Capetele lui Moţoc

Văzând mulţimea de protestatari adunată în Piaţa din faţa Palatului, Vodă iese la balcon şi întreabă: "Ce vreţi oameni buni?" Din mulţime răsună un vuiet: "Capul lui Moţoc vrem, Măria Ta!" Vodă le face semn să se liniştească, şopteşte ceva la urechile sfetnicilor şi peste cîteva minute apare un oştean din Corpul de Control purtând trei suliţe în vârful cărora se află trei capete, nu unul. "Iată popor al meu, de ce nu vă ajung pensiile şi salariile, de ce trebuie să săpăm după aur la Roşia Montană şi după gaze de şist la Pungeşti. Ei sunt vinovaţii, moţocii!" În vârful suliţelor mulţimea desluşeşte zâmbetele strâmbe al lui Hidegcuti, Şaramet şi Pascariu...

Nu este prima dată cînd mă întreb care este rostul acestei entităţi numită Corpul de Control al premierului: teoretic ar trebui să fie un soi de gardă fianciar- pretoriană care să-l apere pe şeful Guvernului de eventualele atentate ale celor pe care chiar el îi pune în funcţie. În cazul guvernelor monocolore, aproape că se justifică un asemenea serviciu. Ce te facei cu cele în care intră reprezentanţi ai mai multor formaţiuni? Dacă Corpul de Control îi dă în vileag pe demnitarii puşi de aliaţi, apare ca o măsură neprietenească. Dacă pune ochii pe ai tăi, îţi sar în cap ceilalţi care întreabă de ce îţi prigoneşti propriul partid şi când le va veni şi rândul altora. Mai ales că acest Corp nu deţine atribuţii de sancţionare. Tot ce poate să facă este ca, dacă şeful este de acord, să trimită constatările mai departe la Parchet. Corpul acesta mai este de folos la schimbarea Guvernului când i se dă front de lucru pentru tot ce au făcut cei dinainte. Dar, după ce se termină cu aceştia, începe partea delicată.

Recentul control efectuat la Fondul la Contragarantare a Creditelor, o instituţie relativ nouă creată sub Boc şi despre care nici cei din Guvern şi nici cei de la Corp nu prea au habar cu ce se mănâncă, naşte la omul simplu întrebarea: ce rost mai are contragarantarea din moment ce există garantarea? Şi cum nimeni nu are timp şi răbdare să explice subtilităţile mecanismelor financiar-bancare, controlul se face ca pe vremuri inventarul la cooperativa de consum. Ce reţine cititorul din constatările controlului respectiv: că şefii din Fond au salarii prea mari. Faţă de ce? În general, sau faţă de pensiile tăiate de Băsescu. La fel şi membrii Consiliului de Supraveghere, care în plus- asta face deliciul peluzei - se mai şi ospătează, din când în când, cu pate de foi gras şi cu vin de o sută de lei sticla (în fond, nimicuri faţă de ce se comanda curent, la Guvern, pentru primul ministru. Nu ăsta, ci cel dinainte, cel cu vita de Kobe, vinul de Chablis şi pomezile de toate felurile ). Este, de altfel, punctul forte al controlului pentru că celelalte pot fi cu uşurinţă desfiinţate prin prisma faptului că salariile sunt din zona medie a sistemului finciar - bancar, fie el şi de stat, şi că povestea cu retribuţiile acordate membrilor consiliilor de Administraţie şi de Supraveghere sunt hotărâte şi aprobate la Ministerul de Finaţe şi binecunoscute chiar şi premierului care, culmea, îl are pe unul dintre principalii săi consilieri în fruntea Consiliului de Supravehere de la FRC! Cu alte cuvinte, Corpul de Control îl dă în gât chiar pe premier, în a cărui ogradă se petrec lucrurile odioase din cauza cărora pensionarilor nu le ajung banii de medicamente, iar bugetarii trag mâţa de coadă.
Ar mai fi şi o altă explicaţie, dar nu îmi vine să fac apel la ea: că pozând în personaj aflat deasupra aranjamentelor de culise, premierul recurge la Corpul de Control ca să-l mai scape de unele persoane incomode în locul cărora ar dori să pună altele. Dar, refuz să cred că ar putea fi vorba despre aşa ceva...