Calfele călătoare şi-au luat ştampila de la Primărie

Braşovenii din centrul istoric al oraşului au avut, joi, parte de o imagine atipică – două calfe călătoare, coborâte parcă din altă epocă, au trecut prin Braşov, pentru a-şi continua drumul formării şi în alte ţări şi oraşe. Sunt David Lorenty, un tâmplar în vârstă de 23 de ani, şi Janosch Strutz, un pietrar de 26 de ani, ambii din Germania. Amândoi urmează o tradiţie de mai bine de 800 de ani, călătorind prin lume pentru a-şi perfecţiona meşteşugul, dar mai ales pentru a cunoaşte meleaguri şi oameni noi. Asta timp de 3 ani şi o zi. Calfele sunt lucrătorii calificaţi într-o meserie, după ce au terminat ucenicia, nefiind încă „meşteri”. Ei s-au oprit, ieri, la Primăria Braşov, apoi şi-au continuat drumul în alte ţări.

O ştampilă „obligatorie”
David a plecat de-acasă în noiembrie 2017, iar Janosch în februarie 2018. S-au cunoscut într-una dintre călătorii, în urmă cu vreo doi ani, iar acum sunt prima dată tovarăşi de drum, în aventura care îi poartă în Balcani.
Până acum au văzut fiecare vreo zece ţări şi zeci de localităţi. De data aceasta au plecat din Germania acum o lună şi trecut prin Austria, Slovenia, Croaţia, Serbia, România, şi vor pleca în Turcia şi apoi Grecia. Au fiecare un carneţel cu însemnele breslelor din care fac parte şi trebuie să adune dovezi ale trecerii lor prin lume, de la primăriile localităţilor pe care le vizitează. „Uneori ni se refuză aceată ştampilă şi nu o putem obţine din altă parte, pentru că pe vremuri, pecetea pe care o punea primarul era o garanţie de liberă trecere pentru a intra şi ieşi din cetate, dar şi pentru a putea practica meseria”, a explicat David motivul vizitei la Primărie.

Cu costumaţii tradiţionale
David şi Janosch au atras atenţia pe unde au fost. Şi nici nu e de mirare. Sunt îmbrăcaţi în costumele tradiţionale de „calfe călătoare”, numite „Kluft”, din catifea reiată, cu pantaloni evazaţi, vestă, cămaşă tradiţională, pălărie şi bocanci. Până şi „rucsacul” este tradiţional: patru „compartimente” din pânză, ca nişte boccele, unite cu nişte chingi de piele care le ţin împreună şi-i ajută pe drumeţi să le care în spate. Unul pentru haine murdare, unul pentru haine curate, unul pentru „sacul de dormit” şi unul pentru merinde. Restul obiectelor trebuincioase sau obligatorii (cum ar fi, de exemplu, metrul de lemn pe care trebuie să-l poarte cu ei) sunt ordonate în zecile de buzunare interioare ale vestei sau hainei, fiecare cu destinaţia lui. În rest nu au nimic, şi nici nu au voie să folosească materiale sau tehnologii moderne pentru a se feri de căldură, de frig sau de ploaie. Costumul este completat şi de un toiag de călător, făcut din fâşii de lemn răsucit în jurul unei plante de caprifoi.
Atipică aşa cum e, costumaţia îi şi ajută, pentru că oamenii relaţionează cu ei şi de obicei au parte de oameni amabili, care se oferă să-i ajute sau cel puţin sunt interesaţi de povestea lor. Nu li s-a întâmplat să aibă întâlniri nefericite niciunde au călătorit până acum şi, chiar dacă la început experienţa li s-a părut ciudată şi periculoasă, în scurt timp au descoperit că nu e deloc aşa. „Dacă ceva nu merge azi, o să meargă cu siguranţă mâine. Dacă te relaxezi şi faci ceea ce eşti obişnuit să faci, lucrurile ies bine, în cele din urmă. Este absolut fascinant cum converg tot felul de circumstanţe şi de coincidenţe ca lucrurile să iasă într-un anume fel”, a spus David.

Au plecat cu o singură monedă în buzunar, dar pe traseu trebuie să muncească pentru a se întreţine
La drum au pornit cu o singură monedă în buzunar, pe care trebuie să o aducă înapoi, şi nu au voie să se apropie de casă la mai puţin de 50 de kilometri. Nici în acelaşi loc nu pot rămâne mai mult de trei luni.
Călătoresc de obicei cu autostopul, dorm în gazdă sau la hosteluri şi muncesc cu ziua, în meseriile pe care şi le-au ales, de câte ori au nevoie de bani. În Braşov ar fi putut lucra la restaurarea Bisericii Negre, „că e de muncă pentru vreo trei ani”, dar deocamdată au suficienţi bani şi doresc să-şi urmeze drumul către Turcia. Vor anunţa însă în grupul calfelor călătoare că este nevoie de tâmplari şi pietrari pentru lucrări şi poate vor profita alţii de oportunitate. „În zilele noastre, călătoria aceasta iniţiatică este mai mult despre tine şi despre relaţia cu oamenii şi cu lumea decât despre perfecţionarea meşteşugului, pentru că lucrurile ce ţin de meserie le învăţăm în mare parte la şcoală, nu mai e ca pe vremuri, când fiecare meşter avea câte o metodă secretă ce nu putea fi învăţată decât de la el”, au spus băieţii.
„Călătoria este foarte importantă pentru că îţi oferă posibilitatea să vezi lumea, să-ţi extinzi viziunea despre lucruri şi despre oameni şi să depăşeşti ideile preconcepute. În Germania, când le-am spus celor apropiaţi că voi merge în România, majoritatea ne-au spus că e foarte periculos, că sunt hoţi şi vom rămâne fără cine ştie ce organe. Evident, fiecare ţară are oameni buni şi oameni răi, nu e ca şi când în Germania nu ar fi hoţi sau oameni răpiţi pentru organe. Oriunde ar fi «acasă», imaginea de acolo despre un alt loc este de obicei falsă, preconcepută sau distorsionată. Iar călătorind şi interacţionând tu însuţi cu oamenii, îţi dovedeşti în primul rând ţie că lucrurile nu stau aşa cum ai fost obişnuit să crezi”, este filosofia lui David, pe care vrea s-o transmită tuturor. „Nu crede prea mult în părerile altora, mai ales când ele se referă la oameni şi locuri. Fă-ţi propria experienţă, propria opinie”, a încheiat Janosch.