Care pe care – la Bruxelles!

Cel care a făcut o problemă de nerezolvat din prezența la reuniunile la vârf ale Comisiei Europene este Traian Băsescu. În Decembrie 2004, după câștigarea alegerilor, dar înainte de instalarea sa în funcție, Băsescu a refuzat să călătorească spre Bruxelles cu avionul special pe care îl folosea (încă) președintele Iliescu, preferând o cursă de linie, în care s-a îmbarcat împreună cu Teodor Stolojan. La Bruxelles a susținut o conferință de presă separată de cea a președintelui și premierului, dorind să demonstreze că la București s-a produs o schimbare radicală. De la preluarea mandatului prezidențial, Traian Băsescu a acaparat pur și simplu sarcinile de reprezentare externă, în special cele cu Comisia Europeană. Au fost rare cazurile când a fost însoțit de premier – Tăriceanu sau Boc – și asta doar în situațiile în care protocolul prevedea în mod expres acest lucru. Tăriceanu, în prima parte a mandatului său, a acceptat acest statut, începând să-și reclame drepturile – și să le pună în aplicare – abia după „puciul” din 2007, după eliminarea democraților din guvern. Emil Boc, în schimb, n-a manifestat nici cea mai mică dorință de a se afirma în acest fel, marcat fiind și de dificultățile de exprimare publică. Dealtfel, el a părut mulțumit de faptul că șeful său își exercită sistematic acest drept. Iată că problema se pune pe tapet odată cu noul premier, care nu mai are nici o subordonare formală, pe linie de partid. Ba din contră. Săptămâna trecută Ponta a fost la Bruxelles realizând un program ce fusese rezervat predecesorului său, Ungureanu, dar pe care acesta nu mai apucase să-l efectueze. Ce vor face în continuare ce doi protagoniști ai politicii la vârf? Problema „coabitării” pe acest palier este mai complicată decât pare la prima vedere. O astfel de formulă, categorică, nu a mai fost înregistrată în cursul guvernărilor precedente. Cu excepția scurtului interval din 2004, România nu s-a mai aflat în situația de a avea, la vârf, personaje cu orientări și extracții atât de diferite. Chiar dacă statutul lui Ponta nu survine în urma unui mandat electoral, ci a fost determinat de un „accident” parlamentar – moțiunea de cenzură – situația în care se află cei doi lideri este una deosebit de critică. Avem, pe de o parte, poziția exprimată sistematic de președinte, care nu concepea ideea unei coabitări, un mandat de premier pentru Ponta fiind cu desăvârșire exclus în demersurile sale anterioare, iar pe de alta radicalismul opțiunilor alianței USL, care-l consideră pe președinte principalul obstacol în calea acțiunii lor. Cu toate acestea, vreme de șase luni cele două părți vor fi obligate să găsească o soluție. Iar această soluție vizează, în special, relația cu Comisia Europeană, pe care Ponta o consideră mai degrabă o chestiune de politică internă decât externă. Tot Ponta crede că cel care merge acolo trebuie să aibă un mandat clar, reproșând faptul că de cele mai multe ori Boc afla din presă ce se întâmpla la Bruxelles. Lucru pe care el nu este dispus să-l accepte. Rămâne de văzut cât va fi de dispus Băsescu să renunțe sau să transfere premierului aceste sarcini, în responsabilitatea sa urmând să rămână doar relațiile bilaterale sau organizaționale. Pentru asta va fi necesar ca cei doi să aibă disponibilitatea de a discuta la masa verde propriul lor statut de tranziție.