Casa braşoveană care a primit admiraţia arhitecţilor din România
Autor:
Publicat la 02 iunie 2015
A costat cât un apartament vechi, la bloc, în Braşov
Arhitecţii braşoveni Ondine Opriţa şi Mihai Roşca au construit o casă care a primit deja două premii la concursuri prestigioase de arhitectură. CasaOM (Ondine şi Mihai – n. red), pe care o puteţi vedea şi fizic în comuna Hărman, a fost ridicată cu bugetul necesar cumpărării unui apartament vechi în Braşov. Proiectul a câştigat deja 2 premii de arhitectură: Premiu pentru Locuire în cadrul Arhitectura.6 şi Premiul Preşedintelui de onoare la Bienala Naţională de Arhitectură 2014. Motivaţia juriilor a fost că reuşeşte să fie o construcţie cu proporţii atât de armonioase, deşi a fost construită pe o parcelă de doar 330 mp. Iar suprafaţa desfăşurată este de 142 mp.
CasaOM a fost încadrată în clasa A de eficienţă energetică. Consumul anual pentru încălzire este cu 30% mai mic decât cel necesar acestei încadrări, însă normativele actuale din România nu includ clase superioare. Iar bugetul total pentru ridicarea ei a fost de 60.000 euro (exact cât ar fi plătit proprietarii acum 2 ani pentru un apartament de 3 camere, într-un bloc parţial reabilitat, cu o vechime de minimum 25 de ani, în Braşov).
Linii tradiţionale, sentiment de acasă
Pentru a păstra elementele locuirii din timpuri străvechi (comuna Hărman a fost atestată din secolul al XIII-lea), arhitecţii au ales elementele tradiţionale care să accentueze sentimentul de acasă în ciuda dimensiunilor mici: frontonul triunghiular, hornul, lumina de la intrare – într-o formă mai ingenioasă, actuală. „Pentru a nu-i mărunţi imaginea şi a evita aspectul de casă de păpuşi s-a încercat migrarea spre imaginea de casă-obiect. Forma este simplă, lizibilă; suprafeţele exterioare sunt unificate prin continuarea finisajelor de pe o suprafaţă pe cealaltă, materialele sunt prezente prin textură, nu culoare. Am avut grijă să limităm amprenta la sol şi să valorificăm fiecare zonă. Casa a fost amplasată pe latura nordică a terenului pentru a permite însorirea unei părţi cât mai mari din curte. Pentru zona auto şi colectare deşeuri a fost rezervat spaţiul minim – dimensiunea unei parcări la limita dinspre stradă. Există o singură alee de acces spre casă, restul terenului fiind rezervat pentru plante. În ecomonia parcelei s-a găsit loc chiar şi pentru o mică grădină de legume – într-o poziţie nepotrivită ca loc de siestă sau activităţi, însă cu însorire optimă”, povestesc arhitecţii Ondine Opriţa şi Mihai Roşca pentru site-ul designist.ro.

Legătura cu natura: cea mai bună soluţie energetică low-tech
CasaOM este locuită de o familie tânără cu un copil, iar confortul pe care îl asigură e invers proporţional dimensiunilor mici ale exteriorului. Pentru că bugetul nu a permis instalarea unor sisteme inteligente care să eficientizeze consumul, toate soluţiile sunt naturale, vin din exploatarea legăturii casei cu mediul, aşa cum era preţuită şi aplicată şi în trecut.
„Pentru o casă mică, 2 terase pot părea o exagerare, însă acestea oferă ambianţe diferite, una deschisă spre perspective largi, însorită, cu iarbă şi copaci, cealaltă umbrită şi mai intimă, protejată pe 2 laturi de pereţii casei, pe celelalte bordată de grădina de legume, cu orizontul mărginit de proximitatea dealului Lempeş, ce are statut de rezervaţie naturală. Spaţiile sunt «împachetate» cât mai compact, pentru a minimaliza suprafeţele exterioare prin care se pierde căldură. Vitrajele sunt orientate cu atenţie, ţinând cont atât de elementele naturale de interes cât şi de aportul energetic al acestora pe timp de iarnă. Pentru umbrirea acestora pe timp de vară am ales să plantăm foioase: cea mai low-tech variantă şi care permite în mod natural aportul solar iarna. S-a avut în vedere, bineînţeles, şi asigurarea unei anvelopante cu pierderi minime de căldură. Pentru a se putea integra ulterior instalaţii de captare a energiei solare casa este dotată cu un versant de acoperiş orientat favorabil”, spun arhitecţii Insert Studio.
Comentarii
arhitect sef
2015-06-02 20:58:39
Ce frumos. Arata ca oricare alta "barn-house" copiata/inspirata din revistele de arhitectura. Din poze se vede pozitionarea favorabila in zona limitrofa a comunei, spre evitarea inteligenta a aglomeratiei din centrul Harmanului. Structura solida din lemn confera rezistenta fara scartieli specifice cel putin 5 ani. Nu s-a spus in text dar pare mult mai spatioasa in interior decat pare la exterior. Inedit dar deloc traditional.