Caţavencu din "Un deceniu pierdut"

Dacă vă imaginaţi că Traian Băsescu suferă din cauza abuzului lui Victor Ponta faţă de populaţie, prin introducerea accizei la combustibili, vă înşelaţi din nou. Desigur, transporturile ar putea să pară un domeniu de care fostul ministru se simte foarte ataşat, iar problemele lor îl preocupă mai mult decât altele. La un tip de pragmatismul preşedintelui, contează doar cârligul de care poate trage pentru a-l întărâta pe Victor Viorel.
Scumpirea combustibililor este un subiect cu priză la marele public, o ştie prea bine din vremea în care împreună cu prietenul său Boc făcea asta curent, în sarcina lor rămânând cea mai agresivă mărire de preţuri din istoria postrevoluţionară: peste 70% la sută.
Asta s-a întâmplat, însă, din cauza Europei, motivează preşedintele, spălându-se pe mâini. Nu mai recunoaşte nici afirmaţia făcută pe când era ministru, că România n-ar avea nevoie de autostrăzi şi o pune în seama duşmanilor care i-au răstălmăcit vorbele, deşi discursul său este atât de precis încât cu prea mare iscusinţă sau dificultate poate fi răstălmăcit.
A devenit o obişnuinţă ca, în fiecare seară, dacă nu de la pupitrul instituţiei prezidenţiale, măcar dintr-un studio de televiziune prietenos, Traian Băsescu să lanseze o nouă salvă de acuzaţii la adresa întruchipării răului: Victor Viorel! Nici măcar nu-i mai pronunţă numele de familie, considerând că cele două prenume sunt suficiente să-i definească profilul nedemocrat şi antipopular. Într-o nouă discuţie cu jurnalistul său de casă, Băsescu afirmă că nu se gândeşte la pensie (cum speră mulţi români) şi că n-ar refuza funcţia de premier dacă ar fi numit de un preşedinte de dreapta – premierul Emil Boc de exemplu. Cu condiţia „de a fi lăsat” – eventual printr-un contract de un an – să facă „ce vrea”, ca să pună ţara pe şine. Vedem în această formulare fostul ministu al Transporturilor, care asistă la deraierea trenului executiv, pilotat de un mecanic fără experienţă, pe care el trebuie să-l repună în poziţia normală. Mai răzbate din această formulare o altă temă dragă preşedintelui: „lăsarea”. De-a lungul timpului a îndeplinit diferite funcţii în care ar fi făcut minuni dacă ar fi fost „lăsat”. Dar nu l-au lăsat: sindicaliştii, la ministerul Transporturilor, consilierii pesedişti la Primăria Capitalei, premierul Tăriceanu în guvernarea Alianţelor DA şi, acum, guvernul democrato-liberal.
Niciodată Băsescu nu a putut să-şi pună în slujba patriei geniul administrativ şi experienţa pentru a oferi o viaţă mai bună românilor. Până şi celebra tăiere a salariilor şi primelor a fost obligat să o facă având în ceafă pistolul Uniunii Europene, care n-a văzut o altă şansă pentru ieşirea din criză. Că veni vorba de ştiinţa de a face: cea mai gravă acuzaţie pe care o aduce accizei este că în acest fel guvernul vrea să facă rost de bani negri pentru campania electorală prezidenţială. Cum? – întreabă naiv reporterul. Şi Băsescu explică mecanismul, pe care-l cunoaşte foarte bine din propria sa experienţă.
Nimic din ceea ce este omenesc nu-i este străin lui Traian Băsescu. Omul care la sfârşit de mandate, trecut prin două suspendări de care a scăpat împotriva voinţei populare, cu sprijinul „instituţiilor verticale” pe care continuă să le mituiască cu decoraţii şi avansări în grad, care pledează pentru o clasă politică nouă, curată, dar pe care o construieşte cu aceeaşi oameni vechi, vopsiţi de complezenţă în culori populare, este o veritabilă enciclopedie a tertipurilor de care poate uza un om politic pentru a-şi salva scaunul. Făcând-o, viclean, în numele poporului şi al binelui său. Dacă ar fi avut timp şi ocazie, Traian Băsescu ar fi putut fi cel mai strălucit interpret al rolului Caţavencu din tragicomedia „Un deceniu pierdut”.