Curs BNR
1 EUR = 4.9774 RON
1 USD = 4.3833 RON
1 GBP = 5.8304 RON
1 XAU = 464.4611 RON
1 AED = 1.1933 RON
1 AUD = 2.7957 RON
1 BGN = 2.5449 RON
1 BRL = 0.7714 RON
1 CAD = 3.1559 RON
1 CHF = 5.2813 RON
1 CNY = 0.6015 RON
1 CZK = 0.1993 RON
1 DKK = 0.6668 RON
1 EGP = 0.0860 RON
1 HUF = 1.2223 RON
1 INR = 0.0513 RON
1 JPY = 3.0556 RON
1 KRW = 0.3047 RON
1 MDL = 0.2538 RON
1 MXN = 0.2227 RON
1 NOK = 0.4191 RON
1 NZD = 2.6097 RON
1 PLN = 1.1646 RON
1 RSD = 0.0425 RON
1 RUB = 0.0530 RON
1 SEK = 0.4526 RON
1 TRY = 0.1141 RON
1 UAH = 0.1048 RON
1 XDR = 5.9383 RON
1 ZAR = 0.2318 RON
Publicat la 29 ianuarie 2024
Continuă războiul dintre şeful ANPC şi şeful suspendat de la Braşov
Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) Horia Constantinescu, se află de ceva timp în conflict cu fostul preşedinte al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CRPC) Braşov, Sorin Susanu, disputa dintre cei doi desfăşurându-se inclusiv în instanţă, cu deloc puţine procese pe rol.
Sub titlul „Căsuţa unui funcţionar public «cinstit»”, duminică, 28 ianuarie, Horia Constantinescu a prezentat, într-o postare pe Facebook, imagini în care pune sub semnul întrebării modul în care şeful CRPC Braşov (actualmente suspendat din funcţie), Sorin Susanu, şi-ar fi construit o proprietate pe strada Constantin Dobrogeanu Gherea din Braşov. Preşedintele ANPC anunţă că va transmite o sesizare complexă către DNA si ANI, pentru a vedea „dacă există explicaţii pentru norocul acestui personaj”.
„Acest imobil şi încă câteva aparţin direct sau indirect unuia dintre cei mai vehemenţi contestatari ai mei, funcţionar public în ultimii 11 ani şi fără alte surse de venit declarate! De ce nu sunt bun ca preşedinte al ANPC? Poate pentru că nu le mai ies unora bani, cât să-şi construiască palate, despre care se laudă ca valorează peste 800.000 (!!!) euro! Cu un tată condamnat pentru evaziune fiscală, cu o serie de bunuri preluate de la părintele evazionist pentru a le salva (neavând la data preluării nicio sursă de venituri, care să justifice posibilitatea cumpărării) acest personaj vocal, are o reputaţie pe care încearcă sa o facă uitată, prin Braşov. Au început să capete curaj operatorii economici şi cetăţenii din orasul de sub munte şi ne transmit informaţii preţioase, ca acest material video, pentru care le mulţumesc!”, scrie preşedintele ANPC pe pagina sa de Facebook.
El afirmă că abia aşteaptă să fie contestat materialul video, pentru a adăuga si alte probe clare. „Voi transmite o sesizare complexă către DNA şi ANI să vedem dacă există explicaţii pentru norocul acestui personaj! Când te gândeşti ca avem deja informaţii cu privire la cum s-a construit, ce «intervenţii» s-au făcut, de către cine şi unde, lucrurile se complică! Spre deosebire de personajul proprietar, care mi-a facut zeci de denunţuri, ce se încheie încetul cu încetul prin clasări (aşa cum deja am primit), al meu este complex si susţinut cu probe clare!”, anunţă Horia Constantinescu.
El subliniază că nu are „intrări” prin favorurile „drăgăstoase” ale „reprezentanţilor” săi şi nu trimite „decolteuri” generoase pentru a impresiona autorităţile competente.
„Aştept reacţii publice! Dragi braşoveni, ştiţi cine este personajul?”, este mesajul din finalul postării.
SUSANU, DESPRE ATAC: „PROBABIL CĂ ÎNCEP SĂ SE STRÂNGĂ PROBLEMELE ŞI DEMERSURILE MELE JURIDICE ÎNCEP SĂ ÎL COPLEŞEASCĂ”
Contactat de BizBraşov.ro, Sorin Susanu a declarat că o să deschidă încă o acţiune în instanţă împotriva lui Constantinescu, pentru publicarea acestei filmări şi pentru comentariile din materialul prezentat pe pagina de socializare a preşedintelui ANPC.
„Probabil că încep să se strângă problemele şi demersurile mele juridice încep să îl copleşească, motiv pentru care încearcă o denigrare şi aceste atacuri de natură personală. Până în momentul de faţă am câştigat toate procesele cu dânsul, este constatat de Instanţă că a făcut abuzuri faţă de mine. Toate bunurile şi veniturile mele sunt publice în declaraţia de avere, spre deosebire de dânsul, care văd că nu mai are mai nimic trecut în declaraţia de avere. Mai mult, în momentul de faţă, dl Constantinescu este cel care este cercetat de către ANI pentru potenţiale probleme de integritate. Cred că a făcut o obsesie de natură personală şi faptul că promovează informaţii neadevărate este incorect. Atacuri similare au existat şi în trecut şi absolut toate s-au dovedit a fi nefondate. Supărarea dl Constantinescu este aceea că eu şi toţi colegii de la Braşov am depus o sesizare la DNA care îşi urmează cursul… au fost percheziţii informatice la ANPC etc.
Dacă în cazul Fermei Dacilor nu a mai fost la fel de vigilent şi nu a «observat» că funcţionează ilegal, aşa cum văd că are o atenţie sporită în ceea ce reprezintă o locaţie privată nedestinată unor activităţi publice, sper ca măcar în ceea ce priveşte clubul Nuba Chalet din Poiana Braşov, despre care au apărut informaţii publice că nu funcţionează legal, să aibă o abordare la fel de fermă… Ţinând cont de faptul că zilele viitoare va fi prezent în Braşov şi sperând ca relaţia de prietenie pe care o are cu doamna Laura Vicol (cea care a fost prezentată ca un client fidel al Nuba Chalet) sper că va aplica măsurile ce se impun în cazul unei locaţii de alimentaţie publică care funcţionează fără forme legale. Mai mult, în contextul în care vedem că la Nuba sunt folosite des materiale pirotehnice (artificii), riscul devine şi mai mare şi doresc să nu aşteptăm o tragedie şi aici pentru a se aplica legea.
Faptul că am o stabilitate financiară personală este şi motivul pentru care am putut să susţin numeroasele demersuri împotriva abuzurilor dl Constantinescu şi acest lucru este diferit de modul în care este obişnuit să reacţioneze colegii din ANPC care, în accepţiunea dânsului, ar trebui să execute orbeşte dispoziţiile verbale pe care le dă. Consider că într-un stat de drept justiţia va face dreptate şi, aşa cum (din câte cunosc eu) a mai avut probleme penale, probabil într-un timp mai scurt sau mai lung se va concluziona”, a declarat Sorin Susanu în exclusivitate pentru BizBraşov.ro, unde şi-a publicat şi extrase din declaraţia de avere.




'Rammstein'
2024-01-29 09:05:17
'Doi escroci...plătiți proștilor taxe și impozite statului mafiot român...'
'Barbu Gh.'
2024-01-29 09:04:43
'Dacă era un așa bun afacerist de ce nu a preluat ,,bussines\"-ul lui ta-su? '
'Costea Ion'
2024-01-29 05:59:45
'Ce daca tu nu ai nici-o pregatire in domeniu, ca bugetar poti avea extrem de multe \"succesuri\" si sa strangi o avere uriasa. 800.000 de euro? Un bugetar? Aici \"succesuri\", nu la privati.'
Comerţul cu autovehicule s-a prăbuşit anul trecut, în judeţul nostru. Dacă la nivel naţional s-a înregistrat o uşoară creştere, de un procent, în judeţul Braşov a fost o[...]
2024-01-29 citeste mai multÎn 2023, au fost tranzacţionate în total 634.843 de imobile, cu 65.430 mai puţine faţă de 2022, când au fost vândute 700.273 de imobile, arată datele înscrise în[...]
2024-01-29 citeste mai multFoto: Cele două note de plată achitate de Sorin Grindeanu. Prim-vicepreşedintele PSD Sorin Grindeanu a fost întrebat, în emisiunea Insider politic, difuzată la Prima TV, dacă îi[...]
2024-01-29 citeste mai multDacă este respectat graficul, şoseaua de mare viteză va fi gata în prima parte a anului 2028
2024-01-29 citeste mai multÎntrebarea pe care o primim cel mai des la telefon nu este „ce faceţi", ci „cât costă". Răspunsul îl dăm pe loc, pentru că toate serviciile au preţul afişat[...]
2026-10-02 citeste mai mult
'gogu ologu'
2024-01-29 20:36:42
'Lasa Bre sa aiba si omu casa lui,ce numa melcii sa aiba...Si asa casa e nimic pe langa ce au parlamentarii,primarii,directori de regii autonome de stat,etc...A muncit cinstit,are casa cinstita...Noi muritorii de rand mai avem de mancat mamaliga pana ne desteptam cum se face asa o casa...Daca mai pui si un bax de palinca cu slana....uau'