banner la cocos banner promotional

Curs BNR

1 EUR = 4.9774 RON

1 USD = 4.3833 RON

1 GBP = 5.8304 RON

1 XAU = 464.4611 RON

1 AED = 1.1933 RON

1 AUD = 2.7957 RON

1 BGN = 2.5449 RON

1 BRL = 0.7714 RON

1 CAD = 3.1559 RON

1 CHF = 5.2813 RON

1 CNY = 0.6015 RON

1 CZK = 0.1993 RON

1 DKK = 0.6668 RON

1 EGP = 0.0860 RON

1 HUF = 1.2223 RON

1 INR = 0.0513 RON

1 JPY = 3.0556 RON

1 KRW = 0.3047 RON

1 MDL = 0.2538 RON

1 MXN = 0.2227 RON

1 NOK = 0.4191 RON

1 NZD = 2.6097 RON

1 PLN = 1.1646 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0530 RON

1 SEK = 0.4526 RON

1 TRY = 0.1141 RON

1 UAH = 0.1048 RON

1 XDR = 5.9383 RON

1 ZAR = 0.2318 RON

Editia 8777 - 28 oct 06:00

Carfil Brașov, ținta Rusiei

Autor: Radu COLȚEA

Publicat la 27 octombrie 2026

DIICOT: Incendiul din 14 septembrie a fost provocat de doi bieloruși și un ucrainean. SRI: Un act de sabotaj, coordonat de Federația Rusă

Carfil Brașov, ținta Rusiei

În noaptea de 14 septembrie 2026, un incendiu puternic a afectat platforma industrială Carfil din Brașov. Cazul fost preluat de organele de anchetă, iar pe fir a intrat și Serviciul Român de Informații (SRI). Luni, 26 octombrie, Serviciul Român de Informații a anunțat că, în cooperare cu parteneri interni și externi, a identificat „o rețea de sabotaj coordonată din Federația Rusă, implicată în provocarea incendiului, din incinta platformei industriale Carfil din Brașov, în imediata apropiere a societății CARFIL SA, filială a CN Romarm”. 
Totodată, tot luni, 26 octombrie, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) - Structura Centrală și Direcția de Combatere a Criminalității Organizate, a anunțat că, împreună cu SRI, a documentat activitatea infracțională a trei cetățeni străini (doi cetățeni bieloruși și un cetățean ucrainean) rezidenți în state UE, membri ai unei rețele de sabotaj.

Doi sabotori, prinși în Germania, altul identificat în Polonia  
„Din probatoriul administrat a reieșit faptul că cei trei inculpați, doi cetățeni bieloruși și un cetățean ucrainean, sunt implicați în cauză, context în care judecătorii de drepturi și libertăți din cadrul Curții de Apel București au emis mandate europene de arestare in lipsă, doi dintre inculpați fiind, în baza cooperării internaționale, depistați și arestați preventiv pe teritoriul Germaniei, în timp ce pregăteau comiterea unor fapte similare. Astăzi, 26 octombrie 2026, a fost emis un al treilea mandat european de arestare, pe numele unui alt inculpat, localizat pe teritoriul Poloniei. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la acte de diversiune și sunt efectuate demersurile necesare în vederea extrădării celor trei inculpați în Romania”, a transmis DIICOT.  
De asemenea, DIICOT a precizată că din actele de urmărire penală a rezultat și faptul că cei trei inculpați vizau și alte obiective de pe teritoriul României și altor state UE.
„Acest incident de pe platforma brașoveană, care se adaugă unei serii recente de evenimente similare înregistrate pe teritoriul României, amplificând preocupările legate de securitatea obiectivelor industriale și a infrastructurilor esențiale, DIICOT, MAI și SRI continuă cercetările privind persoanele implicate în comiterea faptei. Astfel, în actualul climat regional și european de securitate, caracterizat prin proliferarea tacticilor de război hibrid, este monitorizată permanent evoluția riscurilor asimetrice susceptibile să afecteze ordinea publică sau obiectivele de importanță strategică din România”, au avertizat reprezentanții DIICOT. 
Pe de altă parte, SRI precizat că cei trei erau rezidenți în state ale Uniunii Europene, iar coordonatorii din Federația Rusă îi atribuiseră acestei grupări o serie extinsă de ținte din regiune: facilități de producție de armament, de stat și private, precum și alte obiective de interes militar și industrial”. 

Ce urmărește Federația Rusă 
Reprezentanții SRI au menționat că acest caz se înscrie într-o campanie mai amplă de operațiuni de sabotaj coordonate de Federația Rusă în Europa. „Investigațiile desfășurate în acest an au identificat și alte tentative care au vizat obiective din România, inclusiv facilități militare internaționale sau utilizate pentru instruirea forțelor armate ucrainene. Aceste acțiuni urmăresc intimidarea, afectarea capacităților de apărare și slăbirea contribuției statelor vizate la securitatea europeană și regională”, susține Serviciul Român de Informații. 

Sabotorii, „agățați” cu sarcini simple și inofensive 
Recrutarea pentru sabotaj poate începe cu o ofertă de bani pentru o sarcină aparent inofensivă, ai precizat specialiștii SRI, care atrag atenția că atragerea persoanelor care urmează să realizeze acțiuni de sabotaj se desfășoară, de regulă, prin rețele sociale. 
„Persoanelor abordate li se oferă inițial bani pentru activități punctuale, precum observarea sau fotografierea unor obiective. Ulterior, sarcinile devin tot mai grave, putând ajunge la distrugeri, incendieri sau chiar asasinate. În cazul unui refuz, coordonatorii pot recurge la presiuni și șantaj.
Rețelele exploatează în special vulnerabilități financiare, dependențe sau antecedente infracționale. Pentru a-și ascunde identitatea și deplasările, membrii acestora folosesc frecvent transport, cazare și mijloace de plată pe numele altor persoane, precum și comunicații prin cartele din state terțe și aplicații de mesagerie criptată. Aceste elemente trebuie evaluate împreună și în context; luate separat, ele nu indică implicarea unei persoane în activități de sabotaj”, au explicat specialiștii SRI. 

Foto: SRI

 
 

Comentarii

'Popa Sapca'

2026-10-27 10:17:01


'Nu putem crede. Rusii sunt de vina. Stie toata lumea ca rusii distrug peste tot unde se produce mult si bine, deci era firesc sa se distruga fabrica de drone de la Carfil. Acum, cu dronele romanesti, eroica armata ucrainiana poate cuceri si ce a mai ramas din Rusia.'

'brasovean'

2026-10-27 07:36:30


'in acel loc , a fost un service auto...ce are ,,pola cu prefectura,,???.....s-au iar ...vin rusii'

'Popa Sapca'

2026-10-26 20:16:43


'Carfilul acela produce doar datorii si aduce bani smecherilor care nu mai lucreaza de o caruta de ani. Cam din 1993. Cine si ce sa saboteze acolo? Chiar nu mai exista limite in a tot da vina pe rusi? Probabil ca rusii au marit TVA-ul si cursul valutar, nu-i asa? Ploua afara, rusii. Seceta? Rusii? A picat guvernul: Rusii. A crescut deficitul? Rusii. A ascuns Bolojan 30 de miliarde la statistici ca sa iasa deficitul? Rusii.'

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie