Când Băsescu are dreptate...

Îmi pare rău, dar de data asta trebuie să fiu de acord cu Traian Băsescu: performanţele noastre la Europenele de fotbal nu ar trebui să ne mire. Nici să ne întristeze. Ele sunt consecinţa unei realităţi: fotbalul este una dintre oglinzile în care ne vedem aşa cum suntem, nu aşa cum ne-am vrea. Iar rezultatele sunt pe măsura posibilităţilor şi a capacităţilor. De ce ar fi fotbalul mai breaz decât societatea, decât economia, decât politică? Pe ce bază?
De ce am avea jucători mai talentaţi şi mai serioşi decât politicienii noştri? De ce am avea manageri şi antrenori de echipe mai pricepuţi decât cei din economie? Sunt miniştrii noştri mai „tehnici” decât internaţionalii de care se loveşte mingea şi sare la zece metri? Este Tata Puiu mai vizionar decât Boc, Ungureanu, Ponta şi Ciolos la un loc? E drept că premierul actual nu pupa iconiţe în speranţa că îi vor ieşi pasienţele la competiţiile de la Bruxelles. Sunt şefii de partide mai breji decât „oamenii de fotbal”, atâta timp cât şi unii şi alţii înfunda puşcăria? Au vreo valoare parlamentarii care se transfera de la un partid la altul fără să aducă nicăieri vreun folos? Aş merge chiar mai departe cu paralelă invocând faptul că fanii politici păţesc ceea ce păţesc şi cei ai fotbalului după ce trec alegerile: li se promit toate cupele din lume şi nu ajung să vadă vreuna în vitrina performanţelor naţionale. Cu tot regretul, trebuie să-i amintesc fostului nostru preşedinte care a adeschis această discuţie că domnia sa intră perfect în schema: nu a fost cu nimic mai breaz decât actualul, care măcar mai tace din când în când şi nu ne toacă platitudini. De ce o ţară cu astfel de preşedinţi ar avea un fotbal mai bun decât ei?