Campania pentru București

campaniei electorale pentru alegerile locale. Aproape toți candidații care și-au putut permite au furat startul, ba prin emisiuni de divertisment la televiziunile prietenoase, ba prin bannere stradale în sectoarele cu edili direct interesați, ba printr-o invadare a spațiului virtual cu mesaje și replici ale susținătorilor. Pentru Capitală, această campanie promite să fie cea mai plicticoasă din istorie, majoritatea competitorilor considerând că, în mare, rezultatele sunt deja tranșate. În sensul că primarii de sector care și-au văzut de treabă, au beneficiat de avantajele economice ale plasamentului sau de bunăvoința autorităților centrale care le-au alimentat conturile. Favoriți sunt primarii în exercițiu din Sectorul 3 – unde Negoiță n-ar avea de înfruntat decât posibilele confuzii cu candidatul USL, celălalt Negoiță – 2, unde Onțanu a jucat la mai multe capete și a reunit resursele PSD-ului din 2009 și ale PDL-ului de după „transferul” său la UNPR, 1 – cu un Chiliman în pole position, chiar dacă în temporar conflict cu conducerea partidului. Probleme s-ar părea că n-are nici Piedone, nici chiar după aiuritoarele mișcări făcute între PC – PDL – UNPR și, în final, USL, sau Vanghelie, încă pe fază în sectorul său atipic a cărui limbă o vorbește mai bine decât alții. Cele mai mari probleme le are Poteraș, care era cât pe ce să fie lăsat din brațe de propriul partid datorită interesului prea mare manifestat față de interesele personale. Această stabilitate la nivelul Capitalei vine după câteva cicluri electorale în care schimbările au avut loc nu datorită calităților gospodărești sau politice ale edililor, ci datorită unui trend general. Primii primari aleși în 1992 au fost ai Convenției, ca o reacție la dominația FSN-ului. Deși mai toți au fost niște incapabili, Convenția și-a păstrat teritoriul în 1996, pe valul schimbării. Abia din 2000 lucrurile au început să se contabilizeze și sectoarele au fost adjudecate de forța centrală care pierdea, însă, Capitala în favoarea celui care este astăzi președinte. La centru lucrurile par și mai clare. În ciuda multor inconsistențe ale stilului său, Oprescu continuă să exercite o atracție considerabilă datorită metodelor sale populiste care se dovedesc eficiente. După un mandat în care contribuția proprie este aproape inexistentă (cu excepția festivismului în care și-a drapat orice mișcare) și având susținerea foștilor tovarăși de drum din USL, el se poate aștepta la un tur de plăcere printre contracandidați, dintre care nici Prigoană, nici Becali, nici chiar creștinul Iordănescu, ca să nu mai vorvim de glumeții de talia lui Columbeanu, nu-i pot bara șoseaua suspendată a simpatiei publicului.