Campionul iluziilor și al dezamăgirilor

Pe vremea când eram tânăr și reporter la „Informația Bucureștiului”, Octavian Paler era unul dintre vârfurile profesiei. Și al politicii care, în unele zone avute cu precădere în vedere de propaganda de partid, se suprapunea peste gazetăria văzută ca o variantă a activismului. Spre deosebire, însă, de majoritatea politicienilor vremii, Paler avea faima de om subțire, cultivat, autor de cărți despre artă în care ocolea iscusit capcanele ideologice. Era în același timp membru (supleant, parcă) în CC și se spunea despre el că, alături de Dumitru Popescu, reușise să intelectualizeze discursul politic, să introducă formule noi, mai puțin „lemnoase” în exprimarea atașamentului și încrederii și să dea, inclusiv gazetăriei pe care o făceau oamenii lui, o față ceva mai umană. De la aceste calități i s-a tras și dizgrația din ultima perioadă a regimului comunist, când s-a aplecat, cu toate resursele, asupra cărților și a scrisului. După Revoluție a fost printre primii intelectuali care s-au implicat în lupta politică, de fiecare dată de partea celei despre care credea că este deținătoarea adevărului democrației. Și, de fiecare dată, decepționat, s-a transformat în cel mai aprig critic al celor de la care așteptase împlinirea idealurilor noii societăți fără succes. Iconoclast, prin structură, s-a numărat printre cei mai acerbi contestatari ai lui Ion Iliescu, pe care l-a considerat prea legat de comunismul de care el și alții se eliberaseră mai timpuriu și mai total, pentru ca, într-un final să meargă la urne și să-l voteze de spaima unui altfel de curs al democrației. S-a manifestat activ de partea Convenției și a lui Constantinescu, sfârșind prin a-i dezavua și pe unii și pe altul. Nici Băsescu n-a scăpat atenției sale, preferându-l lui Năstase și neimaginându-și că acesta se va transforma în personajul pe care vreme de doi ani n-a încetat să-l acuze și să-l ridiculizeze pentru propensiunile sale totalitare. Om al tuturor speranțelor și al tuturor dezamăgirilor, Paler n-a încetat, în scrisul și, mai la urmă, în vorbitul său, să-și ascundă erorile sau să le scuze. Le-a recunoscut cinstit, asumându-și statutul de om supus iluziilor și greșelii. Din care a reușit să tragă, întotdeauna, concluzii valabile, constituindu-și coerent pledoaria pentru valorile societății democratice. Paler a trecut în neființă. Lasă în urma sa o operă și un crez. Și un loc gol în tribuna celor nedispuși să asiste în tăcere și fără comentarii, la spectacolul, uneori pasional, alteori grotesc, al politicii.