Curs BNR
1 EUR = 4.9774 RON
1 USD = 4.3833 RON
1 GBP = 5.8304 RON
1 XAU = 464.4611 RON
1 AED = 1.1933 RON
1 AUD = 2.7957 RON
1 BGN = 2.5449 RON
1 BRL = 0.7714 RON
1 CAD = 3.1559 RON
1 CHF = 5.2813 RON
1 CNY = 0.6015 RON
1 CZK = 0.1993 RON
1 DKK = 0.6668 RON
1 EGP = 0.0860 RON
1 HUF = 1.2223 RON
1 INR = 0.0513 RON
1 JPY = 3.0556 RON
1 KRW = 0.3047 RON
1 MDL = 0.2538 RON
1 MXN = 0.2227 RON
1 NOK = 0.4191 RON
1 NZD = 2.6097 RON
1 PLN = 1.1646 RON
1 RSD = 0.0425 RON
1 RUB = 0.0530 RON
1 SEK = 0.4526 RON
1 TRY = 0.1141 RON
1 UAH = 0.1048 RON
1 XDR = 5.9383 RON
1 ZAR = 0.2318 RON
Publicat la 29 ianuarie 2024
Cultură generală printre roadele pământului. Asta s-a putut găsi în hala Pieţei Star din Braşov, sâmbătă, 27 ianuarie, între 11 şi 15. Zeci de braşoveni au dat curs chemării de a aduce cărţile pe care nu le mai citesc şi alte sute au venit cu speranţa că vor găsi lecturi interesante. Astfel, în hala de la Star a fost o forfotă cum de mult nu s-a mai văzut, dar şi multă voie bună printre cei care se bucurau să schimbe păreri cu alţi iubitori ai cititului.
„Să aduci aici cărţi pe care le-ai citit deja şi să le poată citi şi alţii mi se pare o idee foarte bună. Am adus mai multe cărţi, pe care le am de la o mătuşă şi sunt din mai multe genuri”, ne-a spus unul dintre braşovenii care au adus cărţi în Piaţa Star.
„Mi se pare o idee extraordinară! Acum îmi pare rău că nu am luat nicio carte de acasă, dar mi-e greu să mă despart de ele, pe de altă parte. Dar văd şi aici o mulţime de cărţi pe care le-aş lua, la o adică. N-am discutat cu oamenii, deocamdată abia am intrat, dar e o idee foarte bună”, a spus o doamnă în vârstă.
„Mi se pare o idee foarte bună, mai ales că putem şi să facem curăţenie în cărţile pe care le avem acasă şi poate că am tot uitat de ele şi să ne întâlnim cu oameni care citesc, să împărtăşim poveşti sau păreri despre cărţi interesante pe care le-am citit. Eu sunt interesată în ultima vreme de ficţiune istorică, dar am adus şi cărţi pentru copii şi unele de dezvoltare personală pe care le-am citit deja”, a declarat o femeie.
Altădată un loc plin de viaţă, în ultimii ani hala Star a devenit tot mai pustie. Posibilitatea efectuării unui schimb de cărţi s-a dovedit o idee inspirată, care nu numai că a readus braşovenii în acest loc, dar le-a şi oferit şansa obţinerii gratis a unor cărţi pe care altfel ar fi fost, poate, nevoiţi să le caute mult timp în librării. Printre cărţile aduse în hală sunt nu numai unele în limba română, ci şi în engleză, franceză sau germană, iar un grup de micuţi era foarte încântat că a găsit mai multe volume din Enciclopedia britanică.


'marian'
2024-01-29 10:10:11
'cand se mai repeta?\nam si eu carti de dat'