Când viaţa bate filmul, o poveste de la Braşov

Elena şi Zsolt Ivacion (36, respectiv 46 de ani) din Braşov şi-au dorit dintotdeauna doi copii, însă problemele de fertilitate au făcut ca împlinirea visului lor să se tot amâne. Până când, în toamna anului 2021, şi-au spus că nu mai pot aştepta şi au demarat procedurile de adopţie. La o zi după ce l-au cunoscut pe băieţelul ce avea să le devină fiu, Elena ţinea în mână un test de sarcină pozitiv. Acum, familia are doi copii: Vlad, de 8 ani, şi Iris, de 2 ani.
Soţii Ivacion au pornit pe drumul adopţiei cu trei ani în urmă, convinşi fiind că un copil adoptat e la fel de preţios ca unul biologic. „Nu am vrut să trec prin tratamente hormonale sau vizite la doctori de specialitate, pentru că ştiam că este un drum anevoios. Ne-am gândit că dacă va fi să se întâmple să rămân însărcinată, bebeluşul va fi primit cu multă iubire şi bucurie, dar am decis să încercăm şi adopţia. Nici eu, nici soţul meu nu consideram că, pentru a fi al nostru, copilul trebuie să fie neapărat biologic. Ştiam doar că vrem să ne mărim familia şi să creştem împreună copilaşi”, îşi aminteşte Elena.
În septembrie 2021 au depus documentele, iar în decembrie au obţinut atestatul de familie aptă să adopte. În aceeaşi lună l-au cunoscut şi pe Vlăduţ, un băieţel de 5 ani care i-a cucerit încă de când au văzut prima fotografie cu el.

„Când l-am văzut în poză, ceva în mine s-a mişcat”
„La încurajarea celor de la Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, am vrut să vedem Profilul public (N.red: Profilul public cuprinde o prezentare succintă şi fotografii sau imagini video ale copiilor adoptabili pentru care nu s-a reuşit încă potrivirea cu o persoană sau cu o familie adoptatoare), cu gândul că există posibilitatea să adoptăm fraţi. Prima dată când am vizionat Profilul public am fost copleşiţi. Erau mulţi copii cu poveşti de viaţă grele. La a doua vizionare l-am văzut pe Vlad şi am ştiut că el este copilul nostru”, ne-a spus Elena.
„Când i-am văzut fotografiile, ceva în mine s-a mişcat. Avea un zâmbet larg şi senin. În descriere scria că îi place să i se spună Vlăduţ. Era şi un filmuleţ cu el în care recita o poezioară. Am simţit că vreau să-l vad, să-l cunosc. Am început să vorbesc cu responsabila de caz despre Vlăduţ, spunându-i că vreau să aflu mai multe despre el. Dânsa a simţit din tonul vocii mele că ceva s-a mişcat în mine şi că ne dorim foarte mult să aflăm mai multe despre el, şi i-a blocat profilul (astfel, fişa copilului devine inaccesibilă pentru ceilalţi potenţiali adoptatori- n.red) pentru ca noi să-i putem face prima vizită.”

Doi ani şi jumătate de neglijenţă şi violenţă
Elena a aflat că Vlăduţ a stat cu bunica biologică până la doi ani şi jumătate, într-un mediu în care au existat şi neglijenţă, şi violenţă. Apoi, următorii doi ani şi jumătate, până să îl cunoască soţii Ivacion, a fost în grija unei asistente maternale. „Nu ştim foarte multe detalii nici în ziua de astăzi despre trecutul lui, despre abuzurile trăite, ştim doar că vrem să îi oferim familia pe care o merită”, spune mama adoptivă.
După câţiva ani grei petrecuţi în familia biologică, Vlăduţ a ajuns, în sfârşit, într-o familie iubitoare.

Ascuns în spatele lui Spiderman
La prima întâlnire cu Vlăduţ, soţii Ivacion au fost copleşiţi de emoţii. Se temeau că nu îi vor putea oferi ce are nevoie şi se simţeau stângaci. „Ne-am jucat cu el, dar el era destul de absent. Purta o mască de Spiderman pe faţă, pe care nu prea a vrut să şi-o dea jos. M-a speriat prima vizită, pentru că am simţit că nu se va produce o conexiune, dar soţul meu a fost foarte hotărât şi, la plecare, mi-a spus: «E un scump. El este băiatul nostru!». Încrederea lui m-a liniştit şi am dorit să mergem mai departe”.
Lectura primei poveşti, ca un examen
Sentimentul de stângăcie nu i-a părăsit nici după ce băieţelul a venit în familie. Elena îşi aminteşte că atunci când i-a citit pentru prima dată o poveste, nu ştia care este intonaţia potrivită pentru un copil de 5 ani. O frământau gânduri şi temeri. Simţea că nu o să mai aibă niciodată timp pentru ea, îi era o frică teribilă că între ei nu se va produce acea conexiune pe care şi-o doreau, dar, în acelaşi timp, nici nu ştiau ce înseamnă.
„A fost totul confuz la început, pentru toţi, aşa cum este normal. Dar acum, privind în urmă, sunt foarte mândră de el, de punctul în care am ajuns, de armonia şi iubirea care s-a creat în timp, prin consecvenţă. Eu şi soţul meu am devenit specialişti în citit poveşti înainte de culcare, lucru care se întâmplă în fiecare seară”, povesteşte Elena.

Test de sarcină pozitiv la două zile după ce l-au cunoscut pe fiul adoptiv
În acelaşi decembrie 2021, când Elena şi Zsolt l-au cunoscut pe Vlăduţ, au aflat că vor fi şi părinţi biologici. „După o zi de la prima vizită, cea în care l-am cunoscut pe Vlăduţ, mi-am făcut un test de sarcină pentru că aveam bănuieli. Şi s-au confirmat. Eram însărcinată. Aşadar, cronologic vorbind, Vlăduţ este primul nostru copilaş. El a venit în familia noastră în martie, iar şase luni mai târziu a sosit şi sora lui, Iris”. Visul părinţilor de a avea doi copii s-a împlinit când nici nu se aşteptau.

Le spunea că îi urăşte şi că vrea înapoi la asistenta maternală
Perioada de acomodare a fost destul de grea, pentru că Vlad fusese extrem de ataşat de asistenta maternală, pe care o considera mama lui. Să intre într-o nouă familie a fost un şoc. „Au urmat nişte luni de tantrumuri, nopţi cu coşmaruri, fugit de lângă noi în spaţii publice. Spunea că ne urăşte şi că vrea înapoi la «mami» (asistenta maternală). Toate acestea, şi faptul că eram însărcinată în trei luni, m-au obosit şi copleşit”. Iniţial, planul părinţilor a fost să păstreze legătura cu asistenta maternală şi familia ei, însă acest lucru s-a dovedit confuz şi dureros pentru cel mic. „Nu înţelegea cine sunt părinţii lui, mie începuse să-mi crescă burta şi mă întreba dacă şi el a fost în burtica mea. Am încercat să îi explic pe înţelesul lui că nu eu l-am avut în burtică şi că cine l-a purtat în burtica ei nu a putut să îl ţină, şi aşa a ajuns în familia în care a fost atât de dorit”.
Cu un efort din partea tuturor, şi a părinţilor, şi a copilului, legătura între ei s-a creat. „Am început să mergem la terapie specializată pe adopţie, care ne-a ajutat foarte mult. A ajutat şi faptul că am creat o rutină cu somnul, spălatul, mersul la grădiniţă, în parc. Nu am forţat nimic, am aşteptat doar să mai treacă timpul şi el să se simtă în siguranţă cu noi”.

„Te vom iubi la fel de mult”
Sosirea pe lume a celui de-al doilea copil este un moment delicat chiar şi în familiile cu fraţi biologici. Când s-a născut Iris, copilul biologic al soţilor Ivacion, Vlăduţ era de şase luni în familie. Elena l-a asigurat în permanenţă că va fi iubit la fel de mult, pentru că a fost foarte dorit şi este şi primul lor copil. În plus, Elena i-a spus şi că va avea nevoie de ajutorul lui, de frate mai mare. Toate acestea l-au făcut să îşi aştepte cu nerăbdare surioara şi să fie atât de fericit atunci când a venit acasă de la maternitate.
Cu doi copii, iubirea nu se împarte. Se înmulţeşte. FOTO: Arhiva familiei
 
Şi Vlăduţ, dar şi părinţii lui, încă fac terapie
Azi, Vlăduţ are 8 ani şi Iris 2 şi jumătate. Între ei nu există nici gelozie, nici competiţie. Se joacă împreună, colorează împreună, se iubesc şi comunică foarte bine unul cu celălalt. „Nu e seară în care să nu se caute ca să se pupe de «Noapte bună!». Legătura dintre ei este puternică, şi chiar suntem o familie completă”, spune Elena.
Şi Vlăduţ, dar şi părinţii lui, încă fac terapie. El are nevoie de vindecarea suferinţelor pe care le mai poartă în suflet, ei au nevoie să înţeleagă de ce băieţelul lor face unele lucruri într-un anumit fel. „Conexiunea noastră este specială, chiar dacă nu este una biologică. Vlăduţ mi-a oferit o viaţă plină de sens şi am ajuns să mă cunosc mai bine, eu vreau să-i ofer iubire şi educaţie pentru a deveni un adult empatic şi responsabil. Aş vrea să-i încurajez pe viitorii părinţi care se gândesc să facă pasul acesta, din perspectiva unei mămici de copil biologic şi adoptat, că iubirea este la fel de puternică pentru oricare dintre copii şi că vor veni clipe de fericire şi împlinire cum nu vă puteţi imagina”, a mai spus Elena.
Clipe de fericire cum sunt cele din dimineţile de week-end, când se adună toţi patru în acelaşi pat ori stau „la cafea”, momentele când merg spre şcoală şi grădiniţă ţinându-se de mână, cele în care, în maşină, discută amândoi despre tot ce văd pe geam. Iar în fiecare duminică seara, după ce copiii adorm, cei doi părinţi încă se minunează de câtă fericire au parte şi cât de împliniţi îi fac să se simtă cei doi copii minunaţi pe care îi au.

O campanie „Totul dentru mame”
Poveştile de adopţie nu sunt toate cu zâne, dar în marea lor majoritate au un final fericit. Prin Campania editorială „Adopţia schimbă destine”, desfăşurată de „Totul despre Mame” pe toată perioada lunii iunie, vor fi prezentate poveşti ale unor familii care au adoptat şi interviuri cu specialişti despre provocările cu care se confruntă atât părinţii adoptivi, cât şi copiii lor. „Ne dorim ca, prin această campanie, copiii care nu au putut fi crescuţi de părinţii care le-au dat viaţă să-şi găsească familii noi, care să le ofere un „acasă”. Dacă vrei să ne spui şi tu o poveste de adopţie, scrie-ne pe contact@totuldespremame.ro”, transmit iniţiatorii.