Campionul din fotoliu

 

Viaţa nu a fost foarte blândă cu Marius Mocanu. Încă de la vârsta de 11 ani, mama lui s-a îmbolnăvit grav, a ajuns în spital şi el, împreună cu cei doi fraţi şi o soră, au ajuns în grija statului. „Primii trei ani în Casa de copii au fost foarte grei până m-am obişnuit cu noua viaţă. Am luat-o pe cocoaşă de câteva ori”, ne spune Marius, zâmbind amar. Pe atunci, regimul comunist avea alte reguli în Casa de copii şi lipsurile erau foarte mari. Cu toate acestea, covăsneanul şi-a continuat studiile. La vârsta de 21 de ani a plecat împreună cu un prieten să facă o baie în Olt. „Am atins fundul Oltului şi am făcut o fractură de coloană vertebrală. Nu am mai putut să mă îndrept, iar prietenul meu mi-a pus genunchiul în spate să mă îndrepte. Inelul vertebral era fisurat şi atunci a explodat”. Au urmat ani grei. În aceeaşi perioadă a murit şi mama lui Marius, răpusă de un accident vascular. Nu a reuşit să-şi revină bine că a urmat o altă lovitură. „După un an am ajuns la spitalul Baltazar Arsenie din Bucureşti cu o escară. Acolo mi-au propus să  mă operez la secţia de chirurgie plastică. Internarea m-a lăsat, practic, fără picioare”. Marius a luat o infecţie numită piocianicus. S-a luptat cu ea doi ani şi a ajuns în comă timp de 6 ore. „A spart punga de puroi şi aşa m-am trezit. Am stat 10 luni în spital şi abia după 7 luni m-am înzdrăvenit. Fratele meu a stat o lună cu mine, când a fost mai greu. Atunci mi-au tăiat piciorul drept”, spune covăsneanul. 

Nu după mult timp, a rămas şi fără celălalt picior. „Mi s-a calcifiat încheietura şi a obturat vena femurală. Atunci a fost nevoie şi de obturarea piciorului stâng”, spune Marius. La început, tânărul a simţit un şoc pe care l-a depăşit treptat. A simţit ce înseamnă neputinţa. „În scaunul rulant simt neputinţa. Am început să meditez şi să mă cunosc din nou. Nu mi-am dorit să mor niciodată, deşi am simţit moartea de mai multe ori. Au trecut totuşi mulţi ani până mi-am revenit”. Şi partea financiară a fost una pe care Marius a depăşit-o cu greu. Totuşi, fraţii şi prietenii i-au fost aproape. Chiar directorul casei de copii l-a vizitat pe acesta la spital împreună cu o gaşcă adevărată. „Am auzit la vârsta de 35 de ani despre programul Educaţie Universitară pentru Persoanele cu Dizabilităţi de la Sibiu”. Prin acesta, Marius a primit un profesor care i-a devenit îndrumător pe perioada facultăţii. Acum el este student în anul I la sociologie. Mai mult de atât, a primit şi o bursă în valoare de 500 de lei. Chiar dacă proiectul s-a terminat în decembrie 2013 şi nu mai primeşte bursa, acesta încă merge la facultate. Te întâlneşti cu el peste tot: la cursuri, la magazin sau pe stradă, plimbându-se. La Sfântul Gheorghe, Marius face parte din Clubul Show Time şi participă la concursuri chiar din scaunul rulant. A participat în cadrul comitetului paralimpic Român la multe concursuri şi a ajuns pe podium. A câştigat locurile 1,2 şi 3 la viteză în scaun rulant, apoi 2 şi 3 la semimaraton şi 1,2, şi 3 la etapa naţională de simplu şi dublu. „Cei ca mine trebuie să înveţe să trăiască. Să nu renunţe la viaţă. Să nu renunţe la ei. Viaţa îţi ascunde surprize frumoase şi se poate trăi frumos. Căruciorul înseamnă picioare”, spune Marius, care se află în sesiune la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu.