Călin Pavel Cobelschi conduce, de ieri, Județeanul
Autor: Adina CHIRVASA
Publicat la 17 octombrie 2009
Tot de ieri, criza medicamentelor a luat sfârșit, furnizorii promițând că vor relua alimentarea cu medicamente și materiale sanitare necesare
Ieri, dr
Tot de ieri, criza medicamentelor a luat sfârșit, furnizorii promițând că vor relua alimentarea cu medicamente și materiale sanitare necesare
Ieri, dr. Dan Grigorescu a fost demis din funcția de manager al Spitalului Județean Clinic de Urgență. Acesta ne-a confirmat ieri că a fost destituit, însă a refuzat să facă vreau comentariu. „Am aflat că am fost demis, dar nu am nimic să comentez”, a declarat, ieri, fostul manager. În locul său, la conducerea celui mai mare spital din județ, a fost numit dr. Călin Pavel Cobelschi (foto), medic primar chirurgie. Renumitul medic vine astfel la conducerea Spitalului într-un moment de criză, de câteva zile fosta conducere luând decizia de a limita internările doar la cazurile de urgență, decizie motivată prin lipsa medicamentelor și a materialelor sanitare.
Călin Pavel Cobelschi a recunoscut ieri că la Județean sunt într-adevăr probleme, însă nu într-atât încât să fie sistată activitatea. „Este criză la Județean, însă nici pe departe încât să se ajungă să nu se mai facă internări. Eu cred că mă voi descurca cu banii pe care-i voi primi de la CAS”.
Furnizorii de medicamente și materiale sanitare au promis, ieri, că vor aproviziona Spitalul Județean de Urgență cu tot ce este necesar pentru desfășurarea actului medical. În schimb, Județeanul va trebui să achite eșalonat datoriile acumulate. Ieri, prefectul Ion Gonțea, precum și directorul Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Brașov, Elemer Wusinczky, s-au întâlnit cu reprezentanții furnizorilor și conducerea unității medicale pentru a găsi o soluție la criza financiară în care se află Spitalul. În urma discuțiilor purtate, furnizorii au acceptat să reia aprovizionarea spitalului, acordând o perioadă de grație de o săptămână pentru deblocarea fondurilor. „Oamenii de afaceri au manifestat înțelegere și au promis că nu vor mai fi sincope în livrarea materialelor necesare derulării în bune condiții a actului medical. Am stabilit ca până luni, reprezentanții Casei de Asigurări Brașov și conducerea spitalului să analizeze debitele mai vechi pe care unitatea medicală le are. După ce se va stabili suma totală vom face demersuri pe lângă reprezentanții Casei Naționale de Asigurări de Sănătate pentru a se identifica modul în care aceasta poate fi achitată. La finele săptămânii viitoare ne-am angajat să le prezentăm furnizorilor un calendar al modului în care vor fi achitate aceste datorii, în mod eșalonat, iar partenerii noștri de discuție au acceptat acest lucru”, a declarat prefectul Ion Gonțea. Elemer Wusinczky, președintele CJAS Brașov, a declarat, ieri, că la Județean vor fi făcute controale, pentru a se vedea de când s-au acumulat aceste datorii către furnizori și cum vor putea fi acoperite.
Comentarii
nu este nici un comentariu
Adaugă un comentariu