banner la cocos banner promotional

Curs BNR

1 EUR = 4.9774 RON

1 USD = 4.3833 RON

1 GBP = 5.8304 RON

1 XAU = 464.4611 RON

1 AED = 1.1933 RON

1 AUD = 2.7957 RON

1 BGN = 2.5449 RON

1 BRL = 0.7714 RON

1 CAD = 3.1559 RON

1 CHF = 5.2813 RON

1 CNY = 0.6015 RON

1 CZK = 0.1993 RON

1 DKK = 0.6668 RON

1 EGP = 0.0860 RON

1 HUF = 1.2223 RON

1 INR = 0.0513 RON

1 JPY = 3.0556 RON

1 KRW = 0.3047 RON

1 MDL = 0.2538 RON

1 MXN = 0.2227 RON

1 NOK = 0.4191 RON

1 NZD = 2.6097 RON

1 PLN = 1.1646 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0530 RON

1 SEK = 0.4526 RON

1 TRY = 0.1141 RON

1 UAH = 0.1048 RON

1 XDR = 5.9383 RON

1 ZAR = 0.2318 RON

Editia 8739 - 04 sep 00:58

Cazul de la Şcoala 11: Un sistem blocat în faţa noilor realităţi

Autor: Petra VÂRLAN

Publicat la 03 octombrie 2023

Cazul de la Şcoala 11: Un sistem blocat în faţa noilor realităţi

Foto: Părinţii au protestat, ieri, în faţa şcolii

Mai mulţi părinţi ai unei clase pregătitoare de la Şcoala Gimnazială nr. 11 din Braşov au decis să nu-şi lase luni, 2 octombrie, copiii la ore, în semn de protest faţă de cazul unui copil care agresează alţi copii, dar mai ales pentru că direcţiunea nu a făcut nimic, spun ei. Unii dintre părinţi s-au şi întâlnit ieri, în faţa şcolii, unde au confruntat-o pe directoare la momentul în care aceasta a ieşit pentru a discuta cu presa.

„Îţi scot ochii cu cuţitul!”. Ce reclamă părinţii
Situaţia ne-a fost detaliată de reprezentanta părinţilor: „Ne confruntăm cu o problemă foarte gravă, violenţă din partea unui coleg de clasă. Este vorba de copil de 6-7 ani care de la începutul şcolii agresează zilnic copiii. Mod de violenţă: dat cu picioarele în spate, a intrat peste fetiţe la baie, dat copiii cu capul de lambriuri, a împins de pe topogan copil care s-a lovit la mână, a ameninţat coleg de clasă cu un creion, spunând: «Îţi scot ochii cu cuţitul!». Este foarte grav că un copil de 6 ani poate asocia creionul cu un cuţit. Ne-am confruntat cu această situaţie din primele 2-3 zile de şcoală, au continuat 2-3 săptămâni. După primele 3 zile am depus o sesizare scrisă la conducerea unităţii şcolare şi nu s-a luat nici o atitudine. După 2 săptămâni, vinerea trecută am fost la doamna director şi a spus foarte impertinent, nonşalant, fără niciun fel de suflet, a spus că încă ne încadrăm în termen de 30 de zile de soluţionare”.

Nu vor mutarea copilului. Vor soluţii
Părinţii spun că micuţii refuză să mai vină la şcoală. De asemenea, cer deja demiterea directoarei. Ei spun că nu îşi doresc să fie mutat copilul agresiv, ci să fie găsite soluţii astfel încât şi el, şi copiii lor să fie în siguranţă.

Copilul, agresiv doar în pauze
Pe de altă parte, învăţătoarea clasei, Simona Maria Vlad, a spus că băiatul are un comportament agresiv doar în pauze, altfel, la ore este cooperant şi răspunde cerinţelor: „În timpul orelor, eu stăpânesc foarte bine copilul, îl fac să lucreze, să răspundă la oră. El are un intelect normal şi rezolvă şi sarcinile pe care le cer. În pauză aleargă în curtea şcolii şi sunt mulţi, sunt 29, iar noi, dascălii, în situaţii speciale, avem nevoie de un suport suplimentar şi acesta este momentul în care eu aş avea nevoie de acest ajutor. În clasă, repet, îmi asum toată responsabilitatea”.
Directoarea unităţii de învăţământ, prof. Mihaela Nicodim, spune că băiatul agresiv va intra într-un program de consiliere. „Soluţia este ca acest copil să beneficieze de consiliere şi să se integreze în colectivul clasei. Noi nu intenţionăm să mutăm copilul. Fiecare copil are dreptul la educaţie şi la şanse egale de educaţie”.

Caz cunoscut de IŞJ
Cazul copilului este în atenţia Inspectoratului Şcolar Judeţean de pe vremea când era în grădiniţă. „Acest copil este în atenţia Inspectoratului Şcolar de un an de zile. Părinţilor li s-a făcut recomandarea ca acest copil să mai rămână în grădiniţă un an, drept pentru care el a depăşit un pic vârsta clasei, având peste 7 ani la momentul acesta. A recomandarea să rămână în grădiniţă încă un an de zile pentru acest motiv, de violenţă manifestată cu colegii. Încercăm să găsim soluţii”, a precizat purtătorul de cuvânt al instituţiei, Valentin Bucur.

Psiholog: copilul „încearcă să atragă atenţia”. Provine dintr-o familie cu părinţi divorţaţi
Prin acest comportament, copilul „încearcă să atragă atenţia”, după cum a precizat Mihaela Zugravu, inspector pe învăţământul primar.
Copilul provine dintr-o familie cu părinţi divorţaţi, însă ambii părinţi se ocupă de el.
Într-o primă măsură, în pauze, copilul va fi preluat de consilier. Cei de la Inspectorat spun că situaţia ideală este integrarea copilului cu ajutor, cu consiliere, nu mutarea lui într-o altă şcoală.

Problema pe termen lung – consilierii insuficienţi. Mult prea insuficienţi
Problema pe termen lung rămâne chiar specialistul pe consiliere. Numărul lor în unităţile de învăţământ este insuficient în toată ţara, chiar dacă a fost dublat la sfârşitul anului trecut. În prezent, s-a ajuns la o medie de un consilier şcolar la 800 de elevi şi preşcolari.

La Poliţie, exces de zel
ŞI IPJ a transmis ieri că s-a autotesesizat în cazul de la Şcoala 11. Spune că a trimis şi o echipă de educaţie preventivă în sala de clasă cu pricina: tot luni, când părinţii anunţaseră deja că nu-şI vor duce copiii la şcoală/
„În urma apariţiei în mediul online a unor articole privind o situaţie semnalată la o şcoală gimnazială din municipiul Braşov, (...) la data de 29 septembrie, poliţiştii din cadrul Biroului Siguranţă Şcolară Braşov s-au sesizat din oficiu şi au demarat verificări în vederea stabilirii cu exactitate a stării de fapt. Paralel cu desfăşurarea activităţilor poliţieneşti specifice în astfel de cazuri, s-a stabilit cu directorul unităţii de învăţământ ca luni, 2 octombrie, poliţiştii Biroului Siguranţă Şcolară să fie prezenţi la clasa din care fac parte elevii în cauză în vederea desfăşurării de activităţi de informare pentru asigurarea unui climat şcolar sigur”, a transmis, luni dimineaţă, IPJ Braşov.

Comentarii

'Rus Anca'

2023-10-04 21:24:35


'Buna ziua.\n La Scoala Gimnaziala nr 4, Brasov, din 21 de elevi din clasa unde învata si fiul meu, s-au transferat 16 la alte scoli , din cauza comportamentului violent al unui elev din clasa și din cauza lipsei de soluții din partea autorităților. După nenumărate sesizari/ petiții/ ședințe/ plângeri , am decis sa plecam, fiind convinși ca nu se iau măsuri care sa ne apere și protejeze copiii.'

'stercalau cop'

2023-10-03 08:07:14


'ce mai vreti.cunosc copil autist care a absolvit liceul fara sa citeasca nici macar manualele toate si acum face si facultate la fel.s-a comportat in scoala cam ca baiatul ast.dar tragic a tirit si clasa dupa al.'

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie