Calea împăcării

Politica este arta compromisului – se spune, și cu siguranță că în această accepție nu este inclusă ideea rezultatului lingvistic al compromisului: compromiterea. Practic, compromisul face posibilă armonizarea unor puncte de vedere antagoniste și permite mașinăriei politice să funcționeze, evitând blocajele. În cele din urmă el semnifică triumful rațiunii asupra intoleranței și marii politicieni ai lumii s-au evidențiat tocmai prin capacitatea de a găsi soluții la cele mai complicate probleme pe care le ridică existența socială. Privită prin prisma acestei idei, afirmația președintelui Băsescu, că „nu poate exista o împăcare cu primul-ministru” sună – vorba lui Petre Roman, „ca dracu!” Noțiunile sunt aici transferate, de la persoane la funcții: președintele nu acceptă ideea unei căi de împăcare cu primul ministru! Grav, extrem de grav, pentru că ambii sunt deținători ai unor funcții publice esențiale pentru funcționarea societății. Ei au fost considerați, de electorat, ca fiind cei mai calificați să o facă să meargă înainte, și nu să o țină în loc, unul apăsând pe accelerație și altul pe frână. Cu totul altceva este atunci când ne referim la persoane: absolut de acord cu faptul că Traian Băsescu poate să considere că între el și Călin Popescu Tăriceanu nu mai există cale de împăcare. Ca oameni au dreptul la reacții umane. La sentimente. Ca politicieni, nu. Alianța lor electorală nu a fost o reuniune bazată pe sentimente. Nu din simpatie reciprocă s-au luat de braț ca să convingă electoratul că lor merită să li se încredințeze puterea. Ci din calcul politic pragmatic: voturile tale cu ale mele pot face să depășim voturile celorlalți. Și cu asta, basta. Nimeni nu s-a gândit să le ceară să se potrivească, precum un mire cu o mireasă. Nu aveau de consumat un sentiment, ci o îndatorire, un „job”, cum se spune astăzi. Or, disputa dintre cei doi, cu toată înveșmântarea ei în principii, nu e altceva decât rezultatul unei dezamăgiri – umane – reciproce. Nici unul nu l-a mai considerat pe celălalt demn de sentimentele investite. Fiecare a depistat în biografia emoțională a celuilalt, relații mai puternice în afara mariajului. Și de aici tot circul la care asistăm. Chiar dacă, în calitate de persoane, nu se mai pot suporta, Traian Băsescu și Călin Popescu Tăriceanu sunt obligați, în calitățile lor de președinte și premier, să găsească calea de împăcare. Constituția și bunul simț îi obligă. Ca să nu mai vorbim de nefericitul de electorat.