Campionatul mondial de fotbal la ediția a XIX-a (V)

Am parcurs de-a lungul celor patru episoade anterioare fascinanta istorie a celei mai populare competiții sportive de pe mapamond, Campionatele Mondiale de Fotbal. Am parcurs istoria celor trei duble victorii ale Uruguayului, Italiei și Braziliei, dar și începutul ascensiunii Germaniei, pe când era Republica Federală, cu primul titlu. Frumoasa poveste a Zeiței de Aur ce a purtat denumirea creatorului mondialului, Jules Rimet. Am parcurs apariția celui mai mare produs al fotbalului mondial, Edson Arantes do Nascimento, alias Pele. Am parcurs de asemenea apariția unor mari stadioane, de la Nacional din Montevideo la cel mai mare stadion de pe Terra, Marocana din Rio de Janeiro. Am parcurs prima treime a poveștii mondialului. Povestea continuă cu alte episoade tentante, cu alți jucători de superclasă și cu echipe de pe alte planete dar și despre parcursul, uneori șchiopătat, alteori cu rezultate peste nivelul campionatului intern. Creatorii fotbalului la primul trofeu, Anglia 1966 Creatoarea fotbalului modern, Anglia, până în 1950 a stat într-o izolare totală, după care văzând dezvoltarea sportului cu mingea rotundă, a revenit la sentimente mai bune. Nu s-a mai putut stăpâni și a solicitat organizarea unei ediții a Campionatului Mondial. A solicitat în mai multe rânduri dar au fost refuzați până la Congresul FIFA din 1960 de la Roma când cu 34 de voturi a luat fața RF Germaniei care primise 27. Motivația era clară, cu puțin timp înainte Federația En-gleză de Fotbal împlinise centenarul, ca prima federație de pe glob. La preliminarii s-au înscris 51 de țări împărțite în 15 grupe. Câștigătoarele grupelor preliminare, Anglia ca țară organizatoare și Brazilia în calitate de campioană mondială s-au calificat la turneul final. Franța revine după opt ani la turneul final Europa a dat grosul echipelor la turneul final. Lupta pentru calificare a dat naștere la partide încrâncenate, uneori accederea în Anglia realizându-se după meciuri de baraj. Când două echipe erau la egalitate de puncte în grupe, nu se califica echipa cu cel mai bun golaveraj sau prin jocurile directe, ci se organiza meciuri de baraj. Așa s-a întâmplat în grupa I-a, când Bulgaria a luat fața Belgiei în barajul de la Florența, după ce în grupă Belgia avea avantajul scorului direct. Campioana din 1954, RF a Germaniei nu a avut probleme cu finalista mondialului din 1958, Suedia și se califică fără înfrângere. În grupa a III-a Franța se califică după opt ani de absență. A pierdut un singur meci, la Iugoslavia 0-1, în rest victorii concludente. Elvețienii au o grupă ușoară cu Irlanda de Nord, Olanda (care nu avea forța de astăzi) și Albania. Vecinii de la Vest, Ungaria face un singur egal (1-1 cu Austria) în rest victorii cu RD Germană și un meci cu Austria. Formația sovietică începe să devină o forță în arena internațională. Domină seria a opta, călcând totul în picioare până în penultimul meci când era deja calificat și a cedat țării galilor (1-2). Italia a avut adversari puternici, dar depășesc formațiile Scoției și Poloniei, pentru că Finlanda era Cenușă-reasa seriei. Ultima grupă europeană, a IX-a, a avut numai două reprezentative, Spania și Irlanda, calificarea stabilindu-se la baraj pe stadionul Colombes din Paris, unde ibericii s-au impus printr-un gol înscris în minutul 80 prin Ufarte. În cele trei grupe ale Americii de Sud nu s-au înregistrat surprize. Uruguay a defilat în grupa XI-a, trecând peste Peru și Venezuela fără punct pierdut. În grupa a XII-a, chilienii au avut nevoie de un meci de baraj cu Ecuador (2-1) pentru a trece oceanul. Argentina a trecut de Paraguay și Bolivia și s-a alăturat celorlalte formații sud-americane. Din zona Americii Centrale, de Nord, mexicanii s-au impus în fața lui Costa Rico și Jamaica. Asia a fost reprezentată de Coreea de Nord, a doua formație asiatică după surata din Sud care a evoluat în 1954. România rămâne din nou acasă Prima noastră reprezentativă se afla într-un proces de întinerire sub conducerea lui Ilie Oană. Alături de veteranii Dan Coe, Ilie Greavu, Ioan Pârcălab, Nae Georgescu, Viorel Mateianu, Sorin Avram. Sau Bujor Hălmăgeanu au fost aduși debutanții Carol Hajdu, Mihai Ionescu, Constantin Iancu, Ion Motroc. Se încerca o revenire în arena internațională după 28 de ani. În grupa a IV-a europeană România considera ca principal adversar echipa Cehoslovaciei, fără a considera Portugalia și Turcia adversare pe măsură. Numai că lusitanii încep în forță cu un 5-1 asupra Turciei și 1-0 în fața aceluiași adversar la Ankara, ca și 1-0 la Bratislava. În formația portugheză apare Eusebio, unul dintre cei mai bine cotați jucători ai momentului. Tricolorii încep meciurile pe 2 mai 1965 pe stadionul 23 august în compania unui adversar cunoscut, Turcia pe care o învinge cu 3-0 (1-0) prin golurile înscrise de Nae Georgescu (min. 1), Mateianu (72 pen.) și Creiniceanu (75). După 28 de zile, pe același stadion învinge Cehoslovacia cu 1-0 (Ma-teianu 1934). Pe Nacional din Lisabona, România este învinsă de Portugalia cu 1-2 (0-2). Ambele goluri lusitane au fost înscrise de Eusebio iar golul tricolorilor de Sorin Avram (71). Peste trei luni o nouă înfrângere, de data aceasta pe stadionul Strahov din Praga în compania Cehoslovaciei: 1-3 (1-1). Golul tricolorilor a fost marcat de Dan Coe (24), pentru ca Bujor Hălmăgean să înscrie primul gol al gazdelor, în propria poartă, pentru ca cehii să mai înscrie prin Knebort (66) și Jokel (90). Bomba grupei exploadează la Ankara pe 23 octombrie 1965 unde modesta formație a Turciei dispune de cea a României cu 2-1 (1-0). Golul României a fost înscris de Nae Georgescu (min. 55). Această înfrângere a scos definitiv reprezentativa României din cursa calificării. În ultimul meci al tricolorilor a fost victoria cu 2-0 (2-0) asupra Portugaliei fără efect în clasament. Portugalia, datorită lui Eusebio, care a înscris șapte din nouă goluri marcate, se ca-lifică în premieră la un turneu final al unui campionat mondial. Cățelușa Pikles salvează onoarea englezilor O știre de senzație este transmisă după ceremonialul tragerii la sorți a celor patru grupe ale turneului final, la televiziunea engleză: „Zeița de aur” adusă din Brazilia și expusă la Westminster Hall din Londra a dispărut. Întreg Scotland Yard a fost în alertă. Căutări, cercetări, fără efect. O veste de senzație. O cățelușă, Pikles, scormonind prin tufișurile din Hyde Park a dat peste Cupa Jules Rimet. Cățelușa și stăpânul ei, David Corbett, au devenit eroi naționali. Ceea ce nu a reușit Scotland Yard a reușit Pikles. Casa regală la deschiderea oficială Pe 11 iulie 1966 în Templul fotbalului, pe Wembley, 75000 de spectatori printre care și Curtea regală și guvernul englez asistă la ceremonialul de deschidere a celei de-a VIII-a ediție a mondialului. Meciul de deschidere l-au susținut Anglia și Uruguay, încheiat cu un scor alb, după un meci modest, departe de exigențele unui fotbal modern. Diametral opus s-a dovedit a fi partida de a doua zi de la Sheffield dintre RF a Germaniei și Elveția. Nemții au pornit în trombă cu un 5-0 și cu un spectacol de un înalt nivel. La Liverpool, la meciul din grupa a treia dintre Brazilia și Bulgaria s-a produs o dramă, una din dramele pe care fotbalul le mai oferă câteodată. Cu toate că Pele era atât de bine păzit de bulgarul Jecev, a înscris în min. 14 dintr-o lovitură liberă pentru ca în minutul 64 Garincha să înscrie pentru 2-0. Pele este lovit de durul Jecev, fără ca arbitrul german Tschenscher să ia vreo măsură, iar acesta nu va mai putea continua turneul Brazilia nemaiavând forța de a-și continua drumul spre un nou titlu. În absența „regelui” în partida cu Ungaria, maghiarii s-au impus cu 3-1 (1-1). Sovieticii nu s-au putut împiedica de coreeni pe care i-au învins cu 3-0. Aceeași modestă formație coreeană a produs o altă surpriză a turneului final. În ultima rundă a grupelor coreenii au învins cu 1-0 prin golul înscris de Doo Ik în min. 41, formația dublă campioană mondială, Italia, eliminând-o din turneu. Italienii au motivat eșecul scoaterea pe targă a mijlocașului Bulgarelli încă din min. 34, evoluând în inferioritate numerică. Pe atunci nu era posibilă înlocuirea vreunui jucător, chiar în situație de accidentare. La revenirea în țară italienii au fost întâmpinați cu ostilitate pe aeroportul din Roma. Și așa au ajuns coreenii în sferturile de finală a turneului. Vorbitorii de aceeași limbă, Portugalia și Brazilia s-au confruntat la Liverpool iar victoria a revenit europenilor cu 3-1, trimițând fosta campioană acasă. Franța a resimțit lipsa contactului cu lumea bună a fotbalului timp de opt ani și părăsește turneul cu un singur punct obți-nut în compania Mexicului (1-1). Pierde 1-2 cu Uruguay și 0-2 cu Anglia. Cu excepția coreenilor, în rest toată lumea bună a fotbalului s-a calificat în sferturile de finală. Au rămas în afară Brazilia în detrimentul Ungariei, Italia în detrimentul amintiților coreeni, Spania dintr-o grupă puternică și Franța. Coreenii au fost foarte aproape de a face o nouă surpriză. În meciul de la Liverpool din 23 iulie 1966 în min. 24 asiaticii conduceau cu 3-0 Portugalia, primul gol fiind marcat în secunda 55 de Seung Zin. A urmat recitalul lui Eusebio care într-o jumătate de oră a înscris de patru ori consecutiv, două din acțiune și două din penalti, pentru ca Augusto să stabilească scorul final de 5-3. Meci tensionat pe Wembley între Anglia și Argentina. Sud-americanii doreau să ajungă în semifinale, unde au mai fost la prima ediție din 1930. Neamțul Rudolf Kreitlein l-a eliminat pe argentinianul Rattin pentru a liniști spiritele. Englezii s-au impus dintr-o lovitură liberă executată de Hurst în min. 79. RFG-ul a învins la scor fosta dublă campioană mondială Uruguay cu 4-0, tinzând spre o nouă cunună. Un ultim sfert între două socialiste, URSS și Ungaria a revenit sovieticilor la mare luptă cu 2-1 (1-0). Semifinale europene, așa cum nu a mai fost din 1934. Din cele patru de atunci a mai rămas numai Germania care i-a avut ca parteneri pe sovietici. Deși echipa URSS susținută de un grup masiv de muncitori portuari, nemții federali au controlat jocul și au învins cu 2-1 (1-0) prin golurile înscrise de Haller (43) și Beckenbauer (68). Parkuian a înscris pentru sovietici cu două minute înainte de final. Cea de-a doua semifinală disputată pe Wembley a revenit Angliei cu 2-1 (1-1) prin dubla lui Bobby Charlton (min. 31 și 80), perla neagră Eusebio a redus scorul în min. 82 dintr-un penalti. Finala mică nu putea scăpa Portugaliei care a disputat de URSS cu 2-1 (1-1). Eusebio a înscris din nou deschizând scorul în min. 13 dintr-un penalti. Cu un minut înainte de pauză Malafeev a egalat. Când totul mergea pe un final egal, Augusto aduce victoria lusitanilor în min. 88. Pe 30 iulie 1966 pe Wembley s-a disputat a opta finală a unui campionat mondial, între cea mai în formă echipă a momentului, RF a Germaniei și formația gazdă. Era pentru a patra oară când formația gazdă ajungea în finală. În fața a 90000 de spectatori pe un teren umed și alunecos (plouase în ajun) jucătorii nu s-au menajat și au avut parte de o evoluție interesantă a scorului. Nemții deschid scorul în min. 12 prin Haller, en-glezii egalează prin Hurst în min. 18 pentru ca acelașii jucător să ducă echipa în avantaj în min. 78. Când mai era un minut de joc și tribunele savurau succesul, Weber aduce din nou egalarea. Au urmat prelungirile. În min. 100 șutul lui Hurst trimite balonul în transversală, ricoșează în pământ. Pe linia porții sau după? Elvețianul Dienst nu se grăbește să dea o decizie. Se consultă cu tușierul sovietic care afirmă depășirea liniei, golul fiind validat. În deruta creată în ultimul minut al prelungirilor Hurst mai înscrie încă o dată tsabilind scorul final la 4-2. Și astăzi părerile sunt controversate privind valabilitatea golului, dar în istorie victoria finală a Albionului. Pentru acest succes selecțio-nerul englez Alf Ramsey a primit titlul de Sir al Marei Britanii iar Bobby Charlton de Cavaler al Imperiului. Eusebio a câștigat disputa golgeterilor cu cele nouă goluri, urmat de neamțul Ha-ller cu șase goluri. Finalistele au prezentat echipele: Anglia: Banks – Cohen, Jack Carlton, Moore – Wilson, Stiles, Robert Charlton, Ball – Hurst, Hunt, Peters. RF Germană: Tillkovski – Hotges, Schultz, Weber, Schnellinger, Haller, Beckenbauer – Seeler, Held, Overath, Emerich. Antrenor: Helmuth Schon. Mexic 1970, ediția revenirii României în elită Pentru noi românii, ediția a IX-a a mondialului desfășurată pe platourile înalte ale Mexicului prezintă un loc aparte, pentru că tricolorii au reușit să câștige prima grupă preliminară europeană înaintea Portugaliei, bronzul englez. Ediția a IX-a s-a dovedit a fi cea mai spectaculoasă de până atunci, ce a lăsat amintiri contrastante. La un sondaj mondial s-a stabilit că semifinala Italia – RFG a fost cea mai frumoasă din istoria fotbalului. La desemnarea Mexicului ca organizatoare nu s-a mai respectat principiul ca la două ediții europene să fie una americană. De data aceasta America de Nord a primit investitura, după o ediție europeană. Numărul țărilor a crescut simțitor La startul preliminariilor mondialului mexican și-au trimis înscrierile 65 de țări: 30 din Europa, 19 din America, 12 din Africa și patru din Asia, Australia și Noua Zeelandă. Din acestea se desemnau 14 la care se adăugau, ca de obicei, campioana mondială, An-glia și țara organizatoare. Mexicanii pregăteau stadioane renovate, cinci orașe: Ciudad de Mexico (Estadio Azteca de 100000 locuri), Leon (Estadio Deportivo de 30000 locuri), Puebla (Estadio Cuauhtemoc – 31000 locuri), Toluca (Estadio Deportivo – 32000 locuri) și Guadalajara (Estadio Jalisco – 70000 locuri). Europa a dat cel mai mare număr de echipe: 10 Una dintre cele mai echilibrate grupe europene a fost grupa a II-a, în care primele două clasate, Cehoslovacia și Ungaria au terminat cu același număr de puncte: nouă. În meciurile directe, cu avantaj la golaveraj de partea maghiarilor. La baraj Cehoslovacia se impune în meciul ce a avut loc în Marsilia și învinge Ungaria cu 4-1 (1-0). A fost cântecul de lebădă a marii echipe a Ungariei. Italia, fără să aibă adversari pe măsură, a defilat într-o grupă cu ?ara Galilor și RDG-ul. În grupa a cincea, Suedia ia fața Franței, care rămâne din nou pe dinafară. Grupa a șasea lansează echipa belgiană în dauna a două redutabile reprezentative, Iugoslavia și Spania, pentru că Finlanda era o echipă de neglijat. Germania federală câștigă grupa următoare fără înfrângere, dar Scoția și Austria nu aveau față de calificare. Bulgaria se califică din nou la un turneu final, are și un scor de curtea școlii, 8-1 cu Luxemburg. Din America de Sud, Argentina nu reușește în grupa zece decât locul trei, după Peru și Bolivia și ratează calificarea. Brazilia este singura formație care nu pierde nici un punct într-o serie cu Paraguay și Columbia. Uruguayul pierde un singur punct la Chile și ajunge în Mexic. Din zona asiatică Israelul se califică în dauna iar din Africa Marocul învinge în play-off. Pe platourile mexicane, au ajuns astfel nouă europene, trei sud-americane, una nord-americană, una din America Centrală, una africană și una asiatică. Turneul final mexican îl vom derula în episodul următor, atunci când Brazilia va cuceri al treilea titlu mondial.