Cămătărie cu declaraţie de avere

Declaraţiile de avere ale parlamentarilor sunt o lectură fascinantă. Poţi să le răsfoieşti zile în şir şi să te miri de ce găseşti pe acolo: vile de 1.000 mp, yacht-uri, case fără număr, maşini de toate mărcile, ceasuri, tablouri. Dacă s-ar face un calcul probabil că am ajunge la concluzia că averile demnitarilor concurează cu succes PIB-ul naţional. Şi nu în sensul sărăciei acestuia.

Partea cea mai interesantă, însă, rămâne veritabilul “sistem de împrumuturi”. Nu există, practic, persoană care să nu aibă de luat sau de dat nişte sume deloc modeste. Unii chiar au şi de dat şi de luat, şi nu înţeleg de ce preferă să rămână datori când ar avea de unde să plătească. Comparativ cu această tranzacţie între persoane fizice, cele care implică băncile sunt nesemnificative. Şi nu poţi să nu te întrebi, de pildă, cum şi când va plăti amicul lui Ghiţă cele vreo 20 de milioane (de euro!) pe care i le datorează – dar, mai ales în ce condiţii a fost făcut acest împrumut. Pentru că mi-e greu să cred că cineva îşi ţine banii într-o cutie din dulap, ca să fie pregătit când îi va cere cineva împrumut. Acest sistem te duce cu gândul la un soi de cămătărie la nivel înalt, operaţiune ce rămâne neverificată şi nepedepsită, chiar dacă ea are loc la lumina zilei.

Atunci când dna Macovei a redactat principiile declaraţiei de avere (parcă dânsa a făcut asta, nu?) nu s-a gândit, probabil, că acceptându-se acest sistem, se legiferează, practic, venituri oneroase pe care declaraţia le albeşte şi le face onorabile. Eu, de pildă, când intru în Parlament, pun în declaraţia de avere o sumă de câteva milioane de euro pe care am realizat-o din trafic de ţigări sau din evaziune fiscală. Şi mai zic că i-am împrumutat rudelor şi prietenilor de la care aştept să-i recuperez. Păi, dintr-un foc mi-am legalizat rezultatul fraudei şi nimeni nu mă mai poate întreba ceva.

Cred că legiuitorii ar trebui să se aplece asupra acestui aspect şi să interzică tranzacţiile între persoane, fără a fi bancarizate. În felul acesta se poate exercita un control mai eficient şi o impozitare corespunzătoare a sumelor care, altfel, alimentează economia subterană.