Curs BNR
1 EUR = 4.9774 RON
1 USD = 4.3833 RON
1 GBP = 5.8304 RON
1 XAU = 464.4611 RON
1 AED = 1.1933 RON
1 AUD = 2.7957 RON
1 BGN = 2.5449 RON
1 BRL = 0.7714 RON
1 CAD = 3.1559 RON
1 CHF = 5.2813 RON
1 CNY = 0.6015 RON
1 CZK = 0.1993 RON
1 DKK = 0.6668 RON
1 EGP = 0.0860 RON
1 HUF = 1.2223 RON
1 INR = 0.0513 RON
1 JPY = 3.0556 RON
1 KRW = 0.3047 RON
1 MDL = 0.2538 RON
1 MXN = 0.2227 RON
1 NOK = 0.4191 RON
1 NZD = 2.6097 RON
1 PLN = 1.1646 RON
1 RSD = 0.0425 RON
1 RUB = 0.0530 RON
1 SEK = 0.4526 RON
1 TRY = 0.1141 RON
1 UAH = 0.1048 RON
1 XDR = 5.9383 RON
1 ZAR = 0.2318 RON
Publicat la 12 sepembrie 2022
Primăria Braşov este bună de plată. Concesionarul parcărilor publice a obţinut daune de aproape 940.000 de lei. Decizia nu este definitivă
Concesionarul parcărilor publice din Braşov, SC P&P SRL, a mai obţinut o decizie favorabilă în procesele cu Municipiul Braşov. În 9 septembrie, Tribunalul Covasna a dispus anularea adresei nr. 48473 din 7 mai 2021, emisă de Primăria Braşov, reprezentând „declaraţia de reziliere a contractului pentru delegarea gestiunii prin concesionare către P&P a serviciului de amenajare, organizare şi exploatare a parcărilor cu plată de pe domeniul public al municipiului Braşov (contract încheiat în 4 septembrie 2020, n.r.)”. Ba mai mult, prin această decizie, Municipiul Braşov este obligat la plata către reclamantă (SC P&P SRL) „a daunelor interese în cuantum de 938.595 de lei, reprezentând prejudiciul suferit în perioada 8 mai 2021 – 30 iunie 2021 (perioada în care parcările publice din municipiul Braşov nu au fost taxate - n.r.)”. Totodată, municipalitatea braşoveană este obligată şi la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 39.326 de lei, reprezentând taxă judiciară de timbru şi onorariu de expert. Decizia nu este definitivă, putând fi contestată în termen de 15 zile.
Deocamdată, Primăria Braşov nu a stabilit ce va face mai departe în acest litigiu. „Aşteptăm comunicarea sentinţei, pentru a vedea care a fost motivarea instanţei. Apoi, în funcţie de argumentele judecătorilor, vom lua o decizie referitor la următoarele etape. Totuşi, trebuie menţionat faptul că aceasta este o hotărâre a primei instanţe şi nu este definitivă, fiind permise căi de atac”, a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov, Sorin Toarcea.
Reamintim că la finalul anului 2020, Consiliul Local Braşov a aprobat o hotărâre privind rezilierea contractului cu firma P&P. Ulterior, în luna mai a anului trecut, în baza actului normativ emis de Consiliul Local Braşov, Primăria a dispus rezilierea acestui contract, astfel că până la finalul lunii iunie, parcările publice din Braşov au fost gratuite.
Ambele decizii (cea a Consiliului Local şi cea a Primăriei Braşov) au fost contestate în instanţă de P&P. În primă fază, la finalul lunii iunie a anului trecut, operatorul a obţinut suspendarea hotărârii de Consiliu Local (până la soluţionarea cauzei pe fond) şi, începând de la 1 iulie 2021, şi-a putut relua activitatea. Apoi, compania privată a obţinut decizii favorabile pe această speţă şi în instanţele de fond.
Ulterior, prin sentinţa din 9 septembrie, P&P a obţinut şi anularea actului prin care a fost reziliat contractului, dar şi daune interese.
Pe de altă parte, Primăria Braşov a lansat anul trecut un „contra-atac”, anunţând că a depus plângere penală împotriva firmei P&P, însă nu a prezentat niciun rezultat al acestui demers.
Un singur proces câştigat de Primărie
Tot în anul 2020, Consiliul Local Braşov aproba o hotărâre prin care parcările publice deveneau gratuite noaptea şi în zilele de duminică. Actul normativ a fost contestat în instanţă de P&P, dar judecătorii au dat dreptate municipalităţii braşovene. În aceste condiţii, din luna mai a acestui an, parcările publice sunt gratuite noaptea şi în zilele de duminică.
Avocatul care reprezintă Primăria Braşov în litigiul cu P&P, contestat de consilierii locali
În litigiul cu P&P, interesele municipiului Braşov sunt reprezentate de o casă de avocatură din Bucureşti, deţinută de Gabriela Trandafir, în baza unui contract primit de la Primăria Braşov prin atribuire directă. Avocata nu a fost agreată de consilierii locali social democraţi şi liberali, care de mai multe ori au cerut rezilierea contractului. Ei au reclamat faptul că Gabriela Trandafir încasează sume foarte mari, dar rezultatele nu se văd, din moment ce municipalitatea braşoveană pierde procesele „pe bandă rulantă”.
„Actualizarea calificărilor și competențelor angajaților în vederea creșterii adaptabilității lucrătorilor pe piața muncii” Cod MySMIS 309636
2026-08-21 citeste mai multO dronă marină încărcată cu explozibil a fost distrusă joi, 20 august, de Armata Română în Marea Neagră, în apropierea platformei de extracţie a gazelor Neptun Deep, după[...]
2026-08-21 citeste mai multSecretarul general al NATO, Mark Rutte, l-a asigurat joi, 20 august, pe premierul bulgar, Rumen Radev, că un eventual atac al Iranului împotriva Bulgariei va fi interpretat drept un atac împotriva[...]
2026-08-21 citeste mai mult
'nu contează '
2022-09-12 08:42:17
'Schimbați avocatul. Și încă repede. Iar consilierii aia juridici din primărie, ce fac? Mutari procesul din Covasna!!!'