Când e nevoie de premier?

România nu duce lipsă de evenimente cauzate de capriciile vremii. Înzăpezirile, inundaţiile, furtunile sau seceta excesivă fac parte din meniul permanent al unei clime din ce în ce mai capricioasă. Românii suferă aproape continuu de pe urma acestor evoluţii, iar acest lucru face ca prognozele meteo să fie printre cele mai urmărite capitole ale emisiunilor de ştiri.
M-am întrebat de multe ori dacă modificările climatice din ultimele decenii sunt chiar atât de mari şi am ajuns la concluzia că mediatizarea excesivă amplifică dimensiunea acestora. Viiturile şi inundaţiile sau înzăpezirile făceau parte din realitatea cotidiană şi a vremurilor în care urmăream, două ore pe zi, doar două canale TV şi un post de radio, dar aspectele dramatice erau ocolite cu grijă de o mass media sever controlată, pentru a nu demobiliza masele de oameni ai muncii.
Recentele inundaţii fac parte dintr-o categorie aparte de catastrofe naturale: ele sunt „repetabila povară” a neglijenţei şi indolenţei, atât a autorităţilor cât şi a locuitorilor. Deşi se ştie prea bine ce se va întâmpla la prima ploaie torenţială, oamenii continuă să-şi înalţe case în zone inundabile, sau refuză să schimbe locaţiile, chiar şi atunci cânt statul le pune la dispoziţie case gata făcute. Pe de altă parte, nu se alocă fonduri (sau acestea sunt insuficiente) pentru a se executa lucrări de protecţie necesare. Aproape toate situaţiile grave, în special în sudul ţării, pleacă de la iniţiativele politice din primii ani de comunism când s-a procedat cu entuziasm la „recuperarea” pentru o agricultură de două parale a zonelor în care se revărsau de regulă râurile şi fluviul, sau la desecarea marilor bălţi care erau nişte rezervoare-tampon naturale.
Dar nu despre asta mi se pare că e vorba acum. Ci despre atitudinea autorităţilor. Modelul Ceauşescu, care încălţa cizmele de cauciuc şi inspecta personal zonele calamitate dând indicaţii preţioase a rămas în mentalul colectiv, afectându-i atât pe guvernanţi, cât şi populaţia. Dacă primii fac ce făcea Ceauşescu, sunt acuzaţi de populism. Dacă nu fac, dau dovadă de indiferenţă. Faptul că Ponta nu şi-a lăsat baltă mini-vacanţa în Deltă şi nu s-a repezit în Teleorman a iritat şi revoltat acea parte a presei care abia aşteaptă astfel de situaţii ca să dovedească incompetenţa autorităţilor.
Explicaţia dată de premier rezistă parţial. El zice: „De mine nu e nevoie decât atunci când e cazul de a pune mai multe instituţii la un loc”. Cam acelaşi lucru credea şi Tăriceanu care detesta să-şi lase costumul Armani şi să încalţe cizme de cauciuc pentru a-i întreba pe sătenii sinistraţi dacă nu vor să le facă el un hotel. Totuşi, faptul că Ponta a mai aşteptat o zi să se termine sărbătoarea ca să plece pe urmele lui Dragnea n-a dat prea bine şi mă mir că Băsescu, cu oportunismul lui natural, nu s-a dus el la Beiu ca să arate ţării cine suferă cu adevărat pentru binele ei.
Vreau să spun că are mai puţină importanţă să te bălăceşti în noroi decât să iei măsurile necesare îndreptării lucrurilor, dar uneori e bine să facă una şi alta...