Capul doamnei Stanciu vrem!

Hărţuit de DNA din cauza lui Şova, Tăriceanu şi-a ieşit din fire şi a contracarat. Ţintind „pântecul moale” al justiţiei: arestul preventiv!

Nu prea îmi explic de ce anunţul achitării femeii pe care ar fi şantajat-o pe Livia Stanciu, din lipsă de probe, n-a stârnit, pe loc, nici o reacţie. Abia după câteva zile bune vreo cinci liberali reformatori au înţeles ce pleaşcă le-a picat şi s-au grăbit să-l someze pe preşedintele liberal nereformat să le dea afară pe cele două doamne aflate în vârful justiţiei: preşedinta ICCJ, Livia Stanciu şi şefa DNA, Codruţa Kovesi. 

Cele două se fac vinovate de a fi comis o flagrantă nedreptate ţinând în arest preventiv 191 zile o persoană dovedită nevinovată!

Lucru foarte grav pentru o justiţie ce părea desprinsă de regula comunistă a lui „decât un vinovat în libertate, mai bine zece nevinovaţi la pârnaie”. Doamna respectivă a fost acuzată de cetăţeana Livia Stanciu că ar fi şantajat-o cerându-i bani. De fapt, „şantajista” solicita nişte bani pe care i-i datora soţul doamnei Stanciu, decedat între timp. Oricine se poate întreba, pe bună dreptate, dacă doamna Codruţa Kovesi şi-ar fi asmuţit zbirii să o umfle pe aceasta dacă n-ar fi fost la mijloc persoana Liviei Stanciu. Probabil că nu! Aşa însă, era vorba despre o veritabilă lesmajestate, doamna Stanciu fiind angrenată cu toate puterile domniei sale în lupta cu marea corupţie şi cu marii hoţi.

Din toată povestea asta reiese însă şi un lucru pozitiv, admirabil chiar: instanţa care a achitat a comis o adevărată provocare, punând sub semnul întrebării autoritatea morală şi profesională a magistratului cu cel mai mare grad! Există, deci, judecători care pun mai presus respectul legii decât respectul ierarhiei. Şi ăsta este un autentic semn de independenţă.

Din  păcate, cu acest episod, doamna Stanciu recidivează. Dânsa este la originea valsului cu figuri al Înaltei Curţi care a virat magistral printre paragrafele de lege în procesul pe care ANI îl intentase primarului Iohannis pentru incompatibilitate. Doamna Stanciu a făcut tot ce-a putut ca să amâne judecarea procesului până după alegerile care i-ar fi conferit viitorului preşedinte imunitate. Procesul se putea judeca mult mai devreme, dar acolo sus nimeni nu s-a riscat să iasă cum nu trebuie. Ca şi când nici usturoi n-a mâncat, doamna Stanciu s-a autofelicitat pentru performanţa prin care devenea o piesă esenţială a Justiţiei, salvatoarea preşedintelui. Dacă pentru isprava asta va fi greu ca domnia sa să fie nevoită să dea seamă, lucrurile stau cu totul altfel în cazul „şantajului”. Achitarea celei acuzate ar trebui să conducă, automat, la cercetarea doamnei Stanciu pentru acuzaţii nefondate şi a doamnei Kovesi, pentru lipsire abuzivă de libertate. Pentru că acesta este şi cel mai bun exemplu pentru modul discreţionar în care este aplicat arestul preventiv. Chiar dacă acuzaţia ar fi fost dovedită şi condamnată, fapta nu justifica în nici un fel arestul preventiv. Ce-ar fi putut să facă, cercetată în libertate? Să o pândească pe doamna Stanciu şi să o păruiască? Care era pericolul social care putea să justifice măsura, altul decât servilismul şi „solidaritatea de breaslă?”

Iată de ce, oricât de oportunistă ar putea fi considerată acţiunea celor cinci liberali reformatori, ea este, din punct de vedere juridic, deplin justificată în cazul unei justiţii incomplet reformate.