Când mâncarea devine un refugiu. Mâncatul compulsiv – o realitate tot mai vizibilă şi în judeţul Braşov

Sărbătorile de iarnă sunt, în imaginarul colectiv, un timp al bucuriei, al revederilor şi al meselor îmbelşugate. Dincolo de atmosfera festivă, ele vin însă adesea la pachet cu surmenaj, suprasolicitare psiho-emoţională, singurătate, dorul de cei care nu mai sunt printre noi sau nostalgia unor vremuri pe care am vrea să le retrăim. În acest context, pentru tot mai mulţi oameni, mâncarea devine un refugiu accesibil – o formă de „hrană emoţională”.

Un fenomen real, prezent şi în Braşov
La nivel european, aproape 45% dintre adulţii supraponderali sau obezi declară că mănâncă pe fond emoţional, nu din foame fizică. În România, peste 59% din populaţia adultă este supraponderală sau obeză, ceea ce indică o problemă de sănătate publică aflată în creştere.
Datele locale confirmă această tendinţă. Conform Institutului Naţional de Sănătate Publică, în anul 2022, în judeţul Braşov au fost raportate 2.316,9 cazuri de obezitate la 100.000 de locuitori, o valoare peste media naţională, care era de 1.910,5 cazuri la 100.000 de locuitori. Specialiştii atrag atenţia că aceste cifre reflectă doar cazurile ajunse în evidenţele medicale, realitatea fiind, cel mai probabil, mult mai amplă.
„Sărbătorile nu creează mâncatul compulsiv, ci îl scot la suprafaţă”, explică dr. Andreea Petecilă (foto), medic psihiatru , singurul specialist din judeţul Braşov specializat în Medicina Adicţiilor. „Ele vin cu o încărcătură emoţională intensă, iar mâncarea este una dintre cele mai vechi şi mai accesibile strategii de reglare emoţională.”

Rădăcinile, în copilărie
Relaţia fiecăruia dintre noi cu mâncarea începe să se formeze încă din copilărie, cu cei care ne-au oferit hrana. Atunci când mâncarea a fost folosită ca recompensă („dacă eşti cuminte, primeşti ceva bun”), ca alinare („dacă nu mai plângi, îţi dau ceva dulce”) sau ca substitut al atenţiei („îi dau ceva şi se linişteşte”), copilul învaţă inconştient că disconfortul emoţional se poate calma prin consum.
„Copiii care au trăit sincope emoţionale – perioade de apropiere urmate de absenţă – pot dezvolta un tipar de autoreglare fragmentată”, explică dr. Petecilă. „În lipsa unui adult constant care să conţină emoţiile, mâncarea devine un instrument rapid şi sigur de liniştire, nu pentru că este necesară, ci pentru că este disponibilă.”
La vârsta adultă, acest tipar se poate manifesta prin episoade de mâncat compulsiv, urmate de perioade de control rigid, vinovăţie şi autocritică. „Este, de fapt, o strategie de supravieţuire emoţională, nu un eşec personal”, subliniază medicul psihiatru.

Mesele de sărbători – mai mult decât hrană
De Crăciun şi Anul Nou, mesele bogate, farfuriile pline şi îndemnurile de tipul „mai gustă puţin” sau „ia şi de aici” ascund adesea o nevoie profundă de conectare emoţională. Pentru unii, mâncarea oferă un confort imediat: calmează, distrage şi amorţeşte pentru scurt timp emoţiile dificile.
„Dulciurile pot înlocui afectivitatea lipsă, porţiile mari pot masca anxietatea, iar ‘încă puţin’ poate fi o încercare de a prelungi o stare de bine deja fragilă”, spune dr. Petecilă. „După masă apare însă culpabilizarea, ruşinea şi promisiunea restricţiilor. Astfel, mâncarea care a fost refugiu ajunge să devină sursă de conflict interior.”

Ce putem face diferit?
Poate că, în loc să ne întrebăm câte calorii are masa de Crăciun, ar fi mai util să ne întrebăm ce emoţii încercăm să liniştim. Echilibrul nu stă într-un control rigid al porţiilor, ci în capacitatea de a ne oferi şi alte forme de refugiu: o conversaţie sinceră, o pauză, un gest de blândeţe faţă de noi înşine sau faţă de cei dragi, o îmbrăţişare, o conştientizare.
„Mâncarea poate încălzi o seară de iarnă, dar nu poate umple ceea ce lipseşte în suflet”, concluzionează dr. Andreea Petecilă. „Adevăratul echilibru al sărbătorilor nu ţine doar de ce punem în farfurie, ci de cât spaţiu oferim emoţiilor noastre.”