Curs BNR

1 EUR = 4.9763 RON

1 USD = 4.6386 RON

1 GBP = 5.8067 RON

1 XAU = 346.8933 RON

1 AED = 1.2629 RON

1 AUD = 3.0283 RON

1 BGN = 2.5444 RON

1 BRL = 0.9012 RON

1 CAD = 3.3920 RON

1 CHF = 5.0843 RON

1 CNY = 0.6401 RON

1 CZK = 0.1974 RON

1 DKK = 0.6672 RON

1 EGP = 0.0968 RON

1 HUF = 1.2671 RON

1 INR = 0.0557 RON

1 JPY = 2.9797 RON

1 KRW = 0.3376 RON

1 MDL = 0.2601 RON

1 MXN = 0.2723 RON

1 NOK = 0.4234 RON

1 NZD = 2.7650 RON

1 PLN = 1.1532 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0503 RON

1 SEK = 0.4274 RON

1 TRY = 0.1430 RON

1 UAH = 0.1170 RON

1 XDR = 6.1159 RON

1 ZAR = 0.2442 RON

Editia 8171 - 26 apr 12:30

Carte cu carte, pagină cu pagină

Autor: Radu COLŢEA

Publicat la 17 iunie 2022

Fondul de carte al Muzeului Bisericii Sf. Nicolae - Prima Şcoală Românească, inventariat şi conservat cu finanţare de la Consiliul Judeţean Braşov

Carte cu carte, pagină cu pagină

Început anul trecut, proiectul de conservare a şi inventariere a cărţilor de patrimoniu ale Muzeului Bisericii Sf. Nicolae - Prima Şcoală Românească va mai continua câţiva ani. Anul trecut au fost realizate lucrări de conservare şi au fost inventariate 1.500 de cărţi, iar anul acesta vor mai urma încă pe atât. Detaliile au fost prezentate joi, într-o conferinţă de presă la care a participat preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea, dar şi directorul Muzeului Bisericii Sf. Nicolae - Prima Şcoală Românească, preot dr. Sebastian Pârvu, care este şi vicepreşedinte al Fundaţiei Prima Şcoală Românească.
Procedura de inventariere şi conservare a cărţilor este destul de anevoioasă. În primă fază, toate cărţile sunt inventariate şi fotografiate. Apoi sunt trimise la un laborator unde, cu ajutorul radiaţiilor sunt eliminate microorganismele, după care sunt aduse înapoi, unde sunt puse într-un depozit temporar, care trebuie să îndeplinească anumite cerinţe de microclimat şi să nu permită „reinfectarea” cărţilor. În etapa următoare, volumele sunt luate şi curăţate de praf pagină cu pagină, după care ajung în depozitul permanent, care, la fel, trebuie să respecte anumite cerinţe.
Anul trecut, cărţile au fost trimise la laboratorul de specialitate de la Măgurele, dar anul acesta, unele dintre ele ar putea fi „tratate” la noul laborator amenajat la Muzeul Civilizaţiei Urbane din Braşov.
Pentru a realiza inventarierea, conservarea şi amenajarea depozitelor, din acest an, muzeul a obţinut o finanţare totală de 140.000 de lei, prin două programe de finanţare ale Consiliului Judeţean Braşov. Primul dintre proiecte, „Finalizarea activităţilor de protejare şi valorificare a patrimoniului cultural material din cadrul colecţiei de carte veche a Liceului Andrei Şaguna” (implementat de Fundaţia Prima Şcoală Românească), este finanţat cu suma de 50.000 de lei în cadrul programului de finanţare nerambursabilă din bugetul judeţean a proiectelor culturale realizate de beneficiari de drept privat. Prin acest proiect se realizează inventarierea şi conservarea fondului de carte.
Cel de-al doilea proiect „Continuarea activităţilor de amenajare şi modernizare pentru protejarea şi valorificarea patrimoniului cultural material din cadrul colecţiilor muzeului” (implementat de Muzeul Bisericii Sf. Nicolae din Şcheii Braşovului - Prima Şcoală Românească) a obţinut o finanţare de 90.000 de lei, în cadrul programului privind susţinerea financiară a unităţilor de cult. Prin acest proiect sunt realizate lucrările de amenajare şi echipare a spaţiilor de depozitare, astfel încât acestea să asigure microclimatul optim (temperatură, umiditate).

Inventarierea s-ar putea încheia în cinci ani
„Fondul de carte veche al Muzeului Prima Şcoală Românească numără peste 5.000 de volume. Dintre acestea, mai mult de 1.500 au aparţinut bisericii, iar restul au fost aduse din bisericile Protopopiatului Braşov, din dispoziţia Mitropoliei Ardealului, începând cu anul 1980. Volumele sunt păstrate pe rafturi metalice, fiecare carte fiind protejată cu o copertă de hârtie. Spaţiul de păstrare a cărţilor nu este încălzit pe timpul anotimpului rece, ceea ce face ca temperatura să scadă foarte mult, invers proporţional cu valorile umidităţii relative. Se creează astfel condiţii favorabile pentru dezvoltarea mucegaiurilor, precum şi a unor specii de insecte dăunătoare”, a explicat directorul instituţiei.
Potrivit preotului dr. Sebastian Pârvu, registrele de evidenţă ale muzeului cuprind 18.474 de poziţii, însă, la o estimare aproximativă, se poate constata că în depozitele şi expoziţiile instituţiei se găsesc între 20.000 şi 30.000 de bunuri culturale mobile, existând un număr neprecizat de bunuri culturale fără număr de inventar alocat şi fără descriere analitică. În opinia sa, este nevoie de cel puţin cinci ani pentru inventarierea, prelucrarea, conservarea şi valorificarea întregului patrimoniu, iar la finalul acestei activităţi Prima Şcoală Românească ar putea ajunge să deţină ca obiecte de inventar 6.000 de cărţi vechi, 20.000 de volume în biblioteca muzeului şi 40.000 de documente.

O comoară prea puţin cunoscută
Pe de altă parte, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea, a menţionat că acesta este al doilea an în care administraţia judeţeană ajută financiar muzeul din Şcheii Braşovului, pentru amenajarea unui depozit temporar dotat cu aparatură şi rafturi, care permite realizarea activităţilor specifice de inventariere şi conservare a obiectelor.
„Noi, ca autoritate publică judeţeană, am încercat să găsim soluţii de finanţare prin cât mai multe metode, în aşa fel încât să venim în sprijinul conservării şi valorificării patrimoniului de carte şi de documente vechi, adăpostit acum în condiţii deficitare în spaţiile muzeului. Şi pe viitor vom face în aşa fel, încât să reuşim împreună cu echipa de la Prima Şcoală Românească să salvăm întregul patrimoniu pe care această instituţie îl deţine. Este important că realizăm acest lucru cu sprijinul şi expertiza colegilor noştri specialişti ai muzeelor din subordinea Consiliului Judeţean. Îi felicit pentru implicarea şi preocuparea lor de a scoate la lumină şi a valorifica într-un mod cât mai bun această adevărată comoară prea puţin cunoscută şi studiată”, a menţionat preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea.  

Ajutor de la celelalte muzee din Braşov
Amintim că la iniţiativa pr. director Sebastian Pârvu, în vara anului 2020 a fost înfiinţat un consorţiu instituţional format din Muzeul Bisericii Sf. Nicolae din Şcheii Braşovului - Prima Şcoală Românească, Muzeul „Casa Mureşenilor” Braşov, Muzeul de Artă Braşov, Muzeul de Etnografie Braşov, Muzeul Judeţean de Istorie Braşov şi Primăria Feldioara, care şi-a propus să evalueze starea actuală a patrimoniului cultural naţional mobil aflat în proprietatea Muzeului Bisericii Sf. Nicolae. În baza acestei evaluări au fost propuse măsuri pe termen scurt, mediu şi lung care vor conduce în final la o mai bună protejare şi valorificare a patrimoniului acestei prestigioase instituţii de cultură de importanţă naţională. Tot în baza acestui protocol, reprezentanţi ai muzeelor braşovene au lucrat voluntar la inventarierea şi igienizarea cărţilor de la Muzeul Bisericii Sf. Nicolae din Şcheii Braşovului - Prima Şcoală Românească.

+3 -1

Comentarii

'DanaBv'

2022-06-17 09:29:24


'Excelent! Era si timpul, ca de mult se stia despre cartile inestimabile aflate acolo, depozitate in conditii improprii. '

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie