conturi a informat, la solicitarea HotNews, că a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în privinţa faptelor descoperite la Hidroelectrica. Firma[...]
2026-11-10 citeste mai multLa Serviciul de Ambulanţă Braşov angajaţii care salvează vieţi sunt obligaţi să plătească din buzunar carburantul folosit în misiuni. 80% dintre ambulanţieri au primit somaţii de plată[...]
2026-11-10 citeste mai multPentru unul dintre contracte a fost semnat un act adiţional
2026-11-10 citeste mai mult
Adaugă un comentariu