Capitala – între „pandelizare” şi „predare”

Lansându-se în calambururi, candidatul liberal a avertizat asupra pericolului „pandelizării” Capitalei, în cazul în care alegerile pentru primarul general ar da câştig candidatei PSD, Gabriela Firea - etc. Este una dintre componentele păguboase ale modului în care PNL-ul înţelege să-şi facă campanie: aveţi grijă că, dacă nu ne alegeţi pe noi, vor câştiga ceilalţi şi va fi vai de capul vostru! Fostul premier „din umbră” recunoaşte faptul că nu are suficientă forţă pentru a pleda în favoarea victoriei proprii şi se mulţumeşte să agite spectrul catastrofei pe care ar reprezenta-o instalarea lui madam Firea la pupitrul Capitalei.

Nu zic că, într-o oarecare măsură, nu are dreptate. Este suficient să arunci o privire asupra celor vreo zece candidaturi validate ca să-ţi dai seama că ai de-a face cu un eşalon doi spre trei al valorii pretendenţilor. Că, practic, nu ai între cine şi cine să alegi – ca persoane, acceptând ideea că ai ignora ce se află în spatele lor, ca mecanisme de partid. Doamna Firea, jurnalistă la origini, s-a remarcat din punct de vedere managerial prin falimentarea câtorva gazete pe care i le încredinţase mogulul Voiculescu, impresionat de gura ei mare şi de modul în care-i hărţuia pe invitaţii din studiourile TV ale grupului. Căsătoria cu primarul de Voluntari a introdus-o în „lumea bună” a politicii unde aceeaşi calitate orală a făcut-o utilă în diverse confruntări. Opţiunea pentru ea a survenit în lipsa altor amatori – cu mai mult ştaif – de a se angaja într-o bătălie considerată de la bun început câştigată de Oprescu. Defecţiunea acestuia n-a mai putut remedia cursul opţiunilor, cu atât mai puţin pe fondul gravelor probleme cu justiţia ale liderilor.

Când Predoiu avertizează asupra „pandelizării” el cade în capcana reciprocei: el însuşi ar putea însemna „predarea” Capitalei către ceilalţi competitori. Pentru că nimic nu-l îndreptăţeşte să creadă că ar putea avea succes într-o competiţie de genul „chiorului în Ţara Orbilor”. Antecedentele sale politice nu îndreptăţesc în nici un fel speranţa că el ar putea însemna salvarea liberală, după catastrofa candidaturilor consecutive eşuate. Personaj fără carismă, fără discurs, fără argumente, el nu se poate baza decât pe inerţia votanţilor tradiţionali ai liberalilor, derutaţi şi ei de amestecul de tip „nechezol” cu pedeliştii – dintre care el însuşi a făcut parte.

Totuşi, pe cine va pune ştampila cetăţeanul turmentat de confuzia majoră din câmpul politic, unde au dat buluc tot felul de „no name” sau compromişi de genul Nicuşor sau Turcescu?

Nu îi va rămâne, probabil, decât să închidă ochii şi să aplice ştampila pe unul dintre relele considerate a fi cel mai puţin rău decât „turcizarea” sau „nicuşorizarea”...