Calendarul de proteste

Liderii sindicali au intrat în alertă. Este ora lor astrală, momentul în care pot să justifice celor pe care-i reprezintă că nu-i plătesc degeaba și că ei luptă din răsputeri pentru interesele lor. Pentru liderii sindicali e bine când e rău. Atunci când Guvernul dă din colț în colț, neștiind cum să împartă banii puțini pe care-i încasează de la plătitorii de taxe. Pentru că e criză și pentru că managementul pe care-l asigură Executivul este de proastă calitate. Rupt de realitate. Este genul tipic de situație în care numărul șomerilor crește, când veniturile oamenilor scad și când nemulțumirile de tot felul se acumulează. Este genul tipic de situație în care liderii sindicali își lasă baltă propriile interese și se întorc la origini pentru a demonstra lumii că sunt o forță cu care nu e bine să te joci. Există chiar și o ierarhie a liderilor sindicali: la vârf sunt cei mai vocali, cei mai intransigenți, cei care nu negociază, ci bat cu pumnul în masă. „Nu acceptăm nimic! Dacă nu îndepliniți condițiile nostre ieșim în stradă!”. Si sindicaliștii atât așteaptă, lasă și ei baltă ce mai fac, se urcă în autobuze și debarcă în fața Guvernului, înzestrați cu recuzita de rigoare. Pentru că protestele au început și ele să capete un aer tot mai performant: fluiere stridente, pancarte atent executate, cu sloganuri șlefuite de specialiști și vorbitori (pentru TV) atent selecționați. Strategia sindicală e simplă și eficientă: nu li se îndeplinesc cererile, blochează străzi, artere, pichetează ministere (de nu mai au miniștrii curaj să se arate la față) și dau buzna în studiourile de televiziune ce dezbat 24 de ore din 24 aspectele semnificative ale actualității. Mai nou, sindicaliștii au o problemă. Una organizatorică: calendarul de proteste. Să nu se facă aiurea, cum îi vine fiecăruia! Acestea trebuie atent organizate și planificate, ca să ocupe un interval de timp cât mai lung și să nu lase Guvernului niciun moment de respiro. Numai așa se pot obține rezultatele dorite. Nu prin concesii. Cum să faci concesii unui Guvern care dă oamenii afară? Să-i lipsească de lefuri și de slujbe? Unde vor ajunge liderii sindicali dacă nu vor mai avea sindicaliști? Grea misie, trebuie să recunoaștem.