Cazul Ridzi

Cazul Monicăi Iacob Ridzi mi se pare unul din care se pot trage învăţăminte folositoare.
Fosta ministră a Sportului şi Tineretului a făcut parte din gaşca tânără a PDL-ului care a luat în mâini cu entuziasm puterea oferită de alegători. Se conturase un nucleu juvenil compus din Ridzi, Udrea şi EBA, asupra căruia se pogorâse harul lui Zeus şi al cărui viitor politic părea încărcat de promisiuni.
Ca toată echipa intrată în pâine la vremea respectivă, tinerele guvernante erau hotărâte să facă uz de toate privilegiile funcţiei, neratând nici o ocazie. La debut de criză economică, atunci când în visteria statului mai rămăseseră ceva bani, cuvântul de ordine era: circ pentru popor! Se organizau în draci spectacole, festivaluri, aniversări festive la care cheltuielile erau simplu de justificat prin interesul general. Partidul trebuia să se insinueze în electorat ca unul popular, strâns legat de nevoile de destindere ale acestuia.
Echipa ministerială a Monicăi Ridzi n-a inventat nimic. Pur şi simplu a utilizat aceleaşi scheme care lucraseră în folosul lor şi până atunci. Contracte pe ochi frumoşi, cheltuieli făcute de alţii în numele ministerului, decontări fictive. Cum toată lumea părea a lor, ministresa nu şi-a făcut nici un fel de probleme. Părea, ca şi restul echipei, intangibilă.
S-a produs însă, un scurt-circuit: acela al celebrei scene de milioane de la Costineşti. Cu tot ce-a urmat. Când lucrurile s-au îngroşat, protecţia Cotrocenilor s-a evaporat, iar EBA s-a delimitat la Bruxelles. Aflată în aceeaşi oală, cu „Gala Bute”, Elena Udrea s-a dovedit a fi mai şmecheră decât colega sa şi, cu tupeul caracteristic, a sfidat şi a lăsat cu buza umflată comisia parlamentară care dorea să o ancheteze. Ridzi şi-a urmat însă călătoria pe Golgota justiţiei, cu toate încercările făcute de partidul său de a o salva. Ajunsă la potou, s-a pomenit cu o condamnare pentru care, cu siguranţă, nu era singura calificată.
Este un caz elocvent de ce înseamnă – sau poate însemna – responsabilitatea unei asemenea funcţii şi un serios avertisment pentru amatorii de demnităţi. De la onoruri ministeriale la puşcărie, uneori nu este decât un pas...