Campioana şi fratele „Rachetă”

Sabrera Bianca Pascu traversează cea mai bună perioadă a carierei sale, după medalia de bronz de la „Europenele” din 2017 câştigând în acest week-end medalia de aur la etapa de Cupă Mondială de la Atena.
Sportiva originară din Braşov are, pe lângă povestea de succes de pe planşă, o latură inedită, mai puţin cunoscută, legată de fotbal.
Fratele ei, Marius, în vâstă de 33 de ani, a fost junior la Tractorul Braşov şi evoluează de mai bine de un deceniu în ligile inferioare din Italia, fiind cel care i-a transmis Biancăi microbul „sportului rege”, a doua mare dragoste a sportivei dinamoviste.
„Aveam vreo 9 ani şi mă înghesuia şi pe mine în microbuzul echipei lui. Era talentat, dădea multe goluri. Aveam împreună albume cu fotbalişti. Toţi banii de buzunar îi dădeam pe abţibilduri pe care le lipeam cu grijă. Mi-a făcut un tricou pe care l-a vopsit singur «10 Zidane». În acest spirit am copilărit”, povesteşte sabrera, care la un moment dat a jucat şi în prima ligă feminină de fotbal.
„Bianca a reuşit să-şi îndeplinească un vis. Să joace în prima ligă de fotbal. În copilărie era singurul sport pe care îl practicam. Fiind sora mai mica, era constrânsă să joace. Mai toate discuţii le noastre începeau cu analiza prestaţiilor ei din faţa blocului. I-a rămas pasiunea pentru fotbal. Sunt fericit pentru asta, dar mai fericit sunt când atenţia ei se îndreaptă către ceea ce ştie mai bine, asalturile pe planşă”, spune şi Marius, fratele scrimerei.

De la Tractorul,  în sudul Italiei
Fratele ei îşi aminteşte că a început târziu fotbalul, pe la 13-14 ani. „Părinţii erau disperaţi de energia pe care o aveam. M-au dus la fotbal şi le-am promis că o să îmi văd în continuare şi de şcoală. Anii junioratului au fost frumoşi. Îmi amintesc cu plăcere de duelurile cu FC Braşov. Romeo Surdu era jucătorul care făcea diferenţa, iar Marius Constantin m-a impresionat în ultimul an de juniorat, când a avut o creştere fizică impresionantă”.
Colegii de echipă i-au zis de mic „Rachetă”, fiind un jucător de bandă foarte rapid, pe care nu prea îl putea prinde vreun fundaş. „Cel mai important moment din viaţa unui sportiv este trecerea de la juniori la seniori. Eu nu am fost pregătit pentru acest pas. Mă antrenam cu echipa mare a Tractorului, în Divizia B atunci, dar nu făceam faţă fizic şi mai ales mental. Poate nici nu mi-am dorit foarte mult, în acea perioadă parcă erau sacrificii prea mari, pentru o miză care nu ştiu dacă merita. Vorbim de un partial abandon al şcolii, eu fiind încă la liceu”.
A ales aşadar facultatea. Nu una uşoară, Inginerie. „Situaţia socială la începutul anilor 2000 nu era una grozavă, din contră. Aşa că am ales să mă alătur fratelui mai mare, în sudul Italiei, o regiune minunată”.
A ajuns într-o ţară unde fotbalul nu e sport, e religie. De la un joc de distracţie cu noii amici a ajuns la o echipă de amatori, în penultima ligă. Cu câteva goluri o obţinut un contract la o echipă care se bătea la promovare pentru Serie D. A trecut pe rând pe la Nuova Curinga, Smabiase, Omega Bagaladi, Rocella, Nuova Gioese şi San Cesareo, iar numeroasele goluri l-au transformat din „Rachetă” în „Bomber”, renume pentru golgheteri în Peninsulă.
„La 30 de ani am decis să încep altă carieră şi să practic fotbalul doar după serviciu, pentru a mă menţine în formă. A fost o experienţă extraordinară. E diferenţă mare între ceea ce se face aici ş ice făcusem în România. Se pune mare accent pe tactică, două antrenamente se axează doar pe asta. Foarte bună organizare şi la nivel fizic, toate echipele au un preparator. De asemenea, e importantă alimentaţia şi odihna, iar acest lucru e cunoscut la orice nivel ai juca”, spune Marius Pascu.

„Când joacă el, am emoţii mai mari decât atunci când concurez eu!”
Campioana a mers să îşi urmărească fratele mai mare pe viu, într-un meci pentru echipa actual a acestuia, Eretum Monterotondo. „Când îl văd, am emoţii mai mari decât atunci când concurez eu. Sunt mândră de el. E talentat, matur, inteligent, muncitor şi familist. Avem o relaţie specială. Vorbim mereu, iar când e foarte ocupat o sun pe logodnica lui. Îmi pare rău că nu îi am mai aproape. Ei sunt în rugăciunile mele din fiecare seară şi dimineaţă. Ne petrecem împreună sărbătorile şi vacanţele, iar atunci când ne despărţim, o facem cu lacrimi în ochi”, spune sportiva de la Dinamo.