Curs BNR

1 EUR = 4.9763 RON

1 USD = 4.6386 RON

1 GBP = 5.8067 RON

1 XAU = 346.8933 RON

1 AED = 1.2629 RON

1 AUD = 3.0283 RON

1 BGN = 2.5444 RON

1 BRL = 0.9012 RON

1 CAD = 3.3920 RON

1 CHF = 5.0843 RON

1 CNY = 0.6401 RON

1 CZK = 0.1974 RON

1 DKK = 0.6672 RON

1 EGP = 0.0968 RON

1 HUF = 1.2671 RON

1 INR = 0.0557 RON

1 JPY = 2.9797 RON

1 KRW = 0.3376 RON

1 MDL = 0.2601 RON

1 MXN = 0.2723 RON

1 NOK = 0.4234 RON

1 NZD = 2.7650 RON

1 PLN = 1.1532 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0503 RON

1 SEK = 0.4274 RON

1 TRY = 0.1430 RON

1 UAH = 0.1170 RON

1 XDR = 6.1159 RON

1 ZAR = 0.2442 RON

Editia 8171 - 26 apr 22:41

Castelul Bran: Din 100 de lei venituri, 69 de lei sunt profit

Autor: Ovidiu VRÂNCEANU

Publicat la 06 iulie 2015

Profit de 1,62 milioane de euro din venituri de 2,75 milioane de euro raportate anul trecut.

Castelul Bran: Din 100 de lei venituri, 69 de lei sunt profit
Castelul Bran a adus un profit proprietarilor de 7,31 milioane de lei (aproximativ 1,62 milioane de euro) în cursul anului 2014, în creştere cu peste 15% faţă de câştigul obţinut în 2013, de 6,34 milioane de lei. Veniturile au urcat de la 10,81 milioane de lei la 12,35 milioane de lei (2,75 milioane de euro), în timp ce cheltuielile au urcat de la 3,27 milioane de lei la 3,66 milioane de lei, arată datele raportate la Ministerul Finanţelor. 
Peste 570.000 de turişti au vizitat anul trecut Castelul Bran, în creştere cu circa 7 - 8% faţă de anul anterior, 63% dintre aceştia fiind străini (aproximativ 360.000 de persoane - n. red.), după ce în 2013, obiectivul fusese vizitat de circa 540.000 de turişti. 
 
Prima atestare documentară, datată 1377
Dominic de Habsburg a primit Castelul Bran în urma retrocedării acestuia pe 26 mai 2006. Dispoziţia de restituire a fost semnată de directorul Muzeului Bran, Narcis Dorin Ion. Totodată, ministrul Culturii şi Cultelor, Adrian Iorgulescu, şi Dominic de Habsburg au semnat un acord de administrare a castelului, care prevede că acesta va rămâne muzeu trei ani. Prin respectivul acord au intrat în posesia lui Dominic de Habsburg următoarele proprietăţi: castelul, Casa de ceai regina Maria, Casa principesei Ileana, Casa administratorului, Tabernaculul Inima reginei Maria şi un teren aferent acestuia, de peste 7.500 mp, parcul castelului, de 28.000 mp, cele două lacuri din parcul castelului, cu o suprafaţă totală de 1.400 mp, şi drumul de acces, de 1.650 mp. Retrocedarea în natură a avut loc după aproape şase luni de negocieri între Ministerul Culturii şi Cultelor şi avocaţii noului proprietar, ca urmare a modificării Legii 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv de comunişti.
Potrivit Ministerului Culturii, domeniul a fost estimat atunci la 25 de milioane de dolari. Legislaţia ulterioară din domeniul proprietăţii i-a îndreptăţit însă pe moştenitori să solicite retrocedarea în natură. 
 
O investiţie ce ar fi fost profitabilă
Avocaţii lui Dominic de Habsburg au făcut, la începutul lunii decembrie 2006, o ofertă de vânzare a Castelului Bran, în valoare de 60 de milioane de euro, Consiliului Judeţean Braşov. Preşedintele CJ Braşov, Aristotel Căncescu, a anunţat, în acel moment, că vrea să cumpere Castelul Bran de la Dominic de Habsburg, în acest sens urmând să acceseze un împrumut de tip leasing pe o perioadă de zece ani la o bancă austriacă, în vederea acoperirii sumei de 60 de milioane de euro cerută de proprietar. Ministerul Culturii şi Cultelor s-a opus, considerând că suma este foarte mare. Ulterior, Dominic de Habsburg a retras oferta făcută şi a anunţat că a angajat firma americană de investiţii private Baytree Capital Associates, care urma să elaboreze un plan strategic de dezvoltare a Castelului Bran, în vederea promovării şi vinderii proprietăţii, preţul estimat de această dată fiind de 100 de milioane de euro. Castelul Bran, a cărui primă atestare documentară datează din noiembrie 1377, este unul dintre cele mai importante obiective turistice din România. El atrage turişti străini mai ales datorită faptului că este asociat cu numele lui Dracula - faimă ce i se trage de la romanul „Dracula” al lui Bram Stoker.
 
 
Foto: ULTIMUL EVENIMENT.  Expoziţia mondială de pisici din weekend, „Chat noir, chat blanc au Château Bran", taxată cu 40 de lei intrarea.
 
+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie