Capul plecat al înaltului Iohannis

Ne-am cam obişnuit ca în clasamentele Uniunii Europene să ocupăm unul dintre ultimele locuri - indiferent despre ce este vorba. Mă refer la aspectele pozitive. Iată însă unul în care întâietatea nu ne poate fi contestată, cel puţin deocamdată: România are cel mai înalt şef de stat (ba chiar şi de guvern) din Uniune! Acest lucru s-a văzut cel mai clar în fotografia de „familie” de la Bratislava, în care Iohannis al nostru îi privea de sus pe ai lor. Considerând, probabil,  că cu asemenea interlocutori nici măcar nu merita să aducă vorba  despre ce ne doare cel mai tare şi constituie o prioritate a acestui moment: aderarea la spaţiul Schengen. Nu s-a scos o vorbă în plen pe această temă - a mărturisit, la întoarcere chiar preşedintele. S-a abordat doar în discuţii informale. Cu cine? Nu ne spune nici asta şeful nostru de stat, dar cu siguranţă nu cu reprezentanţii Germaniei, Olandei sau Finlandei (francezii parcă s-au mai înmuiat) - care ne blochează. Cu ceilalţi degeaba vorbim. Nu sunt interesaţi de subiect, iar când o fac, sunt declaraţii circumstanţiale, de politeţe, pentru că susţinerea lor nu are nici o valoare, atâta timp cât unul se opune. Îndrăznesc să cred că subiectul merita să fie abordat, chiar cu o doză de obrăznicie, a la Orban, şi chiar dacă risca să o irite pe doamna Merkel, cea care a produs dezastrul migraţiei. Pentru că, spre deosebire de alte ţări din spaţiul Schengen, precum Grecia sau Italia, prin care migranţii au trecut ca prin brânză, graniţele externe ale Uniunii din România nu au fost afectate. Şi asta nu doar pentru că migranţii nu doresc să rămână pe primitoarele noastre meleaguri, ci pentru că controlul frontierelor este relativ bine pus la punct. Ar fi fost, cel puţin acesta, un argument pentru modificarea atitudinii acelor ţări care îşi maschează refuzul cu argumente politice şi nu tehnice, cum ar fi normal. Ba chiar, s-ar fi putut merge ceva mai departe avertizând că dezamăgirea românilor ar putea merge până acolo încât să creeze condiţii favorabile unui flux de migranţi alternativ, cu scuza ca nu putem face faţă presiunii, cum dealtfel nu au putut nici celelalte ţări afectate.
Iohannis nu a făcut-o şi nici nu o va face atâta timp cât consideră că „licuricii” mijlocii şi mici nu trebuie iritaţi şi deranjaţi cu atitudini gen Vişegrad. Este străvechiul sindrom al „capului plecat” care te fereşte de ce e mai rău dar nu-ţi aduce mai binele. Şi dacă tot eşti cu un cap mai înalt decât ceilalţi, e bine să îl apleci, ca să nu pară o sfidare...
Sătul să i se mai reproşeze apetitul pentru plimbări externe, Iohannis a renunţat să participe la summit-ul UNICEF de la ONU. Unde, de regulă, sunt prezenţi şefii de state, la o reuniune mai degrabă protocolară, dar favorabilă contactelor bilaterale informale.
Ion Iliescu a fost primul preşedinte român care a luat parte la această manifestare internaţională. Era în 1990, la scurt timp după mineriade şi după Piaţa Universităţii, iar o întâlnire a sa cu omologul american părea exclusă din capul locului. Iscusinţa fostului ambasador la ONU, Aurel Dragoş Munteanu a făcut însă ca în înghesuiala  de dinaintea deschiderii să se intersecteze cu traseul preşedintelui Bush Sr. şi să aibe un prim contact pe  care acesta nu îl putea refuza. „Sunt controversatul preşedinte al României” i-a spus Iliescu în timp ce-şi strângeau mânile, Bush răspunzând cu amabilitate salutului. Şi ceilalţi preşedinţi - Constantinescu şi Băsescu - au fost la New York, la reuniunile UNICEF. Şi poate că nu ar fi fost rău ca şi Iohannis să se afle acum acolo, în locul lui Cioloş, pe care l-a trimis cam degeaba, într-un moment în care acesta are suficiente lucruri de făcut în ţară şi în care mandatul său aflat pe final nu mai prezintă interes pentru eventualii interlocutori. Dar, decât să fie iarăşi acuzat de voiaje de plăcere (mai ales că New York-ul este la... doi paşi de Miami) Iohannis a preferat să rămână acasă şi să mediteze la cursa pe care i-a întins-o Hollande cu „armata europeană” şi pe care el a înghiţit-o transformându-se în cutia de rezonanţă a controversatei tentative franco-germane.